Autor: Cozmin Gușă
Românii ce vor să se informeze corect se plâng pe unde apucă de faptul că mass-media nu le mai oferă această posibilitate, cu excepția câtorva site-uri de știri și 2-3 radiouri. În mod clar nici o televiziune din grila cabliștilor nu se mai califică azi ca să îndeplinească criteriile de obiectivitate, mai există doar vreo 3-4 moderatori ce negociază din greu cu patronii lor ca să reușească să nu-și bată joc de meserie, alții s-au mutat doar în mediul online ca să-și poată face treaba corect. Desigur că e prea puțin, proporția entităților media ce ”cântă melodia preferată, plătește-mă Șefu’ să-mi placă!”, este probabil sărită de 95% din total.
În fața acestei situații, în interiorul acestei mari părți a presei se duce o luptă crâncenă, văzută și nevăzută, nu doar pentru bugete preferențiale, dar mai ales pentru acuzare reciprocă. Cei care iau bani doar de la Guvern îi beștelesc pe cei ce capătă bugete și de la partidele politice, iar cei ce iau bani doar de la companii private ce le impun linia editorială (cum ar fi OMV ce plătește ca să fie susținută spolierea cetățenilor în beneficiul profiturilor ei) se oțărăsc la toți ceilalți ce cântă partitura Guvernului și a partidelor, pozând fals în corecții de serviciu. Adevărul și normalitatea este că nu-i ilegal și nici imoral ca presa să capete bani de la Guvern, partide sau companii private, dar cu condiția necesară și suficientă ca să-și păstreze atitudinea critică în interesul cetățeanului/consumatorului, și-atunci când sponsorii greșesc să fie luați și ei la întrebări, oferindu-le astfel posibilitatea de explicații. Atât și nimic mai mult! Ori tocmai asta lipsește și enervează/dezamăgește publicul, faptul că patronii din presă și-au acceptat statutul de șefi de ansambluri de lăutari ce cântă la comanda celor ce-i plătesc. Situația nu e nouă și e generalizată în lume, dar a devenit de nesuportat abia în pandemie sau război când cetățenii au nevoie de informații corecte în baza cărora să-și croiască o strategie de supraviețuire.
Situația e și mai puturoasă dacă luați în considerare că unii din presă ce sunt tăiați de la porție încep brusc să-și critice foștii binefăcători, căutând să se mute în tabăra dușmanilor acestora, își schimbă ”predicatele” editoriale brusc și publicul lor chiar nu mai pricepe nimic, se dezorientează și mai rău. Iar de-aici vine această senzație de marasm în presa noastră, ce provoacă incertitudine și deziluzie la nivelul oamenilor. Un ospiciu numit România!
Sunt în postura să cunosc bine (dacă nu cumva chiar cel mai bine) mecanismele relaționării politică-presă, am lucrat în ultimii aproape 30 de ani la vârful celor două ”tabere”, și dacă n-ar trebui să-mi fie silă de nivelul la care s-a ajuns, apoi desigur că mi-ar fi milă, fie de mulții patroni și jurnaliști de care sunt legat prin relații de prietenie/amiciție, și ce-au ajuns să se prostitueze la bătrânețe, fie de unii politicieni mai de treabă ce nu mai știu/pot să se extragă din acest carusel al lăcomiei, interesului, șantajului. Și nu-i nici o soluție pe termen scurt și mediu, nu vă faceți iluzii!
P.S. L-am văzut azi-dimineață pe Instagram pe Mircea Dinescu care-a dat-o pe lăutăreală la propriu și organizează concerte cu public și orchestra lui de lăutari, unde-și cântă, afon dar simpatic, poeziile publicate în ”Cațavencii”. E cam trist, dar mai corect așa!
