E mișto oligonarativul despre cum Călin Georgescul contimporan ar fi produsul de laborator al vechilor securiști ceaușiști cîrdășiți cu rușii sovietici. Doar cu rușii, în niciun caz și cu ucrainenii sovietici (care practic nici n-au existat)

E mișto oligonarativul despre cum Călin Georgescul contimporan ar fi produsul de laborator al vechilor securiști ceaușiști cîrdășiți cu rușii sovietici. Doar cu rușii, în niciun caz și cu ucrainenii sovietici (care practic nici n-au existat).

E mișto pentru că el, scenariul, garantează ventilatoarelor lui valoroase avantaje psiho-poziționale. Astfel, atunci cînd ventilează, ventilatorul lasă a se înțelege că el este un veteran combatant anticomunist chiar dacă n-a tras nici măcar o bășină contra regimului Ceaușescu, apoi că valul de nemulțumire și de ură care acum l-a ridicat pe Georgescu n-ar fi Eșecul eșecurilor politice ale generației sale, ci opera unei conspirații globale de real succes, cu Putin ax central al iadului, precum și că, pă partea geostrategică a istoriei, el, ventilatorul, este amplasat trup și suflet în poala bravă a regimului Zelensky, adică e poziționat corespunzător contra „partidei ruse” dinlăuntru și de afară.

E chiar mișto! Doar că micile detalii, cum ar fi memoria realității, pot strica aerul ventilat de ventilator, mai ales că, odată cu trecerea anilor, bășinile prezumate, dar netrase la timpul lor contra comuniștilor și securiștilor vechi devin ambianță organică inevitabilă, dintre care mai bine cam prea tîrziu decît niciodată.

Totuși, a se aerisi, zic!

Mdeci.

La 21 iunie 2010, Ministerul de Externe de la București comunica festiv desemnarea domnului Călin Georgescu drept raportor special ONU din partea României. La 21 iunie 2010, Ministerul de Externe care l-a desemnat pe domnul Călin Georgescu drept raportor special ONU din partea României era condus glorios de însuși Teodor Baconschi, adică de domnul care azi nu-și mai amintește deloc cum a trimis dumnealui la Națiunile Unite un „escroc internațional patronat de ruși”.

La aceeași dată, consilierul domnului Ministru de Externe Teodor Baconschi se numea Adrian Papahagi. Într-o armonie perfectă cu ex-șefu’, domnul Papahagi denunță acum „escrocul nesfîrșit”. Dar, spre deosebire de domnul Baconschi, domnul Papahagi execută, totuși, și o salutară lovitură autocritică tip teslă, descriindu-se involutar ca fiind unul dintre proștii cică prostiți de putinistul pe care chiar Ministerul condus pe-atunci de (cîți?) proști l-a trimis oficial la ONU.

Aerisiți, domnilor! Deoarece cam pute – cum zicea un roman într-un film protocronist cu daci.