AcasăAlte ŞtiriO carte a lui Benedict al XVI-lea publicată postum aruncă în aer...
Data publicării: ianuarie 23, 2023 12:23

O carte a lui Benedict al XVI-lea publicată postum aruncă în aer catolicismul mondial! Se dorește trecerea la un catolicism nou. În seminarii există cluburi gay!

Data publicării: ianuarie 23, 2023 12:23

DISTRIBUIE:

A fost lansată o carte postumă a lui Benedict al XVI-lea, cuprinzând texte publicate din perioada în care a fost Papă Emerit. Într-o scrioare trimisă pe data de 1 mai 2022, fostul papă le-a spus curatorilor, Elio Guerriero și Georg Gaenswein, că își dorește ca ‘acest volum, care adună scrierile pe care le-am compus în mănăstirea Mater Ecclesiae, să fie publicat după moartea mea’.

În altă scrisoare către Guerriero Ratzinger, fostul papă și-a explicat alegerea astfel: „În viața mea, nu mai vreau să public nimic. Furia cercurilor din Germania care sunt împotriva mea este atât de puternică, încât apariția fiecărui cuvânt provoacă imediat un cor ucigaș. Vreau să mă feresc de asta, și vreau să feresc şi creștinismul de asta”, preciza Ratzinger în volumul intitulat ‘Ce este creștinismul’ (editura Mondadori).

„Au existat episcopi individuali, și nu numai în Statele Unite, care au respins tradiția catolică în ansamblu, urmărind să dezvolte în eparhiile lor un fel de catolicism nou, modern. Poate că merită menționat faptul că, în destul de multe seminarii, studenții care erau prinși citindu-mi cărțile erau considerați nepotriviți pentru preoție. Cărțile mele erau catalogate drept literatură nocivă e și erau citite doar în secret”. În volumul proaspăt apărut, Benedict al XVI-lea vorbește despre homosexualitate și despre faptul că în seminarii există ”cluburi” gay.

Vorbind despre întâlnirea pe tema abuzului pe care Papa Francisc a convocat-o cu președinții tuturor conferințelor episcopale, Ratzinger subliniază: „În contextul întâlnirii președinților conferințelor episcopale din întreaga lume cu Papa Francisc, a fost pusă, mai presus de toate, problema vieții preoțești și cea a seminariilor. În ceea ce privește problema pregătirii pentru slujirea preoțească în seminarii, constatăm o degradare mare a actualei forme a acestei pregătiri”. Papa Benedict al XVI-lea a dezvăluit că: „În diferite seminarii s-au format „cluburi” homosexuale care au acționat mai mult sau mai puțin transparent și care au transformat clar atmosfera din cadrul seminariilor. Într-un seminar din sudul Germaniei, candidații la preoție și candidații la funcția laică de referent pastoral locuiau împreună. În timpul meselor comune, seminariștii stăteau împreună cu reprezentanții pastorali căsătoriți, unii însoţiţi de soțiile și copiii lor și alţii, de iubitele lor. Atmosfera din seminar nu mai era propice formării preoțești”. Ratzinger mai relatează că „un episcop, care anterior fusese rector, a permis să li se arate seminariștilor filme pornografice, probabil cu intenția de a-i face să reziste împotriva comportamentelor contrare credinței”. În carte, Benedict al XVI-lea mai vorbește şi despre demisia sa, în 2013 și scrie că în acel moment se simţea ”epuizat”.

„Când mi-am anunțat demisia, pe 11 februarie 2013, nu aveam niciun plan referitor la ce voi face în noua mea situație. Eram prea epuizat pentru a putea planifica altceva. Mai mult, publicarea Copilăriei lui Isus mi s-a părut o concluzie logică a scrierilor mele teologice. După alegerea Papei Francisc, mi-am reluat încet munca teologică. Astfel, de-a lungul anilor, s-au conturat o serie de contribuții de dimensiuni mici și mijlocii, care sunt prezentate în acest volum”, explică Benedict al XVI-lea în cartea care, aşa cum a cerut, a fost publicată după moartea sa.

sursă: stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Liviu Alexa: Crima ce ar trebui sǎ vǎ îngrijoreze – despre...

Știți că am un cui enorm împotriva părinților care își lasă copiii să se îngrașe nepermis. Am fost obez timp de decenii și știu...

Poetul national Adrian Păunescu nu poate fi interzis de urmașii partidei...

După ce Institutul Elie Wiesel cere aplicarea ad litteram a legii Vexler prin eliminarea din spațiul public a valorilor culturale și a personalităților interbelice,...

CAPTURA: Legăturile lui Călin Georgescu cu oamenii PCR și ai Securității....

Mentorul lui Călin Georgescu este traducătorul lui Nicolae Ceaușescu, adică fostul diplomat comunist Sergiu Celac, numit ministru de externe la Revoluția din decembrie 1989. Biografiile...

Petre Barbu (Libertatea): România fricii. Cum am ajuns să trăim din...

Cod roșu de inundații, ruperi de nori, inflație, furtună, căldură extremă, vin rușii!, vin extremiștii!, vin fasciștii!, vin ploile, vin agențiile de rating și...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img