Autor: Octavian Știreanu
Discuțiile de la Casa Albă au arătat un lucru care poate părea surprinzător. Miza păcii n-o reprezintă cedările teritoriale, ci rolul Ucrainei în zonă. Liderii europeni au insistat pe tema garanțiilor de securitate, nu a granițelor. Chestiunea teritorială a fost expediată la bilaterala Zelenski-Putin.
Harta adusă în Biroul Oval a fost pentru Macron et Co. un simplu obiect de decor. Europenii s-au mulțumit să repete la unison că, în principiu, se opun modificării granițelor prin forță. Dar dacă granițele se vor modifica „pe căi diplomatice”, ei n-au nimic împotrivă. „Depinde de Zelenski și de Ucraina acest lucru”, a precizat Ursula von der Leynen încă de duminică, înainte de a se îmbarca pentru Washington. Un fel de spălat pe mâini.
Zelenski pare consolat. Nu este exclus să i se fi promis o ieșire din scenă onorabilă și profitabilă pentru el și familia lui. În Biroul Oval a fost numai lapte și miere. Cineva a numărat că i-a spus lui Trump de 8 ori „mulțumesc”. În februarie, în același loc, era tare în clonț și se lua la trântă cu liderii Americii. Acum dorește să se vadă cu Putin „în orice format”, fără niciun fel de condiții, pentru a stabili viitoarele granițe. „Pentru că numai la nivel de lideri putem rezolva aceste probleme complicate și dureroase”. Este vorba despre același Putin, „criminalul”, „dictatorul”, etc despre care, până mai iari, nici nu vroia să audă.
Cui este de folos „pericolul rusesc”
Toți mesenii au insistat în fața lui Trump pe tema „garanțiilor de securitate”. La ce teritoriu se vor referi acestea vom vedea ce hartă rămâne după bilaterala Zelenski-Putin. Garanțiile au fost revendicate nu doar pentru Ucraina, ci și în beneficiul țărilor europene. „Când vorbim despre garanții de securitate, vorbim despre securitatea întregului continent european”, a spus Macron, vorbind în numele Europei. Ursula stătea cuminte într-un colț al mesei. Președintele Consiliului European, bietul Antonio Costa, șeful de jure al UE, nici măcar n-a fost trecut pe lista pasagerilor.
Legarea Europei de ceea ce se întâmplă în Ucraina a fost marea lovitură tactică a occidentalilor. Zelenski și-a întemeiat turneele pe la casieriile europene pe ideea că țara lui este o pavăză a democrației în calea urgiei rusești care amenință Europe. Vânzările de armament, implicarea europenilor în derularea ostilităților, crearea unui climat generalizat de nesiguranță, zdruncinarea echibrelor economice din zonă și multe alte asemenea lucruri s-au justificat prin nevoia de a apăra Europa de pericolul rusesc.
Totuși, nimeni nu poate avea certitudinea că Rusia va ataca alte țări, după ce se încheie într-un fel sau altul agresiunea asupra Ucrainei. După cum nimeni nu poate garanta nici că Rusia se va opri odată cu deznodământul actualei „operațiuni speciale”.
În orice caz, a crede că Rusia va ajunge cu tancurile pe Champs Elysees, trecând prin foc și sabie Berlinul și pregătindu-se să ia cu asalt Londra ține de o anume patologie. Placa pericolului rusesc este pusă și acum fără ostenire, prinde bine multor interese, menține starea de frică, abate atenția de la alte lucruri. Vedem bine cum se umflă propaganda militaristă și rusofobă de la noi. Peste toate, defilarea necontenită cu amenințarea rusească face bani, mulți bani. Nu poate exista securitate fără armată. Și armată fără arme. Și arme fără bani.
Macron a precizat că orice acord trebuie să includă dreptul Ucrainei de a avea o armată „puternică și credibilă” pentru „anii și deceniile următoare”. Franța este mare exportator de armament. La fel și Germania. Zelenski afirmă și el că prima componentă a garanțiilor de securitate pentru Ucraina ar trebui să fie o armată proprie puternică.
Zis și făcut. La întâlnirea de la Casa Albă, Zelenski și europenii i-au prezentat lui Trump proiectul unui acord prin care Ucraina se angajează să achiziționeze arme americane în valoare de 90 miliarde dolari. Factura va fi plătită de europeni. „America First”! (https://www.cotidianul.ro/miliarde-de-dolari-la-mijloc-ce-a-anuntat-zelenski-dupa-intalnirea-de-la-casa-alba/). Separat, au mai propus lui Trump încheierea unui acord de alte 50 de miliarde de dolari privind producția în comun de drone cu participarea companiilor ucrainene.
Zelenski a subliniat că bugetul țării sale nu va putea finanța întreținerea unei armate puternice, așa că Kievul se bazează pe sprijinul partenerilor externi, în principal al Europei. „Nu vom avea astfel de bani. Pur și simplu nu vor fi acolo fizic. Nu vor fi, adică, în bugetul nostru. Adică, avem nevoie de fonduri suplimentare. Voi găsi toți acești bani”, a spus președintele Ucrainei.
Putin s-a mai fript cu „armistițiile”
Macron a fost cam încruntat. Visându-se un Napoleon al zilelelor noastre, președintelui Franței i-a căzut cam greu inițiativa pacificatoare a lui Trump. La Casa Albă părea că i s-au înecat corăbiile. Președintele american i-a luat fața și s-a așezat în fruntea bucatelor și a gloriei. Lui Macron-Napoleon nu i-a mai rămas decât să vadă jumătatea goală a paharului, insinuând că Trump s-a agitat degeaba. Într-un interviu acordat unei televiziuni franceze imediat după încheierea convorbirilor de la Casa Albă (după modelul lui Trump în Alaska), Macron l-a numit pe Putin „prădător” și „căpcăun”, care „nu dă niciun semn că vrea pacea” etc etc. Asta nu l-a împiedicat pe același Macron să propună o reuniune „cvadrilaterală”, care să se desfășoare după trilaterala Trump-Putin-Zelenski, în ideea că el ar fi al patrulea din cărți.
La Casa Albă, cancelarul Friedrich Merz a reintrodus în discuție un subiect expirat. El a susținut că e necesar un armistiţiu anterior începerii negocierilor pentru un acord de pace. Subiectul fusese tranșat la summit-ul din Alaska, dar Merz a insistat. „Eforturile pe care le întreprindem astăzi depind de existenţa unui armistiţiu. Nu-mi pot imagina următoarea întâlnire având loc fără un armistiţiu. Să lucrăm în acest sens şi să încercăm să punem presiune pe Rusia”, a declarat Merz, la scurt timp după ce preşedintele american afirmase că o astfel de măsură nu este necesară.
Trump fusese convins de Putin că un armistițiu ar da combatanților un răgaz pentru a-și reface trupele și rezervele de armament. Liderul rus s-a mai fript odată cu un armistițiu propus de occidentali. E cel cunoscut sub numele de Acordul de la Minsk, pus la cale în 2014 de Germania și Franța. Despre acel acord, Angela Merkel avea să recunoască, peste 8 ani, că n-a fost decât un truc pentru a-i da Ucrainei timp să se înarmeze.
Într-un interviu pentru „Die Zeit” din decembrie 2022, fostul cancelar german declara că occidentalii l-au amăgit pe Putin cu Acordul de la Minsk din 2014, care n-a fost decât „o încercare de a oferi Ucrainei timp pentru a deveni mai puternică. Ucraina de acum nu mai este Ucraina din 2014-2015. Putin putea să-i copleșească ușor la acel moment. Era limpede pentru toți că acel conflict era doar înghețat și că problema nu era rezolvată, însă asta i-a dat Ucrainei timp valoros”, recunoștea Merkel.
Fostul președinte Petro Poroșenko (actualul miliardar al ciocolatei, cu produsele Roshen care se găsesc și în România), a făcut în 2015 o declarație similară cu cea a Angelei Merkel, spunând că Acordul Minsk are doar rolul de a oferi Ucrainei timpul necesar pentru a-și construi armata. Poroșenko a spus același lucru și în iulie 2022, într-un interviu pentru presa germană.
Parte a luptei pentru hegemonie
Întâlnirea de la Casa Albă a dovedit că războiul din Ucraina nu este, în principal, pentru teritorii și km pătrați; acestea ar fi efectul, nu cauza. Războiul este despre echilibrul de putere.
Ucraina nu este o țară, este un proiect.
Conflictul din Ucraina este parte a luptei pentru hegemonia mondială și nu o răfuială născută din ambiții ciudate. Încrâncenarea europenilor pe tema „garanțiilor de securitate” nu se explică prin vreo teamă a lor că vor fi cotropiți de ruși. Asta e gândirea de la genunchiul broaștei a propagandei de la Antena 3.
Încrâncenerea belicoasă a europenilor are ca scop menținerea Ucrainei ca avanpost al intereselor occidentale sub fereastra Rusiei. Acesta este proiectul Ucraina pe care Trump l-a devoalat cu putere și atât de dureros pentru unii.
Ucraina a făcut parte din proiectul revoluțiilor portocalii, declanșat sub Obama în 2005, cu Băsescu-Petrov la București și Victor Iușcenko la Kiev. Proiectul risca să eșueze în 2012 la București (referendumul de demitere a lui Băsescu-Petrov) și în 2013 la Kiev (refuzul lui Ianukovici de a semna condițiile asocierii la UE). În ambele capitale a intervenit atunci aceeași Victoria Nuland, care a restabilit „direcția”. Pe atunci, la Casa Albă era Obama. Vom înțelege, astfel, mai bine de ce președintele Trump îl amintește frecvent pe Obama ca fiind la originea adâncă a conflictului din Ucraina.
Rusia a vorbit nu o dată despre „demilitarizarea și denazificarea” Ucrainei ca fiind scopurile principale ale operațiunii militare speciale. Pe de altă parte, europenii plusează puternic pentru înarmarea Ucrainei și constituirea unei „armate puternice și credibile pentru următorii ani și decenii”. În negocierile care urmează, e de văzut dacă și cum anume se vor armoniza aceste opțiuni contradictorii.
Frau Ursula, care se pricepe la bani de pe vremea vaccinurilor, s-a angajat deja că va aduna 800 miliarde euro de la statele UE pentru a declanșa reînarmarea Europei (planul ReArm Europe/Readiness 2030, anunțat în martie acest an).
Moscova a repetat chiar luni, în timp ce liderii europeni se adunau la Casa Albă, că se opune la orice desfășurare a trupelor NATO în Ucraina ca parte a garanțiilor de securitate. Într-o declarație lungă, Ministerul rus de Externe își „reafirmă poziția, exprimată în repetate rânduri, de respingere categorică a oricăror scenarii care presupun prezența unui contingent militar al țărilor NATO în Ucraina”.
În urma implicării președintelui Trump, opțiunile cu privire la situația din Ucraina s-au simplificat.
Ideea unui armistițiu pregătitor al acordului de pace, dorit de Merz, n-are șanse de succes. Cedările sau schimburile de teritorii au fost lăsate pe seama bilateralei Putin-Zerenski, urmată de o trilaterală prin alăturarea lui Trump. Și, probabil, de o cvadrilaterală, dacă autopropunerea lui Macron va fi acceptată.
Dificultatea procesului s-a mutat de la cedările teritoriale la conținutul garanțiilor de securitate. Ce anume vor cuprinde acestea, în mod concret, încă nu s-a stabilit. Președintele Finlandei a evocat experiența istorică a țării sale în reglarea relațiilor cu vecinul Rusia și a făcut o propunere: în acordul de pace să se menționeze că, în cazul unei noi agresiuni a Rusiei, Ucraina devine automat membru NATO, beneficiind astfel de prevederile Art.5 al tratatului.
Cei 7 magnifici europeni susțin varianta militaristă a înarmării Ucrainei.Propaganda încă mai are o pâine de mâncat. Proiectul Ucraina, pentru care forțele europene militariste au pledat inclusiv în Casa Albă, este cel al unui stat puternic înarmat, antrenat ideologic pentru o ură irepresibilă față de Rusia.
Dinspre Germania mai vine o veste. Cancelarul Friedrich Merz a vorbit despre posibilitatea trimiterii de militari germani într-o misiune de menținere a păcii în Ucraina. Declarația a generat o amplă dezbatere politică în țară.
După ce a scăpat de restricțiile impuse după al doilea război mondial statelor învinse, Germania a trecut la un program exponențial de reînarmare. Fondul special de 100 miliarde de euro, alocat înarmării după invadarea Ucrainei de către Rusia, va fi extins în 2027.
Cu asemenea bani și cu asemenea orientare politică, Germania devine cea mai puternică forță militară a Europei. O simplă coincidență? Garanție de securitate a continentului sau adierea unui palid instinct al revanșei? Afară e vopsit gardul, dar înăuntru o fi leopardul?
Ucraina însăși devine o forță militară redutabilă. Face parte din proiect. Ce vor face batalioanele Azov cu aceste arme?
sursă: cotidianul.ro
