6.9 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
6.9 C
București
vineri, aprilie 19, 2024

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăAlte ŞtiriGușă: Gabi Oprea se întoarce în politică, după achitările definitive din justiție....

Gușă: Gabi Oprea se întoarce în politică, după achitările definitive din justiție. Cine se supără și cine tremură?!

-

DISTRIBUIE:

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Am o informație beton, după cum se zice în jargonul nostru jurnalistic, adică super-confirmată, conform căreia, în câteva zile, Gabriel Oprea, fost ministru la Apărare, la Interne, fost viceprim-ministru, se întoarce în politică, după achitările definitive din justiție, pe care le-a înregistrat după mulți ani de lupte, în urma unor procese, cunoașteți teoria mea, confirmată, pe care i le-a generat Statul Paralel, stat pe care el, nu-i așa, l-a sprijinit, l-a împins înainte, cu ajutorul lui s-a consolidat, până când acest Stat Paralel l-a pedepsit cu niște dosare destul de solide. Nu l-am sunat pe Gabriel Oprea să-mi confirme această știre, deși suntem amici de 25 de ani, cu mici pauze, din pricina faptului că ne-am alăturat taberelor politice diferite, ba Năstase, ba Băsescu, și au fost chiar ani de zile în care n-am vorbit. O să-l sun după-amiază. Este mai bine așa, pentru că informația pe care v-o dau nu este viciată de păreri subiective care ar fi putut să reiasă din conversația noastră.

Revenind după achitare, aș vrea să vă fac o istorie recentă a lui Gabriel Oprea, pentru ca să vedeți ce rol va putea juca în politica românească, așa cum se prezintă ea la orizontul anului 2024. A intrat în politică în timpurile lui Adrian Năstase și a stat alături de acesta. Când acesta a pierdut, și-a făcut un partid, UNPR, l-a sprijinit pe Băsescu. Vă aduceți aminte UNPR și sintagma interesului național, sintagmă inventată de către George Maior, șeful SRI, un prieten al lui Gabi Oprea din acele vremuri, de care Oprea este unit prin Ponta. Cum? Amândoi sunt nașii de cununie ai acestuia, dar unul de la prima căsătorie, respectiv Oprea, al doilea de la cea de-a doua căsătorie, cu Daciana Sârbu, respectiv Maior. A rămas cu Ponta și după alegerile din 2014, dar după 2015, când Ponta a plecat, l-a sprijinit, împreună cu partidul său, pe Klaus Iohannis, mai precis pe Eduard Hellvig, UNPR fiind partidul care a dat voturile necesare majorității parlamentare pentru impunerea directorului SRI.

Vă reamintesc că în această istorie recentă Statul Paralel l-a pus jos, asta încă nu este deslușit public, din ce cauză anume. Așteptăm în viitor. Se știe doar cu precizie că cea care a dispus acuzarea lui pentru care a luat achitări după atâția ani de zile a fost Laura Codruța Kovesi, iar Coldea n-a făcut altceva decât să execute această dorință a zeiței. Oricum, amândoi, și Kovesi, și Coldea, erau nelipsiți de la mesele lui Gabi Oprea, până când a venit vremea să-l termine politic și au dorit să-l termine și uman. Politic n-au reușit, dacă acesta a revenit, nici uman n-au reușit, deși cred că nu i-a fost simplu.

Gabi Oprea este faimos și pentru sufrageria casei sale din Cotroceni. Acolo s-au strâns în 2009, dacă vă amintiți, toți cei care îl doreau pe Băsescu în continuare, Laura Codruța Kovesi, Florian Coldea, Vasile Dîncu, Dan Andronic, chiar și Maior, numai că Maior era acolo, mă rog, juca la două capete. El avea aranjament și cu Mircea Geoană și știu cu precizie acest lucru, pentru că eram șeful campaniei lui Geoană în 2009.

Sufrageria lui Oprea mai este importantă, însă, și pentru că acolo există singurul exemplar rămas din doctoratul plagiat al lui Coldea, pentru că Gabi Oprea a fost conducătorul de doctorat al lui Coldea. Se pare că acesta, „Generalul negru”, recte Florian Coldea, chiar a încercat să-l subtilizeze din biblioteca sufrageriei la un moment dat, dar n-a reușit. Nici despre doctoratul lui Coldea n-a vorbit Oprea prea mult. Cert este că Oprea tace de câțiva ani, ani în care a reușit să obțină aceste achitări instrumentate în dosare de către foștii săi tovarăși din Statul Paralel, Coldea și Kovesi.

Cine-i supărat de revenirea lui în politică? În mod evident suveraniștii. De ce? Pentru că Oprea le va lua o parte dintre activiști și chiar și ceva electorat. E limpede că rezerviștii din MAPN, din MAI, dintre care unii militează astăzi pentru AUR, SOS, ARCA și așa mai departe, vor trece în barca lui Oprea, pentru că acolo le este locul. El i-a sprijinit tot timpul, nu-i așa? Ați aflat asta până și de la polițistul David, „din cauza/datorită”, cel care i-a zis aceste lucruri lui Horodniceanu în celebra scenetă de săptămâna trecută. Supărat o să mai fie și PSD sau PNL, în funcție de cum se va poziționa Oprea. E limpede că va forța o alianță cu unul dintre aceste partide și atunci celălalt va fi într-un soi de dezavantaj. Dar pentru asta îi va fi ciudă și lui Dan Voiculescu cu PPUSL-ul său, care și el ar vrea, mai ales acolo la remorca PSD, să poată să mai intre o dată în Parlament.

Cine tremură? În mod sigur și Coldea, și Kovesi. Oprea este omul care a fost condamnat de către cei doi și, vă spun eu, Oprea este omul care știe cele mai multe treburi infamante despre cei doi și cu asta cred că am spus totul. Cum zicea finul lui Gabi Oprea, tânărul Ponta, „să luăm popcorn și să privim ce se va întâmpla”. Eu beau și o bere pentru asta, mai ales dacă e vorba de Coldea și Kovesi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

spot_img

ULTIMELE ŞTIRI

SRS: Cozmin Gușă, candidat independent la președinția României. Detalii despre decizia...

Informația momentului: analistul politic Cozmin Gușă va candida la președinția României ca independent! Anunțul a fost făcut de jurnalistul Sorin Roșca Stănescu, în direct...

Spânu: Institutele de sondare ce manipulează să fie pedepsite penal!

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Ion Spânu a analizat critic Eurobarometrul...

Israelul trebuie să se mulțumească cu faptul că n-a avut victime...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de joi, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, Cristian Diaconescu a vorbit despre...

Petrișor Peiu: Ungaria, Slovacia și Austria sunt „țări putiniste” pentru că...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Dincolo de propagandă”, moderată de Andrei Gușă la Radio Gold FM, Petrișor Peiu a analizat profilul economic al unor state...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img