Poate că rândurile acestea ar fi trebuit scrise înaintea meciului României cu Belgia, dar niciodată nu e prea târziu. Și, ca să rămânem în zona clișeelor motivaționale, niciodată nu poate suna mai bine și mai potritivt decât acum zicala: „Câteodată pierzi, câteodată ai de învățat”.
Prima lecție e că diferența dintre fotbalul estic și cel vestic, la nivel fizic, la nivel de mentalitate și de inspirație, e consistentă și greu de recuperat într-o singură seară de iunie. Se vede asta și în modul de exprimare a galeriilor – relaxarea și revărsarea benignă a belgienilor versus mesajul cu „UEFA Mafia”, afișat de o parte a galerie noastre, sau paharele care au zburat din tribună spre adversari.
La fiecare act de protest de acest gen nu pot să nu mă întreb cui folosește. Echipei naționale sigur nu.
A doua lecție este, pur și simplu, cea a acumulării de experiență la un turneu final, unde cuțitele se ascut mai mult ca niciodată. Și aici, oricât ar fi scorul la finalul meciului, nu există nicio latură negativă în a strânge informații, în a-ți depăși fricile, în a-ți contracara complexele, în a-ți îmbunătăți abilitățile.
Cei care vor pretinde în noaptea aceasta, la cald, sau mâine dimineață că au așteptat mai multe de la naționala lui Edi Iordănescu în confruntarea cu belgienii ar trebui să-și remodeleze exigențele uitându-se în oglindă. Cum e mai bine – să obții un succes sub o stea norocoasă sau să o iei pas cu pas, căpătând cunoștințe pentru viitor?
S-a luat însă un gol în primul minut de joc – un lucru care nu are cum să fie bun niciodată. Dar rămâne departe de a se înrădăcina în conștiințele jucătorilor ca o mare tragedie.
Dar și acesta poate fi o lecție în sine – lecția împotriva ciudei, favorabilă controlului asupra emoțiilor și a impulsurilor. De altfel, pare o temă însușită în repriza a doua, când îndrăzneala galbenilor a sporit considerabil.
E mare lucru, după o înfrângere clinică, în fața unei echipei net superioare, să poți spune jucătorilor naționalei: „Mulțumim pentru efort și pentru emoții!”
sursă: gsp.ro
