Oficialii chinezi ar fi cerut pauze mai lungi și un spațiu privat de odihnă pentru Xi Jinping în timpul vizitei sale la Washington, potrivit unor persoane familiarizate cu organizarea summitului. Programul președintelui chinez a fost redus semnificativ, alimentând speculațiile privind limitele sale fizice, scrie The Wall Street Journal.
Organizatorii chinezi ai vizitei lui Xi Jinping în Statele Unite au solicitat condiții neobișnuite pentru perioadele de odihnă ale liderului chinez, inclusiv o cameră privată în aripa de vest a Casei Albe, unde acesta să se poată retrage între întâlniri, potrivit unor persoane familiarizate cu pregătirile summitului.
Doar soția sa, Peng Liyuan, ar fi avut acces în această cameră, denumită în documentele de organizare „hold room”. Nici măcar Cai Qi, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Xi și șeful aparatului său de partid, nu ar fi avut acces, potrivit acelorași surse.
Vizita lui Xi, în vârstă de 73 de ani a durat mai puțin de două zile.
Programul summitului a fost redus
Cu aproximativ o lună înaintea vizitei, echipa chineză care pregătea deplasarea ar fi respins și propunerea unei mese de lucru între Xi și Trump, programată pentru 24 septembrie, singura zi completă a summitului.
Când Trump vizitase Beijingul în luna mai, cei doi lideri luaseră parte la o masă de lucru în complexul Zhongnanhai, sediul conducerii chineze.
Potrivit surselor citate, oficialii chinezi au transmis omologilor americani că preferă ca Xi să aibă mai mult timp pentru odihnă în timpul vizitei la Washington.
Rezultatul a fost o pauză de aproximativ cinci ore în programul summitului, o perioadă neobișnuit de lungă de timp liber pentru o vizită atât de scurtă.
De asemenea, delegația chineză nu a programat activități oficiale pentru Xi în seara sosirii sale. În ultima zi, 25 septembrie, liderul chinez a petrecut aproximativ 10 minute la Arhivele Naționale ale Statelor Unite, mult mai puțin decât prevăzuseră inițial oficialii americani, notează WSJ.
Există însă și o explicație evidentă pentru o parte din aceste ajustări: Xi tocmai efectuase un zbor de aproximativ 14 ore de la Beijing, iar diferența de fus orar și oboseala asociată unei astfel de călătorii ar fi putut influența programul.
Trump, care are în prezent 80 de ani, a beneficiat la rândul său de perioade de timp liber în timpul unei vizite anterioare la Beijing. Potrivit unui rezumat oficial al activităților prezidențiale, programul său a inclus intervale de „timp executiv” pe parcursul celor două zile. În unele dintre aceste perioade, Trump a acordat interviuri pentru Fox News.
Un protocol considerat neobișnuit
Xi a beneficiat în timpul vizitei de toate elementele ceremoniale asociate unei vizite de stat: salut cu 21 de salve de tun, survolul unor avioane de luptă americane și al unui bombardier strategic și un cadou simbolic: o statuie de mari dimensiuni reprezentând un vultur pleșuv.
În spatele protocolului oficial, însă, programul ar fi fost conceput ținând cont de cât timp putea liderul chinez să stea în picioare, cât putea să meargă și când avea nevoie de pauze, potrivit persoanelor familiarizate cu organizarea vizitei.
Dennis Wilder, fost director pentru China în cadrul Consiliului Național de Securitate al SUA, a declarat că aranjamentul privind camera privată de odihnă este fără precedent în experiența sa.
Wilder, care a contribuit la organizarea unor vizite de stat în timpul administrației George W. Bush, a spus că nu au existat aranjamente similare pentru vizitele unor lideri precum premierul japonez Junichiro Koizumi, premierul australian John Howard sau fostul președinte chinez Hu Jintao.
„Este ceva neobișnuit”, a spus el.
Imaginile de la Washington au atras atenția
Speculațiile privind starea de sănătate a lui Xi nu sunt noi.
În 2019, în timpul unui turneu european, au apărut imagini în care liderul chinez părea să meargă cu dificultate și să se sprijine de brațele unui scaun.
Dar șase ani mai târziu, Xi rămâne însă ferm la conducerea Chinei.
În timpul vizitei recente la Washington, unele dintre mișcările sale au fost vizibile în imaginile needitate.
La coborârea din avion, la baza aeriană Joint Base Andrews, Xi s-a prins cu o mână de balustradă și a întins-o pe cealaltă către Peng Liyuan.
Două zile mai târziu, în timp ce urcau împreună cu Donald Trump și prima doamnă a Statelor Unite treptele Arhivelor Naționale, Xi și Peng s-au ținut de mână pe tot parcursul drumului. În anumite momente, Xi părea să se sprijine pe soția sa.
Televiziunea de stat chineză nu a inclus aceste imagini în materialele difuzate în prime-time.
Peng Liyuan l-a însoțit și în alte ocazii publice, iar presa de stat chineză a prezentat în trecut gestul ca pe o expresie a relației dintre cei doi.
Întrebări privind sănătatea liderului chinez
Întrebările privind starea de sănătate a lui Xi s-au intensificat înaintea vizitei la Washington.
Potrivit The Wall Street Journal, la summitul BRICS desfășurat în India la începutul lunii septembrie, Xi ar fi lipsit de la cina oficială la care au participat președintele rus Vladimir Putin și alți lideri internaționali, după ce nu s-ar fi simțit bine.
Wilder, în prezent profesor de studii asiatice la Georgetown University, a remarcat și durata relativ scurtă a întâlnirii bilaterale dintre Trump și Xi.
Discuțiile de la Casa Albă din 24 septembrie au început în jurul prânzului și s-au încheiat la începutul după-amiezii. Ulterior, Xi a părăsit complexul prezidențial și nu a revenit decât pentru dineul de stat din acea seară, la care au participat și reprezentanți importanți ai mediului de afaceri american.
„Este uimitor de scurt pentru un summit de acest tip”, a spus Wilder, referindu-se la timpul alocat discuțiilor directe dintre liderii celor mai mari două economii ale lumii.
Sănătatea liderilor chinezi, un subiect sensibil
Starea de sănătate a liderilor de vârf din China a fost în mod tradițional tratată drept un subiect extrem de sensibil și strict controlat de autorități.
Această practică este legată de preocuparea Partidului Comunist Chinez că orice semn de slăbiciune la vârful conducerii ar putea încuraja lupte interne pentru putere sau ar putea afecta stabilitatea regimului.
Analiști specializați în politica elitei chineze spun că nu există, în aparițiile publice ale lui Xi, indicii clare privind un declin cognitiv.
„Există o diferență enormă între un lider care nu mai poate funcționa complet din cauza unui accident vascular cerebral sever și un lider care are limitări fizice, dar poate funcționa normal din punct de vedere mental”, a declarat Minxin Pei, profesor de guvernare la Claremont McKenna College.
În primul caz, spune Pei, partidul ar trebui să găsească rapid un succesor. În al doilea, conducerea ar putea prefera să aștepte, iar politica țării s-ar putea schimba foarte puțin.
El a comparat situația ipotetică cu ultimii ani ai lui Mao Zedong la conducerea Chinei, înainte de moartea acestuia, la vârsta de 82 de ani.
Problema succesiunii
Starea de sănătate a lui Xi are implicații care depășesc cu mult aspectele personale.
Liderul chinez a concentrat în mâinile sale mai multă putere decât orice alt lider al Chinei de la Mao Zedong încoace și nu a desemnat un succesor.
Xi deține simultan cele trei funcții-cheie ale sistemului politic chinez: secretar general al Partidului Comunist, președinte al țării și președinte al Comisiei Militare Centrale.
China nu dispune de un mecanism instituțional clar pentru înlocuirea unui lider care concentrează toate aceste funcții.
Potrivit lui Pei, o eventuală luptă pentru succesiune ar putea avea consecințe și în afara Chinei. Diferitele facțiuni care ar încerca să-și consolideze poziția în perspectiva unei eventuale succesiuni ar putea susține politici mai agresive pentru a obține un avantaj în competiția internă.
Pentru moment, însă, nu există indicii publice că Xi Jinping ar fi pierdut controlul asupra conducerii Chinei sau că ar exista o schimbare iminentă la vârful puterii.
sursă: ziare.com









