Autor: Hua Bin
În ultimele două săptămâni a existat un adevărat torent de titluri șocante despre inteligența artificială:
– Jensen Huang, CEO-ul Nvidia, a declarat pe 6 septembrie că „AGI a sosit”, după lansarea modelului GPT-6 Astra al OpenAI.
Sam Altman însuși a fost ceva mai modest, estimând că OpenAI se așteaptă să atingă pragul AGI abia până la sfârșitul anului.
– Un fost cercetător de la Anthropic și OpenAI a scris pe 8 septembrie, pe contul său de social media: „Oamenii care construiesc AI cred sincer că aceasta ne-ar putea ucide pe toți până la sfârșitul deceniului. Nu este o manevră de marketing.”
Contul, până atunci necunoscut, a strâns peste o sută de milioane de vizualizări în doar câteva zile.
Atunci când cineva simte nevoia să spună explicit „nu este o manevră de marketing”, de regulă este exact asta.
Afirmația a fost rapid susținută de Evan Hubinger, șeful departamentului Alignment Science de la Anthropic, cu propria sa prognoză senzaționalistă: „Există o probabilitate de peste 10% ca omenirea să dispară în următorul deceniu.”
– Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a publicat pe 12 septembrie un eseu intitulat „Trebuie să încetinim avansul frontierei”, cerând laboratoarelor de AI să încetinească extinderea și perfecționarea inteligenței artificiale, aparent din considerente de „siguranță”.
La doar câteva ore distanță i s-au alăturat Altman și Elon Musk, proprietarul xAI.
Nefiind niciodată omul care să rămână în afara unui subiect fierbinte pe care el însuși abia îl înțelege, Don Trump s-a grăbit imediat să scrie pe propria sa rețea socială și a proclamat pe 13 septembrie:
„Suntem înaintea Chinei în AI. Suntem cea mai sofisticată țară din lume. Și, sincer, vreau să rămânem așa, pentru că cine câștigă AI-ul câștigă.”
Nu terminase cu subiectul. Pe 14 septembrie au urmat alte „perle de înțelepciune tehnologică”:
„Există o conspirație BOLNAVĂ împotriva AI și a centrelor de date, iar singura care se bucură de asta este China. CINE CÂȘTIGĂ AI-UL, CÂȘTIGĂ! Suntem înaintea Chinei și a tuturor celorlalți și vom continua să fim. Teoreticieni ai conspirației, trădători, vânzători de țară și cei care divulgă informații, AVEȚI GRIJĂ!”
Apoi, pe 15 septembrie, a strigat:
„Singurul control sau singurele «garduri de protecție» de care AI are nevoie sunt un PREȘEDINTE PUTERNIC ȘI INTELIGENT (cu IQ ridicat!), iar SUA îl au din plin!”
Exact genul de tâmpenie la care te-ai aștepta de la un idiot foarte, foarte prost și cu IQ scăzut.
Desigur, nu putem decât să speculăm asupra adevăratelor motivații ale oamenilor din industrie care strigă că vine lupul.
David Sacks, fostul „țar al inteligenței artificiale” al lui Trump, a spus în podcastul său All-In că poziția adoptată de Anthropic, OpenAI și xAI este cel mai probabil o formă de spectacol menită să:
- interzică inteligența artificială chineză open-source, cu ponderi deschise;
- obțină capturarea procesului de reglementare, astfel încât ei să poată stabili regulile și să excludă micile start-up-uri și viitorii concurenți;
- creeze entuziasm în jurul viitoarelor lor listări la bursă.
Cal Newport, profesor de informatică la Georgetown University, a inventat termenul doom trolling pentru a descrie campaniile de alarmism ale laboratoarelor de inteligență artificială.
Anthropic este deosebit de cunoscută pentru avertismentele senzaționaliste și nesincere despre siguranța AI, care de fapt îi servesc propriile interese: atragerea investițiilor, descurajarea concurenței și inducerea în eroare a autorităților de reglementare prin concentrarea asupra unor riscuri ipotetice viitoare, în locul prejudiciilor actuale.
Oamenii care gândesc ar trebui să pună asemenea profeții apocaliptice și retorica despre catastrofă în contextul corect.
Exact cum a spus Sacks în podcast: „dacă produsul tău este nesigur, este problema ta să-l repari. De ce să-i oprești pe toți ceilalți?”
Dar să lăsăm deoparte validitatea și justificarea afirmațiilor despre apocalipsa AI, precum și poziționările teatrale ale marilor companii din domeniu. Să analizăm pur și simplu afirmația hiperbolică a lui Trump: „cine câștigă AI-ul câștigă totul”.
Să abordăm afirmația din mai multe unghiuri:
– Ce a „câștigat” SUA de pe urma avansului său în domeniul AI de când ChatGPT a fost lansat pentru prima dată, în noiembrie 2022?
– Ce poate și ce nu poate face AI? Ce înseamnă în realitate să fii lider în AI?
– Cine este cel mai bine poziționat pentru a „câștiga” pe termen lung?
Bilanțul celor patru ani de avantaj american în AI
Nu există nicio controversă în a spune că SUA și China sunt principalii competitori în dezvoltarea inteligenței artificiale.
Există, de asemenea, un consens că, deși China a redus considerabil decalajul în ultimii ani, modelele americane de frontieră sunt încă înaintea celor chineze cu câteva luni sau cu câteva puncte procentuale, în funcție de metoda de măsurare.
Raportul de referință 2026 AI Index Report, publicat de Stanford Institute for Human-Centered Artificial Intelligence (HAI), a evidențiat următoarele:
În 2025, SUA au cheltuit în investiții private în AI de 23 de ori mai mult decât China — 286 de miliarde de dolari față de 12 miliarde — și dețin un avantaj de 2,7% la frontiera capabilităților software.
După aceste criterii, SUA câștigă deocamdată. Dar și ce dacă?
A reușit SUA să transforme acest „avantaj în AI” din ultimii patru ani în rezultate tangibile și performanțe superioare în vreun domeniu cu adevărat important?
De exemplu, și-a redus SUA decalajul față de China în industria vehiculelor electrice? Și-a îmbunătățit capacitatea de construcție navală? A ajutat AI la repararea infrastructurii sale în degradare?
A folosit SUA AI pentru a depăși lipsa capacității de creștere rapidă a producției de interceptoare de rachete necesare războiului împotriva Iranului?
A folosit SUA AI pentru a lua decizii mai bune, cum ar fi să nu intre într-un război cu Iranul din moment ce nu poate menține deschisă Strâmtoarea Hormuz? A anticipat AI că va pierde în fața Iranului? Cum a ajutat AI la câștigarea războiului?
În ciuda avantajului său în AI din ultimii patru ani, SUA se confruntă cu o agravare a problemei persoanelor fără adăpost, cu o criză a locuințelor, inegalitate economică, o societate tot mai polarizată și un sistem politic tot mai disfuncțional.
„Leadershipul său în AI” nu s-a tradus prin scăderea prețului benzinei, nici măcar un kilometru de cale ferată de mare viteză, inflație mai mică, un tratament pentru cancer sau vreo îmbunătățire a infrastructurii și educației.
Programul militar de inteligență artificială al Palantir, Maven, a fost acuzat chiar de Pentagon că a furnizat „date de țintire greșite”, care au dus la atacurile cu rachete în trei valuri asupra școlii de fete din Minab, în ziua de deschidere a războiului ilegal.
În esență, principalul sistem militar american bazat pe AI a facilitat o crimă de război chiar la debut. Bravo.
În loc să creeze prosperitate pe scară largă și să îmbunătățească nivelul de trai, centrele de date care consumă cantități uriașe din resursele locale de electricitate și apă au provocat numeroase reacții negative din partea comunităților locale.
Vă provoc să numiți o singură industrie în care „avantajul în AI” a îmbunătățit competitivitatea SUA față de principalul său rival, China.
În mod similar, nici China nu a reușit să-și folosească impresionantele capacități în domeniul AI pentru a construi o mașină EUV și a-și rezolva blocajul din industria semiconductorilor.
Cel puțin până acum, se pare că „a câștiga AI-ul” nu a produs prea multe rezultate.
Ce poate și ce nu poate face AI și ce înseamnă cu adevărat să „câștigi AI-ul”
În ciuda bilanțului său de până acum, departe de a fi impresionant, nu există nicio îndoială că inteligența artificială este într-adevăr o tehnologie transformațională cu utilizare generală — un general purpose technology (GPT).
Nu există nicio îndoială că AI poate fi folosită pentru a crește productivitatea, a accelera inovația și a îmbunătăți bunăstarea oamenilor, dacă este utilizată corect.
Dar există limite clare în privința lucrurilor pe care AI le poate și nu le poate face.
De exemplu, agenții AI îi pot ajuta pe programatori să scrie cod mai repede și pot alcătui un itinerar de călătorie mai eficient decât un om.
Dar, în același timp, AI nu te poate ajuta să construiești transformatorul de înaltă tensiune necesar producerii electricității care alimentează AI-ul. AI nu poate furniza kilowați-oră și nici nu poate construi o casă în locul tău.
Să vedem cum răspunde chiar un chatbot AI — Google Gemini — la întrebarea: „Ce poate și ce nu poate face AI? Și în ce se traduce câștigarea cursei AI?”
Pentru a elimina exagerările de marketing și a privi această tehnologie printr-o lentilă strict clinică, trebuie să separăm procesarea digitală a datelor de execuția fizică.
Valoarea unui avans în AI nu se traduce prin creație magică sau dominație fizică. În schimb, se traduce într-un motor hiperaccelerat de optimizare, predicție și automatizare.
Partea 1: Ce poate și ce nu poate face AI
Cel mai simplu mod de a înțelege limitele AI este să analizăm tranziția de la informație la materie:
Ce POATE face AI (amplificare digitală)
- Accelerarea cercetării și dezvoltării: AI poate analiza prin simulare milioane de formule chimice sau structuri de materiale în doar câteva secunde, comprimând zece ani de încercări și erori de laborator în doar câteva săptămâni — de exemplu, prin descoperirea unor posibile noi formule chimice pentru baterii sau optimizarea formei unei antene radar.
- Automatizarea sarcinilor complexe de birou: poate scrie cod, redacta contracte juridice, analiza piețele financiare și gestiona instantaneu planificarea logistică, reducând drastic costurile administrative.
- Optimizarea sistemelor fizice existente: AI poate administra o rețea electrică activă pentru a preveni penele de curent, poate programa mentenanța predictivă a utilajelor din fabrici înainte ca acestea să se defecteze și poate maximiza eficiența lanțurilor de aprovizionare.
- Îmbunătățirea țintirii cinetice: în războiul modern, AI poate procesa cantități uriașe de imagini satelitare și filmări realizate de drone pentru a identifica ținte și a ghida muniții de precizie în timp real, mult mai rapid decât operatorii umani.
Ce NU POATE face AI (limita fizică)
- Nu poate crea materii prime: AI nu poate fabrica neodim pentru magneți, galiu pentru radare sau litiu pentru baterii. Dacă o țară nu are acces la minereu sau la procesele chimice necesare rafinării sale, AI este inutilă.
- Nu poate ocoli dificultățile de scalare inginerească: AI poate proiecta cipul perfect sau planul unei rachete hipersonice, dar nu poate construi mașina de litografie ASML sau cuptorul ceramic pentru temperaturi ultraînalte necesar fabricării lor.
- Nu își poate rezolva propria necesitate energetică: AI nu poate materializa cuprul, transformatoarele sau energia nucleară de bază necesare funcționării propriilor servere.
- Nu poate efectua muncă fizică: AI nu poate suda corpul unei nave, instala un cablu de transmisie de înaltă tensiune sau extrage petrol.
Partea 2: Ce înseamnă de fapt un „avantaj în AI”
Pentru că AI este un procesator de informații și nu un creator fizic, faptul că ești lider în AI nu oferă unei națiuni un buton magic de „victorie”.
În schimb, un avantaj în AI se traduce în beneficii distincte numai dacă națiunea respectivă dispune de infrastructura fizică necesară pentru a pune în practică concluziile AI.
1. Într-o economie hiperfinanciarizată (modelul occidental)
Dacă o țară are un sector software și financiar dominant, dar o bază industrială golită de conținut, un avantaj în AI se traduce prin:
- Profituri corporative uriașe: mii de miliarde de dolari în capitalizare bursieră pentru giganții tehnologici, creșteri puternice ale burselor și servicii digitale extrem de eficiente.
- Blocaje strategice severe: AI va produce proiecte extrem de avansate pentru arme, cipuri și rețele energetice, dar aceste proiecte vor rămâne simple fișiere digitale, deoarece economia internă nu dispune de fabricile, inginerii, transformatoarele și materiile prime necesare pentru a le construi. Țara ajunge să aibă un „creier” de clasă mondială prins într-un „corp” paralizat.
2. Într-o economie dominantă din punct de vedere fizic (modelul chinez)
Dacă o țară controlează deja producția industrială mondială, infrastructura energetică și lanțurile de aprovizionare cu materii prime, un avantaj în AI — sau chiar simpla egalare a capacităților occidentale — se traduce prin:
- Producție industrială hiperautomatizată: integrarea directă a AI în mii de fabrici existente pentru operarea unor linii de asamblare „întunecate” — fără muncitori —, porturi automatizate pentru containere și exploatări miniere inteligente, 24 de ore din 24.
- Materializarea rapidă a cercetării și dezvoltării: atunci când AI identifică un material revoluționar sau proiectul optimizat al unei componente, țara îl poate testa imediat, îl poate perfecționa și îl poate produce în masă, la scară comercială, în doar câteva luni, transformând inteligența digitală în hardware militar și economic fizic.
Revenirea la realitate
Un avantaj în AI nu este un substitut pentru puterea industrială; este un multiplicator al puterii industriale.
Capacitatea națională totală = Baza industrială fizică × Optimizarea prin AI
Dacă baza industrială fizică a unei națiuni este aproape de zero în sectoarele critice, înmulțirea ei cu un factor AI uriaș va produce tot un rezultat extrem de limitat.
Cine „câștigă” AI-ul câștigă numai dacă deține deja mașinile-unelte, rețeaua energetică și fabricile necesare pentru a transforma codul digital în realitate fizică.
Răspunsul Gemini de mai sus este cât se poate de clar. Narațiunea potrivit căreia „cine câștigă AI-ul câștigă totul” este fundamental greșită, pentru că confundă procesarea informației cu execuția fizică.
AI nu poate încălca legile fizicii, termodinamicii sau chimiei. O inteligență digitală care rulează într-un rack de servere nu poate materializa în mod magic structuri atomice, rafina elemente brute sau îndoi oțel.
Iluzia potrivit căreia „AI rezolvă totul” se spulberă în fața realității fizice.
Să analizăm cazul pământurilor rare, un punct critic prin care China ține SUA într-o poziție de dependență. Poate AI ajuta SUA să elimine dependența de produsele chinezești pe bază de pământuri rare?
De peste un deceniu, laboratoarele occidentale folosesc inteligența artificială și învățarea automată pentru a analiza milioane de combinații chimice ipotetice, în încercarea de a găsi un „magnet permanent fără pământuri rare”.
Rezultatul? Fizica este încăpățânată. Deși AI a ajutat la descoperirea unor alternative de nișă — precum aliajele fier-nichel sau tetrataenitul — niciuna nu egalează, la scară largă, densitatea brută a fluxului magnetic, stabilitatea la temperatură și performanța magneților din neodim (NdFeB), asupra cărora China deține o poziție dominantă.
Chiar dacă AI ar proiecta un material alternativ teoretic care funcționează în laborator, tot te lovești de problema producției la scară industrială.
Trebuie construit un lanț industrial de aprovizionare în valoare de miliarde de dolari pentru a extrage, purifica și transforma în aliaje noul material, în cantități de milioane de tone, astfel încât să poată alimenta liniile de producție pentru vehicule electrice și rachete.
AI nu poate elimina cei zece ani necesari construirii fizice a acelor fabrici.
Să luăm rachetele hipersonice ca un alt exemplu. China și Rusia — și probabil Iranul și Coreea de Nord — sunt cu mult înaintea SUA și a Occidentului în acest domeniu.
Poate AI să reducă decalajul?
AI poate optimiza un proiect. Poate executa simulări de dinamică computațională a fluidelor mai repede decât un inginer uman și poate identifica o formă puțin mai aerodinamică pentru un vehicul planor hipersonic.
Dar un proiect nu este decât cod digital.
O armă hipersonică zboară în atmosferă cu peste Mach 5, generând o frecare care încălzește vârful vehiculului la peste 2.000°C.
Pentru a rezista, ai nevoie de materiale ceramice ultra-refractare extrem de specifice — Ultra-High-Temperature Ceramics (UHTC) — precum carbura de hafniu sau diborura de zirconiu.
AI nu poate „genera” aceste minerale. Ele trebuie extrase, rafinate chimic folosind cantități enorme de energie și apoi sinterizate în cuptoare avansate cu vid.
Dacă țara ta nu are uzinele chimice specializate și hafniul brut necesar, cel mai perfect proiect din lume conceput de AI va rămâne un PDF inutil.
Să luăm construcția navală drept un alt exemplu, un domeniu în care avansul Chinei față de SUA este bine documentat. Cum poate ajuta AI?
Construirea unui distrugător naval modern sau a unei nave container uriașe necesită docuri uscate imense, macarale portal automatizate capabile să ridice mii de tone, laminoare pentru oțel greu și o armată de sudori specializați în structuri de precizie.
AI poate optimiza programul unui șantier naval, dar nu poate suda corpul navei, forja un arbore de elice sau topi oțel de calitate navală.
Rămânerea în urmă a Americii față de China în construcția navală nu va fi rezolvată de niciun progres în AI. Punct.
Să luăm semiconductorii ca un alt exemplu, un domeniu în care SUA are un avantaj semnificativ față de China. Poate China să folosească AI pentru a depăși acest punct nevralgic?
Aceasta este ironia supremă: AI nu poate construi nici măcar cipurile necesare funcționării AI.
Un model AI poate proiecta în câteva minute, pe ecranul unui computer, o configurație extrem de eficientă de tranzistori.
Dar transformarea acelui design digital într-un cip fizic necesită o mașină de litografie în ultraviolet extrem — Extreme Ultraviolet, EUV — produsă de ASML: un utilaj care cântărește 180 de tone, conține 100.000 de componente specializate, folosește oglinzi Zeiss șlefuite la toleranțe atomice și necesită luni pentru a fi asamblat manual.
Atât timp cât China încă nu dispune de mecanica industrială de precizie necesară pentru a construi fizic o asemenea mașină, AI este complet neputincioasă în această privință.
Pentru ca China să reducă decalajul în domeniul semiconductorilor, nu are altă opțiune decât să construiască mașina de litografie de precizie prin stăpânirea ingineriei și a lanțului de aprovizionare. AI nu poate rezolva problema în locul ei.
În cele din urmă, cea mai interesantă parte a răspunsului Gemini este cea referitoare la felul în care AI nu poate rezolva cel mai mare blocaj care îi limitează chiar propria dezvoltare: lipsa electricității.
Ironia este absolută: SUA își pariază întregul viitor pe un activ care sufocă în mod activ infrastructura țării.
Centrele de date pentru inteligența artificială reprezintă cea mai energofagă infrastructură construită vreodată de sectorul tehnologic.
Antrenarea unui singur model de frontieră de generație următoare necesită gigawați de energie continuă și neîntreruptă.
În același timp, rețelele electrice americane se confruntă cu o criză structurală uriașă. AI nu poate scrie suficient cod pentru a ieși din acest blocaj, deoarece problema nu este una informațională — este o realitate fizică, materială și de reglementare.
O companie de AI își poate perfecționa software-ul și poate proiecta un model mai solicitant în doar câteva luni. Însă construirea unei noi linii de transmisie de înaltă tensiune între două state americane durează în medie între 10 și 15 ani din cauza proceselor în instanță, drepturilor asupra terenurilor și birocrației.
Software-ul se mișcă cu viteza luminii, dar realitatea fizică a rețelei electrice se deplasează cu viteza unui ghețar.
Prioritizând creierul digital și lăsând corpul fizic fără resurse, SUA a creat o inteligență avansată captivă într-o cușcă lipsită de energie.
Pentru a construi centrele de date uriașe necesare antrenării următoarei generații de AI, ai nevoie de cantități enorme de electricitate fizică, cabluri de cupru, pompe avansate de răcire, transformatoare și beton.
AI este un amplificator al capacității, dar poate amplifica numai ceea ce există fizic.
După ce a neglijat timp îndelungat fundațiile industriale grele și lipsite de strălucire ale economiei, SUA încearcă acum să construiască o superputere digitală în timp ce rămâne fără transformatoarele fizice, capacitatea rețelei electrice și competențele industriale de bază necesare pentru a conecta computerele la priză.
În ultimă instanță, AI este un instrument de optimizare, nu de creație. Ea face un aparat industrial funcțional mai rapid și mai inteligent, dar dacă nu dispui din start de acel aparat fizic, AI este doar un creier fără corp.
Cine va câștiga războiul AI?
Revoluția AI se află încă în faza sa incipientă, contrar celor care o promovează și încearcă să ne convingă că AGI a sosit deja.
În momentul de față, cursa se desfășoară în principal între SUA și China.
Este clar de ce este nevoie pentru a câștiga în domeniul AI: putere de calcul bazată pe GPU, modele de frontieră, difuziune — adică abilitatea de a implementa AI în viața reală —, o rezervă de talente și electricitate.
Pe termen lung, experții cred că AI va deveni o utilitate asemenea apei și electricității de astăzi. Iar prețul marginal al AI, exprimat în unități numite tokeni, se va apropia de costul marginal al electricității necesare generării acelui token.
Dacă acest lucru se va dovedi adevărat, în cele din urmă competiția în domeniul AI se va transforma într-o competiție privind cine poate produce cea mai mare cantitate de electricitate la cel mai mic cost.
În timp ce companiile tehnologice americane investesc sute de miliarde de dolari în algoritmi software și imploră furnizorii locali de utilități să le ofere megawați de electricitate, China a abordat problema din direcția opusă.
China este deja cel mai mare producător de electricitate din lume, având o capacitate mai mare decât SUA, Europa, Japonia și India la un loc.
China construiește capacități noi de producere a electricității mai rapid decât orice altă mare economie, adăugând în fiecare an o capacitate echivalentă cu de două ori întreaga capacitate electrică instalată a Germaniei.
Dacă și atunci când competiția în AI se va transforma într-o competiție privind costul și capacitatea de producție a electricității, China va câștiga implicit.
Acest lucru se leagă de o temă pe care am analizat-o într-un eseu anterior despre o modalitate mai exactă de a măsura adevărata putere economică a unei țări.
Concluzie
AI este o tehnologie revoluționară și ne aflăm încă în primele etape ale construirii și utilizării sale.
AI poate fi folosită atât în scopuri bune, cât și în scopuri rele, exact ca orice alte instrumente construite de omenire înaintea ei.
Oricât de puternică ar fi, nu este un remediu universal, alfa și omega tuturor lucrurilor, din același motiv pentru care teza lui Francis Fukuyama despre „sfârșitul istoriei” este o prostie.
AI, în forma sa actuală, nu poate imita sau înlocui lumea fizică. Inteligența artificială întrupată în sisteme fizice, precum roboții umanoizi, și mașinile autonome, precum dronele, vor avea un impact fizic, însă suntem într-o etapă și mai timpurie a acelui proces.
Nu există un punct final în care cineva „câștigă AI-ul”. Este un proces evolutiv, iar oamenii trebuie să învețe cum să-l perfecționeze, cum să-i valorifice puterea și cum să trăiască alături de el.
Când Trump a afirmat că „cine câștigă AI-ul câștigă totul”, vorbea prostii, la fel ca în cazul celorlalte 99,9% dintre declarațiile sale. Este un prost care vorbește unor oameni care nu au habar despre subiect.
Sursa: unz.com
