14.5 C
București
duminică, aprilie 27, 2025
14.5 C
București
duminică, aprilie 27, 2025

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăGold FMOmul Zilei, Ministrul de Externe. Nu mai avem demult, pentru că nici...
Data publicării: martie 27, 2025 14:00

Omul Zilei, Ministrul de Externe. Nu mai avem demult, pentru că nici politică externă n-am mai făcut. Portretul-robot al celui de care ar fi nevoie în actualul context geopolitic.

Data publicării: martie 27, 2025 14:00

DISTRIBUIE:

(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Refuzul SUA de a ridica vizele pentru români pare că ne-a scos din imobilismul politicii externe românești, în care ne complacem de circa două decenii, timp în care noi am funcționat sub pilotaj americano-bruxellez, de sorginte sorosistă; dacă ar fi să găsesc un epitet acoperitor, ăsta ar fi: „sorosist”. Ministerul de Externe a devenit, astfel, în aceste peste două decenii, un soi de cloacă a sinecuriștilor, mulți dintre ei ticăloși sau agenți externi, cu siguranță marea majoritate sorosisti, după cum spuneam, peste care cloacă trona câte un Ministru de Externe care se lăfăia în luxul aferent poziției sau/și se îndestula din bugetele puse la dispoziție, multe dintre ele secretizate. De vreo două zile s-au găsit și „Acarii Păun” pentru această situație de la Externe, situație care ar reprezenta o vulnerabilitate maximală chiar și pentru vreun stat african, darămite pentru un stat ca cel român, aflat pe cea mai tensionată falie geopolitică a perioadei. Acarii, de această dată, se numesc Hurezeanu, ministrul, și Muraru, ambasadorul. Eu spun că n-a fost bine de la început că au fost numiți în aceste funcții și mai spun că nici nu se va simți nimic dacă vor pleca sau vor fi demiși. Despre Emil Hurezeanu aș putea comenta destule, am fost prieteni vreo 20 de ani, iar despre Muraru, poreclit „Păduchele” de către Ion Cristoiu, am scris și vorbit în mod repetat, în ultimii ani, nu mai pierd acum vremea cu asta.

Nu sper la ce vă expun în continuare, dar momentul numirii unui nou Ministru de Externe ar putea fi și cel al demarării, chiar în ultimul ceas, a unui proces de reșapare rapidă a componentei și strategiei Guvernului, operațiune fără de care sigur ne vom prăbuși rapid ca entitate statală, și afirm asta în cunoștință de cauză, deoarece scrutez orizontul geopolitic de mulți ani și cu atenție, și cu informații utile și valide. Nu se văd, prieteni goldiști, decât nori de furtună ce vin peste noi și vom fi izbiți în mod violent. Contextul geopolitic curent îl știți, l-am explicat în mod asiduu în ultimele săptămâni. România are un statut de paria în diplomația internațională, ce poate fi transformat rapid într-unul fatal de proxy activat, după ce am constatat că am pierdut ce nici măcar nu aveam, adică parteneriatul strategic cu SUA. E util să observăm că și la nivelul celorlalți doi majori, anume China și Rusia, suntem într-o fază de îngheț, cu chinezii, respectiv conflictuală, cu rușii. Statutul nostru în interiorul UE e mai degrabă inexistent, iar în planul bilateralelor cu țările membre nu avem chiar nimic, dar NIMIC. Ei bine, dacă Hurezeanu pleacă sau va fi demis (asta nu este deloc sigur; în ciuda încordării lui Marcel Ciolacu, inamicii săi și protectorii lui Hurezeanu pot folosi incidentul ca să genereze o criză de Guvern, adică blocând demisia sau demiterea lui Hurezeanu), dar, dacă pleacă, cum ar trebui să arate portretul-robot al celui ce vine la MAE, ca să avem o minimă asigurare că ne vom descurca mai bine și că ar începe reșaparea guvernamentală de care ziceam mai sus?

  1. Să aibă studii de specialitate în relațiile internaționale și să fie expert în geopolitică.
  2. Să aibă, în mod obligatoriu, experiență diplomatică relevantă.
  3. Să știe limbi străine, de preferat două sau trei, dar, în mod normal, cel puțin engleza, dar să știe s-o vorbească, dar s-o și priceapă.
  4. Să fie curajos, empatic și harnic – sunt atribute fără de care un Ministru de Externe, în actuala situație atât de tensionată, Ministru de Externe al României, nu poate să aibă succes deloc.
  5. Să nu fie agent extern rezident al vreunui serviciu secret străin.

Astea sunt criteriile minimale pe care le-aș folosi pentru a creiona portretul-robot al viitorului Ministru de Externe. Întrebarea ar fi: mai avem asemenea cadre în România? Răspunsul meu este că nu sunt prea mulți, dar încă mai avem. În final, vă spun că n-am nimic cu cei dați pe surse ca înlocuitori pentru Emil Hurezeanu, adică Ben-Oni Ardelean sau Robert Sighiartău; am înțeles că a apărut pe listă și Burduja Sebastian, fiul tatălui său și finul nașului său, dar toți aceștia trei sau alții cu CV-ul lor sunt la ani lumină de ceea ce ar avea nevoie România astăzi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Răzvan Dumitrescu: Vin “lebedele negre” în campanie electorală!

Autor: Răzvan Dumitrescu ATENTIE la ALEGERI! Jumulitorii de "lebede negre " au intrat in scena!!! Pe ultima suta de metri a campaniei electorale s-a dat startul...

Françoise Thom: Strategia complexă a Rusiei pentru îngenuncherea ”Imperiului American” a...

Autor: Françoise Thom, expert in situatia Rusiei Serviciile ruse lucrează de mai multe decenii pentru a distruge America din interior. Politicile administrației Trump par să...

REUTERS prezintă sinteza acordului de pace agreat la Moscova, conform înțelegerii...

Reuters publică textul acordului de la Moscova Condițiile prezentate reprezintă oferta finală a SUA pentru ambele părți. Încetarea focului: — Încetare permanentă a focului; — Ambele părți încep...

Ciolacu, mesaj către Ponta:”E jenant că te dai suveranist, de 10...

Premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, a transmis vineri pe rețelele sociale un mesaj adresat lui Victor Ponta, exclus din partid după ce s-a înscris...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img