AcasăGold FMOmul Zilei, Marius Vizer. Calitatea de (fost) prieten al lui Putin nu-ți...
Data publicării: mai 2, 2024 13:55

Omul Zilei, Marius Vizer. Calitatea de (fost) prieten al lui Putin nu-ți dă nici prestanță, nici putere reală. Dar te poate îngropa moral!

Data publicării: mai 2, 2024 13:55

DISTRIBUIE:

(transcrierea rubricii „Omul Zilei” prezentat în emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Despre Marius Vizer publicul a aflat, inclusiv de la mine, că este cel mai important român din sportul mondial, în calitate de șef al Federației Internaționale de Judo, dar el a renunțat de frica justiției la cetățenia română, în urmă cu peste 2 decenii, devenind cetățean austriac. Această apartenență la Austria l-a ajutat în ascensiunea sa, dar, mai mult decât asta, a reușit datorită relației de prietenie cu Vladimir Putin, ce l-a sprijinit relațional și financiar în ultimele zeci de ani. Putin a fost, în consecință, și președintele de onoare al judoului mondial, până în urmă cu 2 ani, când a fost eliminat de către Vizer din acea poziție, aceasta fiind astfel prima sancțiune oficială aplicată liderului rus din cauza războiului ucrainean. Acesta este și motivul pentru care azi se chestionează dacă mai există relația de prietenie dintre Putin și Vizer.

Aseară, în emisiunea Ancăi Alexandrescu, s-a petrecut un eveniment mediatic deosebit și așteptat, legat de lămuririle pe care Marius Vizer trebuie să le dea referitor la apartenența sa în rețeaua generalilor interlopi Coldea și Dumbravă, apartenență reieșită din interceptări și din relatările unor martori oculari. Demersul reușit de către Anca Alexandrescu a fost unul spectaculos, dar până la urmă ineficient din punct de vedere al concluziilor, deoarece Vizer a intervenit live, dar doar sub forma unei crize de nervi, în cursul căreia m-a etichetat pe mine ca fiind un nebun cu acte ce trebuie să fie izolat. N-a mai așteptat de replica mea, a fugit de pe teren. Până când, însă, să trântească telefonul și să întrerupă apelul, a apucat să emită și minciuna că nu-i cunoaște pe Dumbravă și Coldea, deși, prieteni goldiști, există câteva zeci de martori ce l-au văzut împreună cu aceștia, iar el cu Coldea au participat tot împreună inclusiv la Forumul de la Crans Montana, pe care îl administrează și-l dețin împreună, dar prin interpuși celebri. Putem discuta despre minciunile lui Vizer sau despre caracterul internațional pe care îl capătă rețeaua generalilor interlopi prin prezența lui Vizer în interiorul acesteia. Sunt elemente interesante, cu mari consecințe de tip legal. O s-o facem.

Azi, însă, trag o concluzie, ca o pildă de viață, legată de prăbușirea vizibilă a lui Vizer în conexiune cu uzufructarea excesivă a calității sale de (fost) prieten al lui Putin. Despre fostul român Vizer știm că și-a construit cariera internațională și mare parte din averea uriașă tocmai pentru că a fost sprijinit de către Putin. Așa a reușit să își dezvolte o rețea relațională internațională extrem de influență, ce include președinți, șefi de stat, premieri, șeici, mari vedete internaționale; poate doar unul ca Epstein se putea lăuda cu o performanță similară. Așa a devenit Vizer țintă și pentru generalii interlopi, Coldea și Dumbravă, care, prin intermediul lui, au ajuns în proximitatea lui Putin, dar și a uriașului capital rusesc, cu probabile sarcini și de infiltrare operativă. Odată cu eliminarea lui Putin din funcția de președinte de onoare al Federației Internaționale de Judo, ce a fost sugerată ca fiind de comun acord, credibilitatea specifică și posibilitățile lui Vizer de a livra au decăzut brusc, la fel ca și prestanța sau puterea reală, așa cum au sesizat aseară telespectatorii Realitatea PLUS. Așadar, pilda de azi este despre asta: cum te poți prăbuși și îngropa din punct de vedere moral atunci când trădezi și minți, indiferent cât de bogat ai fi. De aia Vizer azi este „Omul Gri” la Gold FM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

După victoria lui Péter Magyar, UE pregătește eliminarea dreptului de veto:...

Autor: Andrei Gușă Vorbesc astăzi despre alegerile din Ungaria, care sunt prezentate ca fiind controversate în presa românească din diferite rațiuni. Dar eu vă zic...

„Geopolitica Noii Lumi”: Daria Gușă și Adrian Severin, despre războiul din...

Autor: Oana-Medeea Groza În ediția lunii aprilie a emisiunii „Geopolitica Noii Lumi”, difuzată de Radio Gold FM, Daria Gușă și Adrian Severin au vorbit despre...

Iulian Ionescu, despre delegația-surpriză a României la Washington: mize externe și...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de la Radio Gold FM, moderatorul Cozmin Gușă și jurnalistul Iulian Ionescu au dezbătut despre...

Guvernarea Bolojan, demolată de cifre: inflație uriașă – de 4-5 ori...

Autor: Andrei Gușă A apărut raportul FMI, care înjumătățește predicția de creștere economică (și așa firavă) a României, de la 1,4% la 0,7%, în condițiile...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img