AcasăJustiţieMario de Mezzo, alt “penal” liberal. Primarul Slatinei a fost chemat la...
Data publicării: mai 11, 2026 16:09

Mario de Mezzo, alt “penal” liberal. Primarul Slatinei a fost chemat la Parchet in calitate de suspect!

Data publicării: mai 11, 2026 16:09

DISTRIBUIE:

Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, a fost citat luni la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, unde procurorii i-au adus oficial la cunoștință calitatea de suspect într-un dosar penal care vizează incidentele petrecute în luna ianuarie la sediul SC Ecumenic Funerar SA, societatea care administrează cimitirul Strehareți.

Potrivit sursei citate, edilul a fost chemat pentru a da explicații în legătură cu acțiunile desfășurate la sediul societății, însă a ales să își rezerve dreptul la tăcere. Mario De Mezzo a părăsit sediul Parchetului la scurt timp după ce i-au fost prezentate acuzațiile. Dosarul penal a fost deschis după o intervenție în forță la sediul firmei Ecumenic Funerar SA. Conform informațiilor apărute în cauză, primarul ar fi venit însoțit de funcționari publici și polițiști locali și ar fi pătruns în incinta societății invocând o hotărâre a Consiliului Local. Documentul ar fi fost însă folosit în condițiile în care, potrivit datelor din dosar, nu avea viza de legalitate necesară.

Acuzații de abuz în serviciu și violare a sediului profesional

Plângerea penală depusă împotriva primarului și a colaboratorilor săi descrie un episod tensionat, cu acuzații de presiuni și comportament abuziv. Mario De Mezzo este acuzat că ar fi forțat intrarea în birouri și că l-ar fi agresat verbal pe administratorul societății, Marin Iliuță, pe care l-ar fi amenințat cu evacuarea și rezilierea contractului. În același context, polițiștii locali care l-au însoțit pe primar, aflați sub coordonarea lui Cristinel Rădoi, sunt acuzați că ar fi bruscat un angajat al societății și l-ar fi supus unei percheziții corporale fără mandat. În urma conflictului, administratorul firmei, Marin Iliuță, a avut nevoie de intervenția cadrelor medicale. Acesta a fost preluat de un echipaj al Ambulanței și transportat la spital.

Instanța a respins demersul Primăriei privind evacuarea

În paralel cu ancheta penală, disputa dintre Primăria Slatina și societatea care administrează cimitirul Strehareți a ajuns și în instanțele civile. O cerere de evacuare a firmei, formulată pe calea ordonanței președințiale și strămutată la Tribunalul Dolj, a fost respinsă definitiv. Magistrații au considerat solicitarea ca fiind neîntemeiată și au arătat că nu există o hotărâre judecătorească definitivă care să permită o asemenea măsură asupra cimitirului Strehareți. Ancheta penală vizează, potrivit informațiilor disponibile, posibile infracțiuni de violare a sediului profesional și abuz în serviciu. Mario De Mezzo beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală hotărâre definitivă a instanței.

sursă: ziuanews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Americanii NU sunt bogați: Adevărul despre economia SUA

Mass-media susține adesea că americanii sunt mai bogați decât europenii, dar acest lucru nu este adevărat. Averea medie pare ridicată, însă este distorsionată de...

Victor Roncea, ipoteză de senzație: În cazul “agentului” Dominic Fritz, filiera...

A fost pregătit cetățeanul german cu afiliere chinezească Fritz K. Dominic Samuel să preia conducerea României prin modelul trambulinei primăriei Timișoara, a președinției USR...

Geopolitica la Zi (90). Conflictul Falkland/Malvinas servește de fapt interesele Israelului!

(transcriere din emisiunea Geopolitica la Zi cu Daria Gușă la Gold FM) V-am mai povestit la începutul verii despre aceste insule, atunci când a fost...

Financial Times: NABU investighează peste 60 de deputați ucraineni. Biroul anticorupție...

Biroul Național Anticorupție al Ucrainei, NABU, investighează peste 60 de deputați ai Radei Supreme, potrivit șefului uneia dintre subdiviziunile de anchetă ale instituției, Oleksandr...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img