Ceea ce părea o simplă știre despre o defecțiune tehnică în Rahova s-a transformat, peste noapte, într-un nou episod de manipulare mediatică. În loc să caute răspunsuri despre cum s-a ajuns la o tragedie, platforma G4Media a declanșat operațiunea clasică: discreditarea celor care întreabă, dar și protejarea rețelei progresiste care acționează în spatele scenei.
De la robinetul din Rahova la robinetul informației
Cozmin Gușă a ridicat, luni dimineață, o întrebare legitimă: cine a rupt sigiliul la conducta de gaz și ce legături are firma implicată, AMPCgaz?
În loc de verificări, G4Media a sărit să „demonteze conspirația”, negând totul pe baza unui singur detaliu formal: că partidul SENS nu ar avea un membru cu acel nume.
Dar întrebarea reală nu dispare: cine controlează firma și de ce autoritățile tac?
Reflexul de protecție al presei „de sistem”
E suficient ca o anchetă să atingă zona USR sau rețeaua de ONG-uri progresiste pentru ca G4Media să devină paravan mediatic.
Tăpălagă & Co. reacționează mereu la fel:
– atacă persoana, nu faptele;
– declară „fake news” orice investigație independentă;
– ridiculizează subiectul;
– ignoră fondul problemei.
În acest caz, în loc să ceară clarificări autorităților, G4Media s-a grăbit să apere imaginea unui partid cu rădăcini obscure.
Cine tace și de ce
ANRE, Distrigaz, Primăria Sectorului 5 – toate refuză să explice cum a fost posibil ca un robinet de gaz sigilat să fie deschis fără responsabilitate clară.
În loc ca presa „de investigație” să preseze pentru răspunsuri, preferă tăcerea.
Asta nu e jurnalism, e management de imagine politică.
SENS – partidul „de rezervă” al rețelei progresiste
Puțini știu cine a fondat partidul SENS.
Printre inițiatori se numără unul Ionescu, fost anchetator în structurile judiciare din perioada postcomunistă, dovedit pentru metode abuzive.
Acesta este adevăratul chip al formațiunii: reciclarea vechilor instrumente de coerciție sub o etichetă nouă, „modernă”.
SENS nu este o alternativă, ci o mască pentru USR, un proiect de continuitate menit să păstreze discursul pseudo-moralizator și influența în aparatul administrativ.
Eticheta „pro-rus” – arma lor de cenzură
Etichetarea lui Cozmin Gușă drept „pro-rus” e reflexul pavlovian al rețelei.
Când nu pot răspunde pe fond, cei de la G4Media atacă prin stigmatizare.
În logica lor, oricine nu repetă discursul oficial e automat „agent”, „conspiraționist” sau „dezinformator”.
Dar întrebarea rămâne: cine a rupt sigiliul și de ce se tace?
Jurnalismul care închide ochii
Cazurile de tăcere selectivă s-au înmulțit.
– În scandalul granturilor pentru ONG-uri, G4Media n-a scos un cuvânt.
– În perioada pandemiei, miniștri proveniți din USR au gestionat contracte controversate, fără transparență, care au împovărat bugetul și au distorsionat piața. Până azi, nimeni nu a cerut clarificări privind beneficiarii reali ai acelor achiziții.
– La Iași, tragedia din spitalul județean – unde mai mulți copii și-au pierdut viața în condiții revoltătoare – a fost tratată cu un cinism de neînțeles. Nicio anchetă jurnalistică serioasă despre cum s-a ajuns ca o unitate medicală din subordinea Consiliului Județean, condus de un membru USR, să devină un simbol al dezastrului administrativ.
– În schimb, publicațiile „anticorupție” preferă să ridiculizeze vocile care pun întrebări, în timp ce foștii parteneri de atunci, recompensați azi cu funcții lângă președintele Dan, pozează în „reformatori”.
Aceasta nu este presă. Este PR de partid, mascat în moralism civic.
Concluzie: „Cine are gazul, are și tăcerea”
Cazul Rahova e o mostră de cum se construiește un zid mediatic în jurul rețelelor politice protejate.
Întrebarea de fond rămâne: de ce G4Media se teme de transparență?
Dacă nu există legături politice între actorii implicați, să fie publicate actele.
Dacă nu există abuzuri, să fie deschise anchete clare.
Până atunci, tăcerea selectivă și atacurile orchestrate împotriva celor care întreabă arată că presa „de sistem” are propriul robinet: pe care îl închide când subiectul devine periculos.
Aurel Badea
