Autor: Cozmin Gușă
Azi, începe vara din punct de vedere astronomic, dar la PNL începe „iarna vrajbei lor” – și parafrazez aici titlul americanului John Steinbeck, al ultimului său roman, în care el analiza declinul moral al americanilor, generat prin crizele de conștiință. La PNL e clar că e declin mare, dar nu din cauze de conștiință, că n-au, ci ca rezultat al prostiei, corupției, al abuzărilor la care liberalii s-au lăsat supuși în regimurile Băsescu și Iohannis. Ce am notat aseară despre PNL și reiau aici:
„Bolojan fondează mâine PNL-CK. Numai bun de aliat apoi cu USR, pentru Polul Soroșist din România!
PNL-CK (Coldea Kovesi) va putea fi denumirea / porecla a ceea ce va rezulta după Congresul de mâine al lui Bolojan&Company, asta a devenit clar după ce a fost anunțată lista viitoarei conduceri. Toți cei 10 din lista publicată (prim vice, secretar general, 8 vicepreședinți) sunt demult prinși în insectarul de șantaj al cuplului (de brute) Coldea-Kovesi, la fel ca Bolojan. Scandalul va veni din faptul că alte “insecte” fidele lui CK (Falcă, Turcan, Burduja, Boc, Buda, Pirtea, etc.) n-au mai avut locuri în conducere. Poza de grup de mâine după Congres e de tip “Bolojan cu fripturiștii CK”, sunt curios cum vor contraataca liberalii vechi și disidenți, în condițiile în care cvasi-analfabeții (politici) Coldea și Kovesi le-au ridicat atât de bine mingea la fileu. V-ați prins deci că la Congresul PNL nu se joacă pentru sau contra guvernării Veștea, ci s-a pus la cale furtul (temporar) al partidului. Cică era tot în pachetul SAFE …
”
închei citatul cu această glumă, și bineînțeles că mă refer la hoția cu Germania și Rheinmetall cu BlackRock.
Bolojan fondează mâine PNL-CK. Numai bun de aliat apoi cu USR, pentru Polul Soroșist din România!
Asta este situația cu PNL-ul. Astăzi va fi o zi cu, să mă scuzați, concurs de scuipați peste gard între așa-zișii „colegi de partid”. Dar asta comentăm mâine, la Gold FM.
Am zis și reiau acum faptul că bătălia actuală din România este de tip SRI contra SIE. Dar este, de fapt, lupta cu Factorul Extern, deci așa ceva nu este deloc simplu, ca vreo păruială românească între securiști. Și revin și subliniez că în această linie trebuie să vedeți și defectarea altor partide, pe lângă cea a PNL. Nu e vorba despre USR, ăștia sunt așa, defectați din fabricație. UDMR însă este un caz grav; l-am analizat în detaliu zilele trecute. Rămâne relevantă informația conform căreia Hunor Kelemen a acceptat inițial să susțină și să facă parte din guvernul Veștea. I-a promis asta exact acum o săptămână lui Nicușor Dan. Dar ulterior, de pe axa Budapesta–Viena–Berlin, li s-a comandat ungurilor la loc comanda, ceea ce a generat stupoare la nivelul SRI, care dormea în bocanci, convins fiind că are control pe liderii UDMR, control național.
Cazul și mai special, însă, este cel al AUR, a cărui conducere o ducea bine în opoziție: creștere în sondaje, deplasări externe, seminarii cu americanii lui Trump, perspectiva a încă doi ani de dolce far niente, cu condiția necesară să mimeze cât mai des lupta pentru popor, popor care trebuia să se mulțumească cu venirea AUR la putere în 2028 pentru a-l salva. Și uite ghinion: Nicușor s-a supărat pe Bolojan (dar, norocul nostru) și a venit, astfel, momentul moțiunii de cenzură. Moment la care AUR a acționat corect, dând jos un guvern de soroșiști. Guvern care însă refuză să plece acasă, fiind menținut, după cum ați înțeles, prin sprijinul extern al unor entități contra cărora, culmea, AUR se presupune că ar trebui să lupte. Cum să lupte? Declarativ, AUR nu poate, pentru că are credibilitatea avariată în spațiul occidental. Ei bine, AUR ar trebui astfel să facă treaba până la capăt și să voteze în mod consecutiv un alt guvern, unul fără soroșiști și udemeriști, cum ar fi guvernul Veștea. Nu-i foarte mult, dar este absolut necesar. Și trebuie să știți că un partid suveranist n-ar trebui să pună în balanță, în fața unei asemenea mize, doar propria prezență la guvernare. Dar da, ar putea folosi acest prilej pentru a impune niște măsuri ultra necesare în programul de guvernare, unele care să gardeze cetățenii, să gardeze și capitalul național, așa cum încearcă zilele astea să sugereze auriștii Mohamad Murad și Andrei Gușă, susținuți în mod tacit de mulți alți parlamentari ai AUR.
În loc de asta, prin declarațiile amicilor Petrișor Peiu și Dan Dungaciu, AUR face deocamdată jocul lui Bolojan, adică jocul partidei soroșiste, sub sintagma sugerată de mai multe ori pe zi că PSD‑ul „le pute”. Peiu și Dungaciu o imită, de fapt, pe Diana Șoșoacă. Dar aceasta se poate juca după propriul plac: zestrea ei parlamentară este una mică și chiar greu de controlat, iar identificarea Dianei Șoșoacă cu putinismul i-a asigurat acesteia, pentru moment, autoeliminarea din jocurile guvernării. Auriștilor, însă, ca să revin, le-a „puțit” PSD‑ul și la moțiunea de cenzură, dar s-au ținut de nas și au votat corect. Dar oare Peiu și Dungaciu nu resimt duhoarea de care s-au umplut luând partea lui Bolojan și partidei soroșiste? De bună seamă că da, sunt totuși doi oameni inteligenți. Testul pentru ei în ultimele zile a fost cel legat de corectitudine și patriotism, test pe care nu l-au trecut. Iar pe amicul Petrișor Peiu, dacă nu mă crede când îi spun că a rămas corigent, îl anunț că, surpriză, este luat deja în calcul de către Bolojan & Company pentru a fi susținut la președinția Senatului, indiferent dacă va trece sau nu guvernul Veștea. O asemenea susținere, reiterată chiar în conclavul bolojeniștilor soroșiști de aseară, îl va retrograda urgent pe Petrișor Peiu din banca suveraniștilor autentici.
Trebuie să pricepeți în același timp că „SRI contra SIE”, meciul despre care vă tot spun, înseamnă și suspendarea lui Nicușor Dan, pe care vectorii serviciului secret închiriat Factorului Extern — adică vectorii de la SIE — o susțin și o pregătesc. SRI‑ul, bineînțeles, se opune. Și v-am explicat, și ați priceput, că doar așa ați putut vedea episoadele Ciprian Ciucu, Dominic Fritz, episodul de la Tribunalul Ilfov și, bineînțeles, episodul Adrian Zuckerman, fostul ambasador al SUA.
Așadar, Petrișor, tată, din cauza susținerii absurde că AUR nu trebuie să voteze pentru plecarea lui Bolojan, ai ajuns să devii persoană de încredere și sprijin pentru soroșiști, care se bazează pe tine chiar și în cazul în care ar reuși să îl suspende pe Nicușor Dan, iar președinția Senatului, prin președintele său, care ai putea să fii tu, să îl înlocuiască pe Nicușor și să le facă jocul. În consecință, îți dau un sfat prietenesc la final: după liturghia de azi, ar trebui să ceri o întâlnire informală, dar de urgență, la AUR, chiar și în format restrâns, unde, dacă veți analiza corect, veți sesiza rapid marea capcană în care ați intrat susținând indirect, dar efectiv, pe Bolojan și partida soroșistă. Iar tu, la rândul tău, te vei putea salva.
În fine, prieteni goldiști, din declarația de aseară contra guvernului Bolojan am observat că George Simion s-a prins de schemă și le-a dat astfel un semnal discret colegilor săi, Petrișor Peiu și Dan Dungaciu, să încerce de unii singuri să întoarcă căruța, înainte să li se răstoarne.










