Omul Zilei, Alin Stanciu. Un patriot român ce ne-a dat o lecție de viață excepțională!

(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Goldiștii îl cunosc bine pe Alin Stanciu, este unul dintre membrii Clubului de Gândire GOLD și realizatorul, împreună cu Mihai Rusu, al emisiunii „De vorbă cu diaspora”, care, până în urmă cu trei săptămâni, s-a difuzat în fiecare luni, de la orele 20:00. Românii îl cunosc, de asemenea, ca fiind poate cel mai activ militant suveranist din diaspora noastră. A luptat pentru drepturi civice și contra exceselor guvernelor, a condamnat plandemia, dar și anormalitățile din timpul războiului ucrainean. Acum 3 săptămâni, Alin Stanciu m-a anunțat printr-un mesaj scurt, deoarece nu mai putea vorbi, că a suferit un accident vascular cerebral grav, iar soarta sa se află în mâinile lui Dumnezeu și ale medicilor. Mi-a mai spus în acel mesaj că șansele sale de supraviețuire nu sunt mari, respectiv cele de-a rămâne normal după operație fiind reduse la rândul lor. Nu insist în plus, nu mai vorbesc despre alte mesaje cu caracter personal, dar vă închipuiți ce a fost în sufletele noastre, ale prietenilor săi. Am făcut cu toții ce face orice om: l-am încurajat cu niște mesaje și ne-am rugat la Dumnezeu pentru el.

Abia acum 3 sau 4 zile, fiul lui ne-a anunțat că Alin Stanciu a scăpat, că medicii din Danemarca au reușit să-l salveze, iar ieri Alin a revenit și public, și-a publicat gândurile lui, scrise în perioada de convalescență pe un caiet cu creionul, imediat după operație, când devenise lucid, dar nu era încă sigur de supraviețuire sau recuperare. Câteva dintre gândurile sale pe care le-a scris:

„Am scris aceste rânduri în Vinerea Mare, acum mai bine de o săptămână, când aici în Occident toată lumea se pregătea de marea sărbătoare a Învierii Domnului. Eram pe un pat de spital în recuperare după o foarte dificilă operație pe creier. Nu aveam acces la tehnologie și comunicare. Comunicam cu cei dragi și apropiații prin mesaje scrise. Scrise la propriu pentru că aveam un caiet și scriam de mână. Și dacă tot am avut timp mult timp disponibil și acces la un caiet și un pix am scris și aceste rânduri. Mărturisesc acum că în primul rând le-am scris doar pentru mine. A fost mai mult o auto-încurajare. Am pus pe hârtie exact ceea ce am simțit atunci și în zilele complicate de dinainte de operație.”

Și apoi continuă el în altă parte a acestui editorial devenit:

„Viața ne oferă multe lucruri și nu totdeauna doar lucruri bune și frumoase. Ar fi poate prea monoton și fără valoare să fie așa. Doar atunci când dăm, când oferim, când cheltuim și ne jertfim lucrurile pe care le realizăm în viață capătă valoare. Dar atunci când viața însăși devine preț, devine miză și nimic nu mai depinde de noi ce mai putem face? E o întrebare la care nimeni nu poate răspunde pentru alții și nimeni nu știe răspunsul până nu trece prin furcile caudine ale unei astfel de încercări. Eu am trecut printr-o astfel de încercare și pot doar să vă spun experiența mea și învățăturile trase.”

Alin Stanciu descrie complicațiile operației, starea medicală, cum a reușit să treacă peste, găsiți toate aceste detalii pe Solid News. Continui cu un citat:

„Era însă o operație care îmi putea aduce salvarea sau încheierea vieții. Și a urmat o săptămână crâncenă de așteptare. La ce te poți gândi când știi că nimic nu mai depinde de tine? Când știi că ceasul vieții tale ticăie și el s-ar putea opri? Când știi practic că s-ar putea să mori? Când fizic nu mai poți face nimic pentru că ai semi-pareză pe partea stângă și tulburări de vedere și de echilibru.

E un răspuns greu de dat. Eu pot doar să vă spun ce am făcut eu. Am dat câteva mesaje celor apropiați și unor oameni dragi mie. Nu puteam comunica cu ei mai mult decât să scriu câteva cuvinte pe foaie și fiul meu să le trimită mai departe. Era inutil să mai încerc să fac sau schimb ceva. Era prea târziu. Tot ce puteam să fac era să aștept.

În acea săptămână cumplită de așteptare, stând cu ochii în tavan am putut doar să mă gândesc. La cei dragi, la tot ce am făcut și să regret tot ceea ce aș fi putut face și nu am făcut. Asta am simțit că o apăsare. Că n-am iubit mai mult, că n-am dăruit mai mult, că n-am creat mai multe punți de comunicare, că am rupt unele și nu trebuia să o fac, că am trăit mult prea mult pentru mine și mult prea puțin pentru ceilalți. Da, familia e cel mai mare punct de echilibru în viață. Fie că e cea în care te naști, fie că e cea pe care o întemeiezi ea e bază și temelia a tot ceea ce faci în viață. Eu am greșit mult în acest plan și credeți-mă, oricât de mult ai vrea să repari lucruri, niciodată nu știi dacă nu cumva vine clipa când e prea târziu. Da, Dumnezeu e mereu ultima și supremă sursă de ajutor la care ne întoarcem sau către care tânjim. Oricât de mult ne bizuim pe noi, pe calități, pe meserie, pe oameni, pe relații, pe bani poate oricând să apară un moment când nimic din toate acestea nu mai contează. Trăiesc de mulți ani departe de România și nu odată m-am simțit că o frunză în vânt. Uneori ostracizat și nedreptățit doar pentru că sunt român, alteori trist și dezamăgit. Dar știu că niciodată n-am dat poporului meu la fel de mult cum am pretins de la el și asta știu că a fost o greșeală.

Aș fi vrut să îmi iubesc mai mult familia și să fac mai multe pentru ea, aș fi vrut să nu mă fi certat atât de mult cu Dumnezeu, aș fi vrut să dau poporului român și României la fel de mult cât pretind, aș fi vrut să îmi trăiesc libertatea fără să-i stânjenesc pe alții, aș fi vrut să ascult mai multă muzică rock fără să îmi fie rușine că îmi plac și manelele, aș fi vrut să îmi fie simpatice și pisicile fără să iubesc atât de mult câinii, aș fi vrut să nu fi băut atât de mult și să fi citit mai mult, aș fi vrut să nu se termine acum.

Din fericire nu s-a terminat. Operația a decurs bine. Nu o să mai fiu un om normal, un om complet. O să fiu ceea ce toți numim un ‘handicapat’ dar cel mai important este că o să fiu. Și sper să pot scăpa de aceste regrete. Să pot să fac cât mai mult din ceea ce aș fi vrut și n-am reușit.

Și vă îndemn și pe voi toți să faceți la fel.

Bună ziua viață !

Bună ziua România !”

Așa își încheie scrisoarea, care putea să fie de adio, Alin Stanciu un patriot român ce ne-a dat o lecție de viață excepțională. Îți mulțumim, prietene, și bine ai revenit printre noi! E mare nevoie de oameni ca tine!