O abjectă mascaradă

Autor: Petru Romoșan

Două sunt întrebările leitmotiv la care românii nu au un răspuns mulțumitor astăzi. Prima și cea mai presantă, mai serioasă, mai gravă este în legătură cu implicarea României în războiul din Ucraina. Se va extinde războiul ucrainean în Republica Moldova, va participa România cu trupe, în cadrul NATO sau și mai rău independent? Mai mult, se va extinde războiul pe teritoriul României? Nimeni nu are un răspuns convingător. Informații întunecate ne vin din toate direcțiile. Cât sunt de reale, de luat în seamă aceste informații sau doar țin de propagandă e destul de greu de descifrat pentru oricine. Într-o asemenea vreme sumbră propaganda este ea însăși un instrument al războiului.

A doua întrebare care ni se pune frecvent, din ce în ce mai frecvent, mai insistent este cea în legătură cu numele posibil al viitorului președinte al României. Întrebare care nu poate fi separată de cealantă, cea despre implicarea directă, pe față a României în război. La cea de-a doua întrebare, cea în legătură cu numele viitorului președinte al României din noiembrie-decembrie 2024 vom încerca să facem niște aproximări.

Ceața e foarte deasă. Se vântură de câteva luni bune mai multe nume: Marcel Ciolacu (PSD), Nicolae Ciucă sau Eduard Hellvig (PNL), Mircea Geoană (un fals independent), Elena Lasconi (USR), George Simion (AUR) și mai nou, folcloric, Diana Șoșoacă (SOS). Anunțata candidatură a independentului Cozmin Gușă este trecută sub tăcere obstinat de aproape toată massmedia. Cu excepția lui Cozmin Gușă, niciuna din ofertele establismentului nu stârnește nici un entuziasm. Dimpotrivă doar dezgust și dispreț. Iar Cozmin Gușă nu are un partid în spate, cel puțin deocamdată, doar un blocaj mediatic greu de explicat altfel decât prin teama establismentului de a-l vedea surprinzător în turul al doilea. Asta mai ales după scrisoarea de susținere din partea lui Donald Trump însuși, azi pentru multă lume viitor președinte american. Cozmin Gușă care și-a anunțat candidatura pentru prezidențiale, are meritul că vorbește din ce în ce mai clar, mai răspicat, fără concesii. Pe urmele lui Donald Trump.

De fapt românii speră disperați un președinte național, suveran, un președinte bun. Niciunul din candidații vânturați ai establismentului corupt, degradat, depravat chiar, din România de azi nu poate fi nici un președinte național și nici un președinte bun.

Experiența catastrofală a românilor cu președenția de zece ani a lui Klaus Iohannis, o președenție infernal de lungă, nu lasă loc pentru nici o speranță. Klaus Iohannis propulsat de factorul intern („E german, domnule!”) în conlucrare cu factorul extern (adevăratul său patron) nu a fost decât un disciplinat executant al altora, un monstruos notar al destinelor noastre. Nu i se poate atribui nici o gândire proprie, nici o acțiune sau inițiativă personală cu excepția dorinței de a obține o nouă funcție internațională, pe final de două mandate, care să-l pună la adăpost de justiție. În plus și doar în beneficiul personal, a fost un nesimțit, arogant, cheltuitor (călătorii și avioane de lux) și prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul.

Oricine va fi promovat ocult din oferta oficială de astăzi poate fi un președinte și mai rău decât Iohannis. Dacă așa ceva e posibil. Această perspectivă îi îngrozește pe compatrioții noștri. În primul rând în condițiile apropiate ale implicării României în război. Speculații de tot felul, care de care mai penibile, mai absurde circulă în toate mediile sociale. Pe lângă ipoteza halucinantă cu Diana Șoșoacă a mai apărut și cea „inteligentă” cu ridicola Elena Lasconi.

Revenim. Orice „soluție” venită din establismentul actual va fi și una impusă și una catastrofală. Românii încep să înțeleagă în masă că votul lor nu face nici o ceapă degerată. Dacă ne gândim la numele viitorului președinte și chiar la noua compoziție a Parlamentului ni se întunecă mintea. Chiar dacă miliardarii, oligarhii băștinași împreună cu cei 10% privilegiați (moștenitori ai vechiului regim, înalți funcționari de stat, descurcații tranziției de tot felul etc.) se vor adapta la orice variantă. Așa cum au făcut-o și cu Traian Băsescu și Klaus Iohannis. La fel și serviciile zise secrete, de fapt doar o întinsă miliție internă a patronilor externi, servicii pe care românii, într-un număr din ce în ce mai mare, nu le mai percep ca naționale, patriotice sau profesionale.

Lasciate ogni speranza voi ch’intrate („Lăsați orice speranță, voi cei care intrați”) ne sună din ce în ce mai cunoscut, mai direct adresată nouă. Se pregătește România să intre direct în infern? Divina comedie a lui Dante a devenit cumva pentru lumea contemporană doar o abjectă mascaradă?