AcasăGold FMOmul Zilei, Eduard Hellvig. Acuzat grav de către Călin Georgescu, fostul șef...
Data publicării: februarie 4, 2025 14:02

Omul Zilei, Eduard Hellvig. Acuzat grav de către Călin Georgescu, fostul șef SRI deschide o linie dură de atac împotriva candidatului suveranist, anume SECURISMUL

Data publicării: februarie 4, 2025 14:02

DISTRIBUIE:

(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

V-ați dat seama, deși unora nu o să vă facă plăcere, că aici analizăm în mod imparțial un meci politic, în care în tricoul SRI apare Eduard Hellvig, iar în tricoul să zicem SIE apare Călin Georgescu. Acesta a ieșit la atac duminică seara; e limpede că-și radicalizează mesajele din aparițiile publice, pricepând că altfel riscă să fie lucrat în mod subteran și tacit de către multiplele tabere ce sunt deranjate grav de perspectiva destul de clară azi prin care va ajunge președintele României. În emisiunea Ancăi Alexandrescu, el și-a prezentat o parte dintre inamicii pe care îi bănuiește, anume: Cătălin Predoiu, Ministru de Interne, Gabriel Vlase, Mihai Răzvan Ungureanu, actual și respectiv fost director SIE, dar și pe Eduard Hellvig, fost director SRI, azi simplu membru PNL, dar care apare ca șeful din umbră al partidului prezidențial. Eduard Hellvig este singurul ce a oferit un răspuns elaborat acuzațiilor lui Georgescu; MRU a bâiguit ceva necredibil, iar Cătălin Predoiu și Gabriel Vlase au tăcut, confirmând indirect că Georgescu are dreptate.

În cazul lui Eduard Hellvig, Georgescu a formulat  trei acuzații grave: 1. Că a ajuns atât de bogat încât își construiește un teren de golf la DN1; 2. Că folosește în mod fraudulos infrastructura SRI; 3. Că ar fi în continuare tovarăș cu Iohannis. Hellvig a răspuns doar la două dintre aceste acuzații; pe cea cu tovărășia cu Iohannis a ocolit-o (pot pricepe și de ce), dar, de fapt, aceasta este cea mai corozivă în contextul actual, deși, trebuie să fiu corect, eu cunosc bine că este falsă: Hellvig și Iohannis sunt în conflict mocnit de peste 2 ani, însă aici e valabilă vorba că „trecutul nu se prescrie”, măi, Edi. În ceea ce privește terenul de golf, aici este posibil și mai mult decât probabil ca Georgescu să fi fost intoxicat, e limpede că de către niște rezerviști ce vor să se facă utili, iar Eduard Hellvig l-a taxat în mod ironic: „am tot atâtea terenuri de golf, câte porturi maritime are Bolivia”. Iar la finalul intervenției lui de ieri, prin care îi răspunde lui Georgescu, Hellvig mai spune: „Cine are interes în a-l duce de nas pe domnul Georgescu? Cine-l trimite la televizor să se expună ridicolului? Cine-l transformă cu bună știință într-o săgeată solemnă? Ne răspunde vag chiar domnia sa: ofițerii patrioți, pe care sper să-i și cunoaștem cândva, dacă nu i-am cunoscut deja”. Ei bine, partea importantă a polemicii dintre cei doi este exact aici, Hellvig folosind prilejul ca să deschidă discuția despre SECURISMUL din trecutul lui Călin Georgescu, o discuție ce a înmugurit în ultimele zile; v-am spus și v-am prezentat că au lucrat laboratoare importante, clar din mediul de intelligence, ca să dezgroape evenimente uitate demult din biografia lui Georgescu. După ce reamintește o anume definiție corectă a securismului, pe care a expus-o chiar el atunci când încă mai era șef SRI, Hellvig îl încadrează acolo pe Călin Georgescu, dându-i și verdictul: „Evident, nu vorbeam despre domnul Georgescu, ci despre proiectul al cărui portdrapel a devenit domnia sa. Monoatomic și autosuficient, securismul domnului Georgescu se manifestă prin amenințări fățișe și prin negarea oricărei libertății de opinie contrare viziunii sale”.

Pe Eduard Hellvig nu-l ajută azi la nimic șarja contra lui Georgescu, iar pe acesta din urmă încă nu-l atinge, deoarece e prea mare popularitatea sa, dar e limpede că s-a fixat prin această etichetare de securism o nouă bornă de raportare la candidatul suveranist și va fi folosită în continuare de către adversarii săi, aceștia uzând și de datele certe din trecutul lui Georgescu, unele cu aspect infamant. Și, mai precis, bănuiesc că se pregătesc o serie de dezvăluiri senzaționale despre Călin Georgescu, unde chiar securismul va fi sosul de bază. Ele nu-l vor avaria, însă, în mod serios din punct de vedere electoral, atâta timp cât contracandidații sunt cei cunoscuți azi, dar îl pot indisponibiliza din punct de vedere juridic și eu cred că asta este adevărata țintă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

ZELENSKI. NOI CEREM! DAR CÂND VA CERE ROMÂNIA?

Există o formă de ingratitudine mai periculoasă decât aceea a omului care uită să mulțumească pentru ajutorul primit: ingratitudinea celui care ajunge să considere...

Geopolitica la Zi (95). MBS, prins între războiul din Yemen și...

(transcriere din emisiunea Geopolitica la Zi cu Daria Gușă la Gold FM) În Orientul Mijlociu, centrul escaladării din această săptămână a fost conflictul dintre Arabia...

Octavian Hoandră: Joseph Schumpeter, o cafenea vieneză și BBB, trei litere...

Frauenhuber Café, cu Joseph Schumpeter, după ce am scăpat de junk. Mi-l imaginez pe Joseph Alois Schumpeter într-o cafenea vieneză de la începutul secolului trecut,...

Sergey Lavrov îl acuză pe Zelensky: ”Subminează eforturile de pace ale...

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat joi că opoziția președintelui ucrainean Volodimir Zelenski față de acordul ruso-american privind motorina reprezintă o provocare...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img