15 C
București
marți, aprilie 22, 2025
15 C
București
marți, aprilie 22, 2025

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăGold FMOmul Zilei, Ion Cristoiu. Pedepsit și umilit pentru păreri diferite de cele...
Data publicării: aprilie 10, 2025 13:55

Omul Zilei, Ion Cristoiu. Pedepsit și umilit pentru păreri diferite de cele permise de către Sistemul opresiv din SECURISTAN. Un moment potrivit ca jurnaliștii să redevină solidari!

Data publicării: aprilie 10, 2025 13:55

DISTRIBUIE:

(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Rețelele de socializare, prieteni, sunt un miraj pentru foarte multă lume, pentru mulți dintre voi, cei care mă ascultați, cei care ne urmăriți; mulți dintre voi ne urmăriți exact pe aceste rețele de socializare, cum ar fi Facebook-ul sau YouTube-ul, dar senzația de plăcere pe care o aveți întotdeauna este dublată cumva și de o senzație de libertate, că vă puteți exprima, că vă puteți spune părerea, că puteți comenta la părerile altora. Ei bine, această senzație de libertate este total falsă. O fi fost cândva libertate pe rețelele de socializare, nu mai este cazul de mult timp, iar cei mai mulți dintre voi nu v-ați dat seama de acest lucru, pentru că n-ați fost vizați de cenzură. Nici Ion Cristoiu, despre care este vorba astăzi, nu a crezut că i se poate întâmpla și lui să fie vizat de cenzură, pentru că nu i s-a blocat niciodată canalul de YouTube, așa cum am pățit noi, Facebook am înțeles că nu prea folosește, în schimb, a început să folosească de 4 luni TikTok și era foarte mândru de traficul pe care îl făcea. Eu am comentat de mai multe ori că nici TikTok, nici Facebook, nici Instagram, nici YouTube nu sunt libere, cel puțin în ce mă privește pe mine, ca să vorbesc despre ceea ce știu, dar și în ceea ce privește Gold FM. Am fost puternic cenzurați, am fost puternic blocați, conturile mele de Facebook sau Instagram sunt puse într-un soi de umbră, ca să ajungă foarte puțină lume acolo, trebuie să mă căutați mult până să mă găsiți. De ce? Pentru că părerile mele deranjează Sistemul, dar eu m-am obișnuit cu asta. Revenind, însă, la Ion Cristoiu, care a pățit o samavolnicie, l-am văzut că nu s-a obișnuit cu această idee și faptul că în timpul emisiunii sale, în direct, a fost anunțat că i s-a interzis contul de TikTok, i-a produs o adevărată criză pe care o înțeleg. Ion Cristoiu, cu bune și cu rele, dar mai ales cu bune, apropo de cariera sa jurnalistică, în niciun caz nu merita un asemenea tratament, prin care, la peste 75 de ani să fie pedepsit în acest fel doar pentru că are păreri diferite de cele ale Sistemului. Pedeapsa a venit și cu o umilință în plus, pentru că dacă unui jurnalist tânăr sau mai sturlubatic i s-ar fi întâmplat asta, era doar o pedeapsă, dar, în cazul lui Ion Cristoiu, este vorba de o umilință pentru că este unul dintre decanii presei românești, are și o vârstă și are un prestigiu care nu merita să fie șifonat în acest fel. De aceea am vorbit despre gesturi samavolnice.

 Revin, însă, la treaba cu libertatea inexistentă și care e procedura. O să spuneți: „domn’le, chinezii sunt departe, ce să caute ei să intervină pe TikTok? Americanii de la Facebook, YouTube sau Instagram sunt, de asemenea, departe”. Păi nu despre ei este vorba. Trebuie să știți că toate aceste rețele de socializare au autoritatea în mâinile serviciilor secrete de pe fiecare teritoriu național. Deci nu trebuie să fiți enervați pe TikTok, Facebook, YouTube sau Instagram; puteți să fiți enervați pe cei din serviciile secrete, sistemul opresiv. El este cel care șurubărește împotriva libertății de exprimare și o face în mod samavolnic. Mai țineți minte în decembrie, când am anunțat că titularul acestei rubrici ar fi trebuit să fie Alina Mungiu Pippidi și, în mai puțin de o oră, s-a suspendat fără motiv contul nostru de YouTube și n-a mai putut transmite. A trebuit să facem un cont nou, pentru că Alina Mungiu Pippidi, făcând parte din Sistem și fiindu-i frică de critici, a apăsat pe un buton și ofițerul de la SIE care are grijă de treaba cu YouTube-ul pur și simplu ne-a interzis, fără preaviz.

Eu sunt solidar cu Ion Cristoiu și nu are legătură cu faptul că în această perioadă nu ne înțelegem unul cu altul. Am mai trecut prin asemenea perioade de-a lungul vieții, dar asta nu are legătură. Îmi pare și rău pentru el, pentru că am văzut că avea o mare plăcere să posteze, să discute și în timpul zilei cu cei care îl urmăreau. În același timp, îi spun să nu-și facă iluzii că se poate duce la YouTube. Dacă va deranja prin părerile sale la YouTube, și acolo va fi interzis, poate chiar mai repede decât la TikTok. Țin, însă, să semnalez nevoia de resolidarizare a jurnaliștilor. Am făcut atâtea încercări în ultimii ani, de mi s-a acrit, pentru a resolidariza jurnaliștii. Am reușit și nu prea. Am reușit, cumva, la nivelul Clubului de Presă, unde avem aproape o mie de jurnaliști și de unde încercăm să avem poziții prin care să apărăm libertatea de exprimare, dar este mult prea puțin. Aș da un mesaj tuturor confraților: să dea semne de solidarizare, cum știu ei. Să scrie un editorial despre libertatea presei, pornind de la motivația Cristoiu, să posteze pe TikTok, vorbind despre faptul că Ion Cristoiu a fost interzis pe TikTok (eu o să fac așa ceva în zilele următoare), să încerce să se gândească că nimeni nu îi va apăra în afara confraților atunci când o putere, mai puțin samavolnică sau mai samavolnică decât cea pe care o avem astăzi în România, o să le interzică libertatea de expresie, deci o să le interzică să-și facă meseria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

UE ARE DE ALES ÎNTRE RĂZBOI ȘI PACE ȘI ÎNTRE SUA...

Autor: Adrian Severin Distincția între puterile „hard” (războinice) și puterile „soft” (pacifiste) a fost făcută de ceva vreme. UE era cândva mândră de a fi...

Cinci cardinali favoriți pentru a-l înlocui pe Papa Francisc: 2 italieni,...

Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani după 12 ani de pontificat. Vestea a fost confirmată de Vatican. Sfântul Părinte s-a...

UE ARE DE ALES ÎNTRE RĂZBOI ȘI PACE ȘI ÎNTRE SUA...

Autor: Adrian Severin Distincția între puterile „hard” (războinice) și puterile „soft” (pacifiste) a fost făcută de ceva vreme. UE era cândva mândră de a fi...

”Mesia Georgescu” s-a arătat de Înviere alături de Simion, dar îl...

Autor: Cozmin Gușă Azi ar trebui să apară episodul numărul 1 al serialului de dezvăluiri infamante despre unul dintre candidații principali, treabă elaborată și promisă...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img