0.3 C
București
vineri, februarie 7, 2025
0.3 C
București
vineri, februarie 7, 2025

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăEditorialeGușă: Antonescu zice “voi fi un președinte puternic”, pesediștii pricep c-a spus...
Data publicării: februarie 3, 2025 14:59

Gușă: Antonescu zice “voi fi un președinte puternic”, pesediștii pricep c-a spus “luați-i de pe mine că-i omor”, apoi râd viclean în bărbi. ”Ridică-te în picioare” și mergi, măi Crin!

Data publicării: februarie 3, 2025 14:59

DISTRIBUIE:

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Ieri, la prânz, m-am întâlnit cu un vechi prieten care îl știe bine pe Crin Antonescu, de vreo 30 de ani, iar întâmplarea a făcut ca, în timp ce mă încălțam să mă duc la întâlnire, pe televiziuni să ruleze discursul lui Crin la Congresul PSD. Am zăbovit, astfel, vreo 5 minute în plus, ca să-l ascult, dar a fost suficient ca să plec din casă râzând de simulacrul prin care, într-un mod fără precedent, după știința mea, candidatul a executat un laudatio bălos la adresa PSD. Nu mai povestesc aici ce am discutat ulterior despre istoria personală a lui Crin cu prietenul meu, ce nu era mirat deloc de evoluția acestuia. Ulterior, am recuperat din presă, secvențele relevante ale congresului PSD, acolo unde lui Crin i s-au opus doar 18 pesediști din totalul de 5.000, adică vreo 0,4%. Deși probabil sunt nemulțumiți, pesediștii nici nu ghicesc azi cât de mult îi va costa, pe termen scurt și mediu, susținerea lui Antonescu, realizată în acest mod. Zilele trecute, Costi Rădulescu, puternicul lider al PSD Vâlcea, unde a câștigat tot ce se putea câștiga, a fost  singurul care, într-o ședință cu liderii partidului, i s-a adresat lui Ciolacu în felul următor: „Marcele, vezi că, atunci când se tace în PSD, se termină prost!”. Am dat această pildă pentru ca să sugerez că cei 0,4% înseamnă tăcere, deci se termină prost, dar și faptul că Ponta a fost redus la tăcere și poate să intre în același scenariu. Pesediștii au început să priceapă, deja, din fronda lui Victor Ponta, care a făcut acest pas lateral, ieri, că treburile nu stau chiar cum trebuie pentru ei, iar Ponta a făcut pasul în lateral după ce colegii lui au avut proasta inspirație să nu-l lase să vorbească la Congres (mulți spun că a fost un aranjament; e de văzut), oferindu-i astfel trambulina potrivită pentru lansarea candidaturii sale la prezidențiale. Ce se întâmpla atât de epocal dacă îl lăsau să vorbească pe fostul lor președinte de partid? Simplu: s-ar fi aflat și la Congres ceea ce Ponta a zis de nenumărate ori în public în ultimele săptămâni, eventual s-ar fi aflat într-un mod edulcorat și poate că, drept consecință a acestui discurs, împotriva lui Crin ar fi votat nu 18 pesediști, ci 100 de pesediști sau hai chiar 500 de pesediști, dar în niciun caz mai mult decât atât, pentru că toți sunt dependenți de pixul premierului Ciolacu, asta ca să aducem aminte de un alt pesedist celebru cu pix, anume Mischie de la Gorj. Congresul, drept consecință, s-ar fi animat și ar fi putut testa, spre exemplu, capacitatea de luptă curentă a candidatului Crin într-o trântă ad-hoc cu Ponta, unde Victor ar fi răspuns pe măsură, probabil, dar, în orice caz, ar fi plecat de la Congres în calitate de învins prin vot. Așa, însă, PSD a apărut exact ca un partid totalitar, fix ce nu le place românilor, iar Ponta a obținut motorizarea de care avea nevoie pentru ca să se lanseze în campanie de la un nivel superior, care astăzi a și fost upgradat prin faptul că Iohannis, eternul său dușman, a declarat că nu pleacă de la Cotroceni.

Revin la prestația lui Crin, care a fost atât de slabă, încât a căpătat accente comice; aici a ajutat, desigur, și îndemnul Secretarului General Paul Stănescu către el, către Crin, ce i-a slobozit lui Antonescu un „ridică-te în picioare”, atunci când Ciolacu l-a elogiat de la tribună și el în continuare stătea în fund, pentru că e leneș sau pentru că n-a considerat că trebuie să se ridice sau pentru că, mă rog, era într-o stare mai tulburată. Dar, în urma acestei întâmplări, i se va lipi liberalului de frunte exact cimilitura veche a lui Băsescu, adresată lui Adrian Năstase în urmă cu 20 de ani, anume: „Crin, tu nici nu știi cât de mic începi să fii!”. Am reținut și am râs, am râs, am râs când Crin le-a zis pesediștilor că el va fi „un președinte puternic”. Sunt convins că și pesediștii au râs în bărbile viclene, la fel ca mine, pricepând exact contrariul. Dar cât de puternic va apărea publicului candidatul Crin, în condițiile în care n-a avut nimic de zis că, în urmă cu trei zile, coaliția PSD-PNL-UDMR, care-l susține, a anulat votul din Parlament pentru susținerea lui Iohannis? Ce candidatură să mai lansezi când faci așa ceva, contra voinței explicite a circa 90% dintre români, care, suveraniști sau nu, îl vor plecat acasă pe neamț? Aici vine alt mare avantaj al lui Ponta, ce va apărea în campanie ca fiind cel mai îndreptățit (și este, atenție) să vorbească non-stop despre marasmul mandatelor lui Klaus Werner Iohannis. „Crin cel puternic” a avut, însă, și parte de susținere, și nu de la oricine, ci de la „Omul Negru” al dezbaterii publice din România, celebrul CTP, care, la ordinul șefei Alina Mungiu, alias „Mama SIE”, secondată, într-adevăr, de Laura Codruța Kovesi, adevăratele susținătoare ale lui Antonescu, a fost obligat să emită public panseul că „Crin cel puternic” a avut un, citez din CTP: „discurs luminos”, iar în jurul acestei teze, „crucișătorul CTP”, după cum i se spunea, mai brodând câteva pupincurisme ce vor avea efect vomitiv asupra electoratului, inclusiv sau mai ales asupra celui PSD-ist, l-a umplut, practic, de „rahat turcesc” pe candidatul cel viitor „președinte puternic”. Și revin în concluzie la reacția mea de ieri, de la prânz, când, uimit de involuția lui Crin Antonescu, am putut avea doar o reacție de ciudată veselie; zic că a fost ciudată, pentru că ofilirea unui „crin” e totuși un eveniment trist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

ULTIMELE ŞTIRI

Cheltuielile extravagante făcute de Laura Vicol cu banii companiei Nordis. Suma...

Laura Vicol, fosta șefă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, ar fi făcut nu mai puțin de 8.000 de operațiuni bancare între aprilie 2019...

Thea Haimovitz: Trump a anunțat lumea că preia el responsabilitatea conflictului...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, Thea Haimovitz a analizat ecourile și concluziile...

Omul lui Trump setează jocul în Ucraina: Kellog vrea rapid alegeri...

Administrația Trump își dorește ca Ucraina să organizeze alegeri până la finalul acestui an, în special dacă Kievul va ajunge să negocieze o încetare...

Spânu: Oamenii lui Soros din România, plătiți de USAID, au fost...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Ion Spânu a analizat rețeaua Soros...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img