AcasăAlte ŞtiriGușă: Stenogramele din scandalul “Pițurcă-Satana” arată că ilegalitățile se știau din 2020....
Data publicării: februarie 1, 2023 15:30

Gușă: Stenogramele din scandalul “Pițurcă-Satana” arată că ilegalitățile se știau din 2020. Cine și de ce a blocat arestările?!

Data publicării: februarie 1, 2023 15:30

DISTRIBUIE:

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Stenogramele din dosarul Pițurcă-Satana erau cunoscute încă din anul 2020, lucru care ne pune pe noi astăzi să ne întrebăm, dom’le, având în vedere aceste ilegalități pe care le citim, pe care le auzim descrise, cine și de ce a blocat eventuala arestare a celor vinovați încă de atunci?

Am urmărit în mass-media extrase obținute pe surse din acest dosar în care, nu doar prin convorbiri pe Whatsapp sau pe Signal sau acolo unde cred ei că nu pot să fie depistați, dar prin interceptări de convorbiri telefonice, protagoniștii scandalului de corupție din pandemie cunoscut astăzi, botezat de către mine „scandalul Pițurcă-Satana”, că asta era porecla lui Pițurcă, împărțeau bani, șpăgi, comisioane, decideau prețuri, hotărau care să fie profitul și cum să se împartă. Uriaș! Vorbim despre mari, mari, uriașe profituri din importul de măști, dar, sigur, și din tărășenia legată de aparatele care nu au funcționat niciodată.

Păi, bă, fraților din statul român! Lasă că urlam noi prin 2020 că se fură și se fură din banii țării, lasă că în 2021 ne-am apucat, în premieră la Gold FM a fost asta, de Cîțu și am arătat miliardul și 200 de milioane de euro pe care îi cheltuie degeaba pe vaccinuri, 120 de milioane de doze. Minimum un miliard 200 a dat. Tot, izoletele, toate prostiile care s-au făcut, cheltuieli aiurea. Voi știați din 2020, băi, servitori ai statului român, în sensul pozitiv al cuvântului, și nu ați făcut nimic?!

Aveați aceste interceptări la îndemână. Puteați să blocați restul actelor de corupție care au venit, care au fost săvârșite de alții, printr-o simplă arestare. Cum l-ați arestat pe Pițurcă în 2023, puteați să-l arestați în 2020 că aveați aceste convorbiri. Blocați și ilegalitățile și puține s-ar mai fi făcut. Aaa, avea protecție Pițurcă, de la prim-ministrul în funcție, pe numele lui Ludovic Orban, poreclit LuCovid, zis și Sică Mandolină, care e prieten cu Pițurcă de 30 de ani și joacă poker și barbut împreună și n-ați acționat ca să nu-l deranjați pe prim-ministrul în funcție. Mai bine că a fost devalizat bugetul…

Dacă așa se acționează în statul român și dacă fiecare țâști-bâști de-ăsta care devine prim-ministru cum e Orban, cum a fost Cîțu, cum e astăzi Ciucă, are asemenea autoritate în a-și proteja prietenii de a fi arestați în urma unor fărădelegi curente, concluzia e simplă: înseamnă că luați și voi bani, cumva, și vă mascați. Adică îi lăsați pe ăia să fure, în trei luni de zile se șterg urmele; dacă ăia nu-s cuminți, cum am înțeles că Pițurcă nu a fost cuminte că tot cârâia să mai primească niște bani, îi luați, îi arestați, urmele sunt șterse și a rămas vinovatul de serviciu, care astăzi se numește Pițurcă, mâine se poate numi, nu-i doresc, Cătălin Botezatu sau altul dintre cei implicați în această mafie a corupției din pandemie. Rușine să vă fie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Alegerile de mâine din Bulgaria. Favorit e partidul fostului președinte Rumen...

Duminică, 19 aprilie, Bulgaria organizează noi alegeri parlamentare, a opta rundă electorală din ultimii 5 ani. Jurnalistul bulgar Vladimir Mitev explică pentru „Adevărul” ce...

POLITICO: După înfrângerea lui Viktor Orban, mișcările suveraniste din Europa se...

Tot mai mulţi lideri ai extremei drepte europene îşi regândesc relaţia cu Donald Trump, pe fondul scăderii popularităţii acestuia şi al eşecului electoral al...

Ștefan Popescu (GÂNDUL), explică substratul și consecințele conflictului Trump-VATICAN

Statele Unite ale lui Donald Trump par să fi intrat într-o fază de conflicte către toate azimuturile. Frontul european rămâne deschis: relațiile cu o...

„Fără Filtru, cu Jessie Baneș”: Adrian Severin schițează portretul-robot al unui...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Fără Filtru, cu Jessie Baneș”, moderată de Jessie Baneș, Adrian Severin a fost provocat să creioneze un portret-robot al unui...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img