AcasăGold FMOmul Zilei, Joe Kent. Demisia șefului Antiterorismului din SUA, motivată ca protest...
Data publicării: martie 18, 2026 13:58

Omul Zilei, Joe Kent. Demisia șefului Antiterorismului din SUA, motivată ca protest față de subordonarea intereselor americane celor ale Israelului, e o lovitură uriașă contra taberei Trump-Netanyahu în războiul iranian

Data publicării: martie 18, 2026 13:58

DISTRIBUIE:

(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Ieri, s-a petrecut, la Washington, cea mai tare lovitură din interiorul regimului Trump, de la începutul mandatului acestuia, din ianuarie 2025. Directorul Centrului Național de Antiterorism, Joseph Kent, a demisionat și i-a scris lui Trump o scrisoare deschisă, din care selectez câteva fragmente:

„Președinte Trump,

După multă gândire, am decis să demisionez din poziția mea de director al Centrului Național de Antiterorism, începând cu ziua de astăzi, 17 martie 2026. Nu pot să sprijin în continuare războiul pe care îl ducem în Iran. Iranul nu reprezenta nicio amenințare față de națiunea americană și este foarte clar pentru mine că noi am început acest război doar din cauza presiunii Israelului și a puternicului lobby israelian din America.

Președinte Trump, în ceea ce mă privește, v-am sprijinit valorile și obiectivele de politică externă pe baza cărora ați făcut campanie de trei ori, în 2016, 2020 și 2024. Am sprijinit, de asemenea, și toate scopurile pe care le-ați avut în prima administrație” (n.a. – și aici amintește de uciderea lui Qassem Soleimani, pe care a încadrat-o într-o logică în acel moment)

În continuare, Joe Kent dă detalii despre manipularea uriașă pe care oameni ai Israelului sau ai lobby-ului israelian din Statele Unite au realizat-o împotriva interesului american și spune, citez din nou: „Tot ceea ce au făcut a fost o minciună și o tactică pe care au mai folosit-o ca să ne introducă, cei din Israel, în vechiul război cu Irakul, care a costat națiunea noastră viața a mii de bărbați și femei. Noi nu ne permitem să facem această greșeală din nou.

Ca un veteran care a fost pe câmpul de luptă de 11 ori și ca un soț cu stea de aur, Gold Star, care și-a pierdut iubita soție, Shannon, într-un alt război fabricat de către Israel, eu nu pot să sprijin trimiterea unei noi generații la luptă și la moarte într-un război care nu servește intereselor poporului american și nu justifică costurile de vieți americane.”

WASHINGTON POST prezintă detaliile demisiei lui Joe Kent. Ce carieră și drame personale a avut fostul șef al Antiterorismului din SUA!

Cam asta este ceea ce a spus Joe Kent. Este o scrisoare zguduitoare, prieteni, mai ales că vine de la un om cu un asemenea CV, cu o asemenea viață dramatică, pe care chiar Trump, acum un an și ceva, când l-a nominalizat pentru a se alătura administrației sale, îl aprecia ca pe un tip de mare onoare, un mare profesionist. Bineînțeles că, în stilul lui nesimțit, Trump, ieri, a găsit de cuviință, în loc să tacă, să îl judece pe același Kent pe care îl lăudase, spunând că ar fi fost foarte slab în ceea ce privește securitatea.

Foarte interesant este că Joe Kent era într-un parteneriat, și profesional, dar și personal (se cunoșteau bine), cu directoarea Serviciului Național de Informații, Tulsi Gabbard, ceea ce ne lasă să presupunem că, probabil, și părerea lui Tulsi Gabbard nu este mult diferită de cea a lui Kent, mai ales că amândoi s-au dus cu demisia la cel care este bănuit că ar fi omul din administrație împotriva războiului din Iran, anume JD Vance, care, bineînțeles, a insistat ca acest Joe Kent să nu demisioneze, dar fără succes.

Ce vreau să vă spun, prieteni, și să vă subliniez, este că această mișcare a lui Kent face parte dintr-una mai amplă, prin care oameni de bază ai regimului Trump, cei care au susținut în cea mai mare măsură reinstalarea lui ca președinte al SUA, se revoltă din cauza acestei atitudini legate de trădarea intereselor americane în favoarea intereselor Israelului. Și, bineînțeles, că cel mai celebru caz este cel al lui Tucker Carlson, care a fost „Omul Zilei”, alaltăieri, la Gold FM, care Carlson, azi, deloc întâmplător, va avea un mega talk-show de mega interes, ca să spun așa, exact cu Joe Kent, pe care îl vom urmări. Și, împreună cu această expunere publică, spun că demisia lui Joe Kent, șeful antiterorismului, este cea mai mare lovitură pe care tabăra Trump-Netanyahu a primit-o de când războiul iranian a început.

Omul Zilei, Tucker Carlson. Anunță c-ar putea candida la președinția SUA în 2028, invocă pericolul prăbușirii Americii în regimul Trump și subordonarea politicii americane intereselor Israelului. CIA se sesizează!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Sarmiza Andronic: Bolojan a primit palma meritată. Succesul lui Nicușor Dan...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, difuzată la Radio Gold FM și moderată de Cozmin Gușă, jurnalista Sarmiza Andronic a analizat...

Deputatul Andrei Gușă (AUR): Am reușit, Bolojan pleacă acasă! Dar trebuie...

Autor: Andrei Gușă Am reușit! Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a trecut cu cel mai mare număr de voturi din istoria Parlamentului României: 281...

Cade Guvernul Bolojan, moțiunea de cenzură trecând cu 281 de voturi!...

Autor: Oana-Medeea Groza Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu a vorbit, în cadrul emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la RADIO GOLD FM,...

“Ce trebuie să știm / Ca să nu … greșim”: Care...

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă Subiectul 1: Doar de la GOLD FM, repet încă o dată, că această...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img