Alin Mario Berinde avea cincisprezece ani. În ianuarie 2026, la Cenei, în județul Timiș, a fost ucis. Crima fusese pregătită, iar băiatul a fost lovit cu o toporișcă și cu un cuțit. După moarte, trupul i-a fost incendiat și îngropat în spatele unei grădini. În faptă au fost implicați alți minori. E greu să scrii aceste propoziții fără să simți că, undeva, limbajul însuși devine insuficient. Nu mai este vorba despre o metaforă a cruzimii, despre un experiment imaginar sau despre una dintre acele parabole întunecate prin care literatura încearcă să ne avertizeze. Este România de astăzi.
Primul lucru la care m-am gândit a fost subiectul din ”Împăratul muștelor”. Romanul lui William Golding spune despre niște niște copii rămași singuri, eliberați de ordinea adulților și obligați să-și construiască propria lume. Pentru puțină vreme există reguli, adunări, cuvântul celui care ține cochilia. Apoi pojghița se crapă. Jocul se transformă în vânătoare, frica are nevoie de un monstru, iar grupul descoperă cât de repede poate deveni cruzimea o formă de apartenență.
Golding nu scria, firește, despre Cenei. Dar ceea ce se întâmplă în romanul lui — destrămarea regulilor, contaminarea grupului, cruzimea care încetează să mai provoace spaimă și începe să producă solidaritate — face ca povestea lui Mario Berinde să capete o rezonanță greu de ignorat. Nu pentru că literatura ar explica o crimă și cu atât mai puțin pentru că niște pagini scrise în urmă cu peste șapte decenii ar putea oferi cheia comodă a unei tragedii reale. Ci pentru că Golding ne obligă să privim dincolo de crimă, spre lumea din jurul ei.
Citiți articolul integral pe EVZ.ro!
sursă: EVZ.ro
