AcasăAlte ŞtiriÎn operațiunea #BădălăuLaBulău nu el e ținta principală
Data publicării: noiembrie 29, 2022 10:30

În operațiunea #BădălăuLaBulău nu el e ținta principală

Data publicării: noiembrie 29, 2022 10:30

DISTRIBUIE:

Autor: Cozmin Gușă

În anii în care Coldea și Kovesi decideau arestări matinale sau duminicale pe bandă rulantă, acestea erau urmate de dezbateri intense ale cazului, cu date din urmărire, la care participau jurnaliști și politicieni deopotrivă. Nu mai conta vinovăția arestatului, ea era deja consemnată prin relatările publice, ce atestau pericolul public reprezentat de respectivul, deci judecătorii îndeplineau doar o formalitate când decideau inclusiv prelungirea arestării.
În cazul Bădălău se discută public destul de moderat, politicienii tac, iar cei care se exprimă se rezumă la a comenta eliminarea lui Bădălău de la Curtea de Conturi. Nu se pune problema ca cineva să-l apere pe fostul ministru, faptele sunt clare și dovedite, iar comportamentul public al personajului nu-l recomandă spre a fi apărat public. Dacă ținta era doar Bădălău și operațiunile sale de obținere de fonduri prin șantajarea primarilor, acesta era pus sub învinuire, eliminat de la Curtea de Conturi, apoi judecat în libertate și condamnat conform încadrărilor juridice. Faptul că s-a decis simplu și clar ca el să petreacă următoarea lună în arest preventiv indică limpede că operațiunea #BădălăuLaBulău este menită să genereze un șir de denunțuri ale acestuia despre cei cu care a relaționat în scopuri ilegale în ultimii ani.
Ascensiunea sa politică a început în siajul lui Dragnea, care a fost învățat de-alde Coldea să promoveze la vârful PSD baroni locali lacomi de putere și bani, fără prestigiu sau știință de carte, ce pot fi manipulați ușor. Astfel, din umbra lui Dragnea, și-apoi a lui Dăncilă, giurgiuveanul fiind descurcăreț, s-a combinat pentru afaceri nu doar cu colegi din PSD, dar și cu lideri din celelalte partide sau chiar cu oameni din instituțiile statului. Giurgiu nu e un județ mare, dar e port la granița cu Bulgaria, deci plin de oportunități ilegale, dar necesare îndeosebi pentru obținerea cash-ului, și-n plus, Bădălău a fost mai mereu pe locul 1 în clasamentul PSD la orice alegeri, deci a putut sta la masa principală pentru orice fel de împărțeală de funcții. Ei bine, tocmai acest potențial l-a adus în relaționare cu mulți dintre jucătorii din subterane ce s-au obișnuit să facă averi mari devalizând bugete naționale sau locale. Toți aceștia sunt perplecși și tremură azi, mai ales că Bădălău le-a sugerat și demonstrat o mare protecție de care se bucura, tocmai prin aceste relaționări obținând și numirea de la Curtea de Conturi, râvnită de orice politician ce vrea să-și asigure o imunitate implicită. Spre exemplu, circulă de câteva zile o scurtă înregistrare ambientală cu Bădălău, prin care acesta descrie mecanismul prin care un lider liberal făcea jocurile în energie, cu beneficiar direct Orban, când era prim-ministru. E doar un exemplu ce sugerează cam despre ce ar putea discuta Bădălău cu procurorii, dar cei ce cunosc paleta relațională extinsă a acestuia își pot imagina ușor cât de mulți vor intra în sarabanda viitoarelor denunțuri.
Cazul Bădălău nu e despre PSD și lupta pentru putere din interior (unii s-au grăbit să-l încadreze așa), ci acesta vestește faptul că se schimbă foaia în ceea ce-i privește pe cei ce-au crezut că DNA-ul doarme, și astfel și-au continuat în mod naiv operațiunile ilegale. Sunt semne publice deja că următorul scandal ce va exploda va cuprinde nume chiar mai grele decât cel al lui Bădălău, probabil va fi botezat #CazulRețeleiDubai, și e posibil să fie administrat public pe modelul mai vechi ce implica #GrupulDeLaMonaco, cu care ne-am delectat în urmă cu mai mulți ani, și care-a disciplinat sau executat mulți jucători celebri din subteranele României.
Sunt semne deci că pentru mulți vacanța de Crăciun va fi agitată și va începe mult mai repede, probabil o vor prefera încă din aceste zile și vor alege destinații externe, administrându-și astfel de la distanță posibilele înțelegeri, ca să nu pățească ca Bădălău duminica trecută.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Declarația politică a deputatului Andrei Gușă: „Poliția Română, atac grav la...

Cazul prezentat recent în presă, privind solicitarea făcută de reprezentanți ai IPJ Prahova către jurnaliști pentru divulgarea surselor de presă, reprezintă un precedent extrem...

Liviu Man descifrează posibilul joc dublu al președintelui și capcana premierului...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Liviu Man a pus sub lupă...

Marius Ghilezan explică experimentele civilizaționale din România: între pelerinajul evlavios de...

Autor: Oana-Medeea Groza Jurnalistul Marius Ghilezan a analizat, alături de moderatorul Cozmin Gușă, în emisiunea „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, experimentul civilizațional din România, pelerinajul...

Robert Turcescu la „Fără Filtru, cu Jessie Baneș”: Confesiunile unui jurnalist...

Autor: Oana-Medeea Groza Robert Turcescu, una dintre cele mai recunoscute voci din presa românească, a oferit într-un interviu amplu acordat jurnalistei Jessie Baneș la Radio...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img