(transcrierea rubricii „Omul Negru al Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
„Omul Negru al Zilei” de astăzi este Gheorghe Piperea, candidat al AUR pentru europarlamentare, jurist, avocat, specialist în insolvență, care aseară, în această căldură toridă de vară, a sărit precum Nae din baie, în cazul lui a sărit ca Gigi din baie, și nu doar că a gratulat-o extrem de respectuos și deferent pe Gabriela Firea, neuitând să mulțumească așa în direct pentru cei patru ani în care a fost administrator judiciar la RADET, fiind gras plătit de către Primăria București pe timpul lui Firea, dar în plus a și ofertat-o, a pețit-o în direct la televiziune pentru ca să fie Gabi Firea candidatul AUR la Primăria București în 2024.
1.Sigur că este o propunere foarte proastă. 2. Este o propunere care îl contrazice într-un fel, umilindu-l într-un fel, pe șeful lui de partid, pe George Simion, care doar cu câteva zile înainte a spus că nici vorbă de Gabriela Firea sau de cineva ca Gabriela Firea să fie candidat din partea AUR-ului. 3. Face mari probleme cu această declarație partidului AUR, căruia abia i-a ieșit o lansare fără daune, cu un impuls de creștere electorală și uite cum hodoronc-tronc a venit acest recul imprimat de către declarația lui Gigi Piperea. Treaba este serioasă pentru AUR, deoarece ei sunt un partid nou, care spun că doresc oameni noi și au demonstrat asta cu lista de la europarlamentare, oameni care să nu fie securiști, oamenii care să nu colaboreze îndeaproape cu securiștii, fără bănuieli de mare corupție, ori Gabriela Firea are toate aceste calități: nu este nici om nou, a colaborat cu securiștii și cu foștii securiști, are și bănuieli de mare corupție, dar o vrea Piperea.
Și dacă nu se va face nimic, și dacă în mod previzibil Piperea va fi contrat dur de către George Simion și de către ceilalți colegi, el a reușit să rezolve problema frecventabilității iubiților din Voluntari prin această propunere publică pe care el i-o face Gabrielei Firea. Vrea să ne spună că Firea e dorită, e ok, și nu doar pentru PUSL, că ăia oricum nu au candidat, dar mai ales pentru partidul aflat în ascensiune.
Gigi Piperea, „Omul Negru” de la Gold FM astăzi, are un discurs bun, are cauze drepte, însă are un trecut incert, în mod clar incompatibil cu AUR, la care mă voi opri astăzi pe scurt și fără antipatie. În primul rând este un mason de frunte, lucru pe care AUR am înțeles că nu și-l asumă. În al doilea rând, a fost un extrem de controversat administrator public al RADET în timpul Gabrielei Firea, având probleme în justiție cu banii foarte mulți câștigați de la bucureșteni pentru acea administrare. Cel mai important este faptul că, în vremurile de dictatură a lui Coldea asupra mediului public din România, el a fost administratorul judiciar de la Oltchim, atenție, de unde s-a ales cu cel puțin 5-6 milioane de euro comision, deci este un om foarte bogat. Iar ultimul lucru pe care ar fi trebuit să-l lămurească înaintea candidaturii la europarlamentare, măcar pentru colegii săi din AUR, este această legătură cu Statul Paralel și cu Coldea, pentru că eu nu văd cum altfel să primești tu, repet, în plină forță a Statului Paralel, asemenea cadouri de tip RADET, de tip Oltchim sau multe altele.
Nu cred că am exagerat acordându-i titlul de „Om Negru al Zilei”, pentru că am bănuiala rezonabilă, și dacă nu se va dovedi îmi voi cere scuze, că Gigi Piperea a fost infiltrat în AUR ca să-i păgubească rău pe naivii săi colegi. De altfel nu putea candidatul asumat de către Cornel Nistorescu în urmă cu un an de zile, candidat la prezidențiale, că așa ne-a anunțat Nistorescu, să facă altceva decât să bulească la un partid aflat în emergență electoral vorbind, despre Nistorescu, care este gornistul lui Coldea, după cum l-am botezat și după cum bine știți.