(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
În această zi de 5 septembrie, acum 3 ani, Ivan Patzaichin ne-a părăsit, la 71 de ani. Acest uriaș luptător nu a putut învinge în războiul său cu cancerul. În ceea mă privește, am avut privilegiul să fim prieteni și astfel am putut cunoaște îndeaproape un mare campion și patriot, un om de o calitate și bunătate foarte rare, prieteni goldiști. Foarte rar vă asigur că ați întâlnit în viața voastră oameni mai de calitate și mai buni decât a fost Ivan Patzaichin. Ivan a dominat competițiile mondiale de canoe timp de aproape 20 de ani. Nu știu încă astăzi să-l fi egalat cineva, iar în cei 20 de ani a cucerit pentru România aurul olimpic de 4 ori, fiind campion mondial în plus de 9 ori; nu mai adaug restul medaliilor de argint sau de bronz sau plasările pe care le-a avut la bilanțul său. Cei din generația mea sau mai vârstnici l-am avut ca simbol suprem în ale performanței pe Ivan Patzaichin. Nu exista român care să nu se mândrească cu rezultatele lui Ivan, cu faima sa mondială. Eram îngâmfați, în sens pozitiv, în fața oricui vorbind despre Ivan Patzaichin. Îmi reamintesc acum că în urmă cu două luni, plimbându-mă pe promenada din Tulcea, ce-i poartă numele și-i găzduiește o statuie, am avut bucuria să le pot evoca și copiilor mei o parte din succesele lui Ivan Patzaichin, chiar așa cum mi le-a relatat chiar el în lungile discuții pe care le-am avut; eram numai ochi și urechi.
Aș vrea să reamintesc în acest moment de evocare a lui episodul unic în istoria competițiilor mondiale, episodul pagaiei rupte, atunci când, exact în timpul preliminariilor, la prima cursă, cum ar veni, cursa de 1000m era, lui Ivan îi s-a rupt pagaia, a făcut semne cu mâna către arbitrii care trebuiau să oprească cursa pentru că era un incident, n-au oprit cursa, s-au prefăcut că nu-l văd. El, cu pagaia ruptă, vă dați seama ce înseamnă asta, a vâslit până la final, sigur că a ajuns ultimul, la mult timp după restul, și ar fi trebuit să fie eliminat din competiție. Oficialii noștri, care atunci erau mai curajoși decât oficialii de astăzi, au contestat, au arătat filmările și atât i s-a permis lui Ivan, nu s-a reluat cursa, dar i s-a permis să se ducă în recalificări și calificări și semifinale și să vadă dacă ajunge în finală. Știți ce a făcut Ivan? A fost în recalificări, calificări, în semifinale și a ajuns în finală și i-a bătut pe toți, a câștigat titlul. I-a bătut de le-a sunat apa în cap! Unic în istorie, era de oțel, era un om de oțel, dar, repet, cu un suflet de copil. Am o nostalgie când vorbesc despre el. Mă simțeam atât de bine în preajma acestui om bun, nu mai vorbesc de plăcerea mea de a sta alături de un mare campion, de a respira același aer de atâtea ori. L-am evocat astăzi, cu nostalgie pentru voi, goldiștii, și ca să vă îndemn să vă gândiți la el și voi; este un important simbol românesc și trebuie să-l evocăm mereu cu respect pe marele Ivan Patzaichin.
