Totul pentru mine, nimic pentru țară! Asta a fost deviza lui Klaus Iohannis în anii lui de președinție. De la un punct încolo, cam imediat după a doua înscăunare, președintele cu apucături monarhice s-a săturat să mai joace cartea implicării. Măștile au căzut, iar Klaus al II-lea nu s-a mai străduit nici măcar să păstreze aparențele.
Și-a spus, ca la ședințele de terapie, că trebuie să se iubească mai mult pe sine și să plutească pe deasupra problemelor și jalbelor cu care mojicii veneau la Domnia Sa.
A început să se desprindă de pământ și să leviteze, devenind primul președinte care conduce România direct din stratosferă.
A pus între el și popor o distanță de 11.000 de metri, cât e înălțimea de croazieră a aeronavei de protocol care-l ducea spre destinații exotice, astfel încât săptămâni de zile niciun muritor nu-l vedea, darămite să-l și audă. E drept că a fost mereu zgârcit cu vorba, fapt interpretat de mulți ca un semn de înțelepciune și cumpătare nemțească. Între timp, s-au lămurit că filosoful nu vorbea de neamț ce era, ci de lene și aroganță.
Profesorul de fizică de la Sibiu, îmbogățit din meditații, a prins rapid gustul luxului și al traiului pe vătrai. Încurajat de țuțerii de la Palat care alergau la Londra să comande la florarii Reginei un trandafir cu numele Klaus, a pierdut contactul nu numai cu țara, ci și cu realitatea.
În ultimii ani, Klaus Iohannis a dus misecuvenismul pe cele mai înalte culmi ale nesimțirii. Tot ce face parcă face înadins ca să-i convingă și pe ultimii lui susținători că au fost niște fraieri. Mai fiecare gest al său este o sfidare publică.
Omul consideră că i se cuvine totul – și protocolul, și covorul roșu, și garda de onoare, și dregătoriile înalte -, doar pentru că el este El.
Partidul-stat PSD i-a simțit slăbiciunea pentru lux și zorzoane din bani publici, prin urmare l-a răsfățat în puf bugetar, premierul Ciolacu semnându-i deconturi de călătorii fără număr, doar ca să-l țină departe de guvernarea țării pentru ca PSD să clefăne în liniște, fără nicio opoziție, la resursele țării. La rândul lor, liberalii au fost recunoscători că au primit și ei un loc la masă, singurul ideal politic care le-a mai rămas „urmașilor Brătienilor”.
PNL-ul i s-a făcut preș la picioare, comportându-se ca un grup de minioni gata să-l care cu lectica prin cetate, dacă Vodă dorește.
Refuzat la export, unde n-a reușit să obțină nicio funcție înaltă, Klaus Iohannis consideră acum că i se cuvine în compensare președinția Senatului, unde să-și tragă sufletul până se va ivi o funcție pe măsura și măsurile Sale. Dar culmea penibilului au atins-o tot peneliștii care s-au trezit să explice la televizor în canon că „legea Iohannis” nu e pentru Iohannis, ci pentru… extinderea dreptului de a fi ales pentru viitorii președinți ai României.
Unul nu a spus: „Ne e frică să-l înfruntăm, că el este Unul și noi suntem singuri…” Noroc cu PSD-ul care a mai salvat o dată PNL-ul frate, după ce a refuzat să voteze această abominație în Parlament și a scos partidul soldatului Ciucă din rușinea de a se îngropa sub augustul dos al lui Klaus Iohannis.
Cu această ultima faptă, Împăratul ne-a apărut în splendoarea goliciunii sale interioare. De la celebrul „ghinion” când am văzut un ins care-i disprețuia profund pe colegii lui, profesorii care nu s-au învârtit după bani și funcții, și până astăzi, cred că există o constantă în viața acestui om: egoismul feroce. Nu am văzut în politica din ultimii 35 de ani pe cineva care să-și fi pulverizat capitalul de încredere cu înverșunarea cu care a făcut-o Klaus Iohannis.
PS. Nu e nicio surpriză că președintele Klaus Iohannis l-a decorat cu ordinul național „Pentru merit” în grad de Cavaler pe mardeiașul politic Aurelian Bădulescu, pripășit pe la Curtea de Conturi după ce a plecat de la Consiliul Capitalei. Să arunci milioane de voturi pe apa sâmbetei și să te alegi cu Aurelian Bădulescu, asta înseamnă să fii Cavaler al Sinistrei Figuri!
Sursa: republica.ro
Cum ramine cu retrocedarile catre federatia germanilor?