AcasăGold FMOmul Negru al Zilei, Dan Vîlceanu. Un papițoi ce se dădea smardoi,...
Data publicării: mai 22, 2024 13:55

Omul Negru al Zilei, Dan Vîlceanu. Un papițoi ce se dădea smardoi, partenerul de rele al lui Cîțu. Oamenii Statului Paralel cedează psihic!

Data publicării: mai 22, 2024 13:55

DISTRIBUIE:

(transcrierea pamfletului „Omul Negru al Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Activitatea parlamentară a României a fost în sfârșit mediatizată în plan internațional ieri, odată cu așa-zisa „încăierare” dintre Vîlceanu și Roman, un fel de bătaie între Lolek și Bolek, eroii din desenele animate ale copilăriei unora dintre noi – știți, unul înalt și slab altul mic și gras. Nu mai contează de la ce s-au luat Lolek și Bolek varianta românească din Parlament, recte cei doi foști miniștri ai lui Iohannis. Oricum se știa că amândoi sunt arțăgoși, dar lumea a putut vedea la televizor cum păluga Vîlceanu, neavând deprinderi de luptă băiețească, l-a luat în brațe pe micuțul și durduliul Roman și l-a mușcat de nas. Roman, la rândul lui, ca să nu pară că a fost o încăierare de tip femeiesc, a declarat rapid și nervos că Vîlceanu l-ar fi lovit cu genunchiul în nas și apoi a dat fuga la Institutul Medico-Legal ca să reclame tărășenia și să-și ia certificat. În plus, deloc surprinzător, tot Roman a insinuat că Vîlceanu era drogat în momentul agresiunii, lucru care pe mine nu mă miră deloc, având în vedere trecutul partenerului lui Vîlceanu, respectiv Florin Cîțu. Apropo de Cîțu, imediat după așa-zisa încăierare, Vîlceanu s-a retras alături de acesta, de partenerul său (în sens bruxellez) și au așteptat amândoi înfrigurați sfaturile și eventualele dojane din partea șefului lor direct, anume Coldea.

Ce să mai zic? Că cel care ne-a făcut celebru Parlamentul în știrile internaționale, adică Vîlceanu, e un cercetat penal și traseist politic pe linia PSD-PD-PNL-independent acum, un șmecheraș tractat de rețeaua Statului Paralel, dar care a ajuns anii trecuți în domnia abulică a lui Iohannis dublu ministru și chiar Secretar General al PNL. Și el și Cîțu au ajuns putred de bogați doar în 3 ani, exact în perioada în care Cîțu, zis „Big Time”, a fost propulsat de către Coldea în pozițiile de Ministru de Finanțe, apoi de prim-ministru și președinte PNL apoi și președinte al Senatului. Mai multe nici nu merită să mai înșir, doar constat că, în urma dezvăluirilor despre mafia organizată de către generalii interlopi Coldea și Dumbravă, cei din rețeaua Statului Paralel încep să cedeze psihic. Primul lor impuls disperat este să muște de nas. Dacă amărâtul de Florin Roman își amintea că are și el genunchi, azi Vîlceanu era cu comprese în zona genitală, iar meciul dintre două nulități se termina cu scor egal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Lavrov: Nu vrem război cu Europa, dar dacă țările europene vor...

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat astăzi că Rusia nu dorește și nu plănuiește un război cu Europa, dar dacă țările europene...

Liviu Alexa: Sper ca Trump și republicanii să piardă majoritatea în...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de la Radio Gold FM, Cozmin Gușă și Liviu Alexa au realizat o analiză a...

Liviu Man: Bulgaria este o țară rusofilă, a jucat mereu cu...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, de la Radio Gold FM, jurnalistul Liviu Man și geopoliticianul Cozmin Gușă au dezbătut pe...

Deputatul Andrei Gușă (AUR): Germania are dreptul la suveranitate, dar nu...

Autor: Andrei Gușă Germania are tot dreptul să-și stabilească o politică suverană și conservatoare în materie de migrație, să-și protejeze sistemul de asistență socială, să...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img