Autor: Daria Gușă
Suntem în primul an și la începutul celei de-a doua luni de funcționare a organizației țărilor emergente în formatul BRICS+. Prima reuniune oficială a reprezentanților țărilor BRICS+ a avut loc la Moscova săptămâna trecută, iar Rusia, țara ce deține preșidenția BRICS+ anul acesta, a fost lăudată de către toți participanții pentru eforturile făcute în consolidarea organizației: noile țări membre le-au mulțumit Rusiei și Chinei pentru invitația în BRICS, declarându-le sponsorul principal al candidaturilor lor. Extinderea BRICS+ nu a fost lipsită de controverse, de menționat episodul Argentina, care după ce a fost de acord să facă parte din organizație, a dat înapoi la cererea noului președinte Milei doar 3 zile înainte de începerea noului an. Întâlnirea de săptămâna trecută, pe care o puteți urmări aici, a fost concentrată pe probleme financiare, mai precis pe cum să evite țările membre sistemele financiare occidentale, iar cazul Argentinei nu a fost discutat deloc, țările BRICS+ lăudându-se că din ce în ce mai multe țări vor să adere la organizație, inclusiv țări occidentale dezvoltate.
Elefantul din cameră a fost însă conflictul dintre Egipt și Etiopia, noile membre BRICS+, acest conflict nefiind abordat de niciunul dintre reprezentanții BRICS+ în mod public. Deși nu apar multe informații în presa mainstream, conflictul este referitor la un nou baraj construit de Etiopia ce poate limita cantitatea de apă care curge în vale spre Egipt. La baza problemei este posibilitatea unui declin abrupt a capacităților agriculturale a Egiptului, dar și nevoia de energie a Etiopiei. O să descriu rapid situația geoeconomică din Etiopia și Egipt separat, iar apoi voi enunța mai clar scenariul conflictului dintre cele două țări și posibila sa degenerare.
Ethiopia – țara de origine
Etiopia este a doua țară ca mărime din Africa, singura care a scăpat de colonizare, având o istorie vastă a propriilor sale imperii, și este văzută ca locul de naștere al umanității datorită faimoasei Lucy, cel mai vechi schelet uman descoperit, de o vârstă grozavă de 3,2 milioane de ani. Etiopia este și cunoscută ca fiind țara din Africa ce a trecut prin cele mai multe conflicte armate în ultimul secol, și anume aproape 150. Datorită mărimii, statutului de fondator al Uniunii Africane și a accesului la cantități vaste de apă dulce, Etiopia este cea mai puternică țară din Cornul Africii. Totuși, Etiopia se află într-o poziție precară din punct de vedere geoeconomic datorită lipsei de acces la ocean, deci o lipsă de acces direct la rutele comerciale maritime prin care trec 90% din importurile și exporturile ei. Astfel, Etiopia este nevoită să construiască surse alternative de energie pentru a-și menține independența și stabilitatea precară. Nesiguranța ei economică este sporită de numărul mare de războaie civile dintre facțiunile sale interne: la momentul de față, Etiopia se confruntă cu două rebeliuni majore, ambele cu potențialul de a bloca singurul drum care leagă porturile din Eritrea și Djibouti pe care Etiopia le folosește pentru comerț cu capitala (https://africanarguments.org/2023/10/will-the-amhara-rebellion-unravel-the-ethiopian-state/). Creșterea în număr a mișcărilor separatiste a fost atribuită Egiptului, care a încurajat grupurile rebele să izbucnească conflicte pentru a slăbi guvernul Etiopiei și a descuraja construirea Marelui Baraj al Renașterii Etiopiene (https://www.ooskanews.com/story/2012/09/egypt-made-military-contingency-plans-attack-ethiopia-dam-wikileaks_152478).
Egiptul – “darul Nilului”
Aproape la fel de mare ca Etiopia, Egiptul este într-o poziție precară: și-a pierdut statutul de “rege al lumii arabe”, iar influența sa în țările din Africa de Est continuă să scadă. Totuși, populația Egiptului crește rapid, iar economia sa depinde de agricultură și de gabaritul Nilului: 95% din populația Egiptului trăiește de-a lungul Nilului. Egiptul s-a distanțat recent de Arabia Saudită și de Emiratele Arabe Unite, iar politica lui Abdel el-Sisi vizează acum apropierea de Turcia, Qatar, și Iran, sperând că acești aliați îl vor ajuta să scoată țara din starea de criză financiară perpetuă din ultimii ani prin investiții. Dar referitor la baraj, nici aliații vechi și nici cei noi nu îl pot ajuta pe Sisi: Turcia și Iranul investesc în Etiopia mai mult decât în Egipt, trimițând chiar și arme adversarilor interni ai regimului Etiopian ce au fost ațâțați de Egipt, iar EAU și Arabia Saudită se numără și ele printre cei mai mari investitori din Etiopia (https://www.mei.edu/publications/realigning-priorities-egypts-strategic-shift-toward-qatar-turkey-and-iran). Deci, confictul asupra barajului ce va fi descifrat mai jos are ramificații politice și economice mari în zonă.
Marele Baraj al Renașterii Etiopiene (GERD)
Din cauza lipsei de acces la rutele comerciale maritime, Addis Abeba încearcă să-și folosească resursele de apă dulce pentru a furniza energie pentru cei 120 de milioane de cetățeni etiopieni. Cel mai important proiect al său este Marele Baraj al Renașterii Etiopiene (GERD), construit pe Nilul Albastru, un afluent al Nilului care îl alimentează cu 80% din apă. Etiopia are nevoie de acest baraj pentru a-și stabiliza țara pe plan intern și extern: în prezent se estimează că doar între 20 și 40% dintre etiopieni au energie electrică. Construcția barajului va asigura accesul la electricitate a întregii populației și va face din Etiopia un exportator de energie electrică către Sudan, vecinul care a sprijinit recent alte facțiuni rebele împotriva guvernului etiopian alături de Egipt. Barajul se află deci în centrul planului de viitor al Etiopiei, constituind un as în mâneca guvernului în viitoare negocieri cu vecinii săi ce susțin grupările rebele.
GERD a fost finalizat în 2020, iar în septembrie 2023 a fost umplut la capacitate maximă. Construcția GERD a costat 5 miliarde de dolari, iar acum este cel mai mare baraj hidroelectric din Africa, rezervorul său conținând mai multă apă decât debitul anual al Nilului Albastru. Guvernul finanțează proiectul prin vânzarea de obligațiuni cumpărătorilor internaționali, cel mai mare dintre aceștia fiind Djibouti, presupusul intermediar al Arabiei Saudite
(https://www.power-technology.com/features/featuregrand-renaissance-dam-ethiopia-greatest-risk/?cf-view). Ca o mică paranteză, interesant este faptul că o companie italiană de construcții a fost cea care a primit contractul monstru de construire a barajului, fapt ironic având în vedere istoria tumultoasă a Italiei și a Etiopiei: Benito Mussolini a invadat Addis Abeba în încercarea sa de a construi un nou Imperiu Roman în 1935, dar a fost învins de etiopieni și britanici în 1941, Etiopia nefiind considerată niciodată oficial drept colonie italiană.
Războiul Apei
Dacă Nilul continuă să curgă la o capacitate de doar 90%, așa cum se presupune că se va întâmpla acum că barajul a fost umplut, 5 milioane de fermieri egipteni ți-ar pierde locul de muncă, iar producția agricolă a Egiptului s-ar reduce la jumătate. În timp ce tratatul anglo-egiptean din 1929 dă Egiptului un drept de veto asupra oricărei încercări a unui stat din amonte de a construi baraje de-a lungul râului, Etiopia susține că nu este legată de acest acord din epoca colonială deoarece nu l-a semnat niciodată. Construcția GERD a creat un precedent periculos pentru Egipt, deoarece alte țări în amonte de Nil, spre exemplu Kenya, și-ar putea construi propriile baraje și ar putea împiedica și mai mult apa să circule în aval. Fără un curent constant de apă din Nil, Egiptul, „darul Nilului”, își va pierde poziția de putere regională foarte rapid.
Președintele egiptean Sisi a declarat că va folosi „toate mijloacele disponibile” pentru a opri realizarea și punerea în funcțiune a barajului, fapt care ar putea duce la un „război al apei” (https://geographical.co.uk/geopolitics/the-grand-ethiopian-renaissance-dam). Deși GERD a fost deja realizat și încă nu a izbucnit niciun conflict, analiștii geopolitici sunt îngrijorați de potențiala distrugere ce ar putea fi provocată de un război între cele două țări, atât la nivel local cât și la nivel mondial. Dintre cele două țări, Etiopia este cea care nu ezită la confruntări militare, iar Egiptul pare mai pașnic și calculat (cel puțin în istoria recentă). Dar Egiptul a fost deja implicat într-un alt „război al apei” cu consecințe catastrofale, așa că îngrijorările nu sunt nefondate: criza de la Suez din 1956, declanșată de naționalizarea Canalului Suez de către Gamal Abdel Nasser, s-a datorat nevoii Egiptului de a strânge fonduri pentru construirea barajului egiptean din Aswan, baraj necesar pentru a furniza energie electrică egiptenilor. Naționalizarea a dus la invazia militară a Egiptului de către Israel, Franța și Marea Britanie, și la războaiele ulterioare bine-cunoscute. Criza de la Suez este remarcabil de asemănătoare cu situația de astăzi: barajul Aswan a generat beneficii economice substanțiale Egiptului, stabilindu-l definitiv drept hegemon regional într-o perioadă tumultoasă pentru conducerea sa, deci, exact ceea ce GERD are potențialul să realizeze astăzi.
Discuțiile de pace de până acum au fost numeroase, conduse și mediate de mulți intermediari diferiți, inclusiv SUA, Uniunea Africană, Banca Mondială și Emiratele Arabe Unite, dar până acum nu s-a realizat niciun progres deoarece Egiptul continuă să susțină că intermediarii sunt de partea Etiopiei și în niciun caz neutrii (https://www.eurasiareview.com/29042023-ethiopia-gerd-is-a-gait-accompli-so-its-time-to-get-real-analysis/). Actuala alianță BRICS+ restrânge posibilitatea unui „război al apei” și se poate impune ca negociator neutru: se presupune că o condiție prealabilă pentru admiterea Egiptului și Etiopiei în BRICS a fost promisiunea că nu vor escalada conflictului cu privire la baraj. La urma urmei, mulți dintre ceilalți membri BRICS+ au făcut investiții semnificative atât în Egipt cât și în Etiopia: Moscova a oferit Egiptului banii pentru a construi barajul Aswan, iar Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și China au investiții semnificative în ambele țări și sunt bănuite că au finanțat chiar GERD-ul alături de Turcia (https://www.middleeastmonitor.com/20210607-egypt-mp-uae-financing-ethiopia-dam-project/). Dar Egiptul pare sortit să rămână blocat în negocieri în care toți intermediarii au mai multe investiții și interese în adversar, iar tensiunile dintre cele două țări vor continua cel mai probabil să crească.
Prin urmare, este evident ce mize mari există în construcția GERD și că războiul dintre cele mai mari două țări din Africa de Est nu ar fi tolerat de niciunul dintre ceilalți membri BRICS+. Dar chiar și acum, când cele două țări sunt oficial membre a aceleiași organizații, negocierile continuă să eșueze între cele două țări, niciuna nefiind dispusă să ofere orice fel de compromis real (https://www.aa.com.tr/en/africa/egypt-declares-dead-end-in-renaissance-dam-negotiations-with-ethiopia-sudan/3087456). Având în vedere șirul de conflicte din lume în 2024, în frunte cu cel din Gaza și cel din Ucraina, ultimul lucru de care ar avea giganții BRICS+ nevoie este de un conflict în interiorul organizației lor, mai ales dacă luăm în considerare siguranța politică precară în care se află toate țările din Cornul Africii și consecințele letale pe care le-ar avea un astfel de conflict în tot continentul African și în Orientul Mijlociu: atât Etiopia cât și Egiptul sunt implicate în susținerea militară, financiară sau ideologică a multor conflicte din zonă (aici puteți accesa o hartă interactivă cu toate conflictele din Africa doar din ultima lună, iar aici cu cele din Orientul Mijlociu – în total peste 300). Totuși, pericolul de conflict armat este foarte mare, iar BRICS+ are de navigat un teren minat anul acesta: orice mișcare greșită ce ar putea izbucni un război între Cairo și Addis Abeba ar putea însemna un mare pas înapoi pentru organizația ce își propune pacea și unificarea tuturor țărilor non-occidentale împotriva Vestului. China și Rusia vor trebui să demonstreze că pot ține în frâu toate interesele economice individuale ale țărilor membre, iar membrii mai puțin puternici precum EAU vor trebui să pună pacea mai presus de profit. Să vedem dacă acest conflict va putea fi ocolit diplomatic. Dacă da, BRICS+ își va putea însuși titlul de “pacificatorul lumii”.