AcasăPoliticăPreședintele CJ Cluj cere PNL să voteze Guvernul Veștea și atacă dur...
Data publicării: iunie 18, 2026 8:47

Președintele CJ Cluj cere PNL să voteze Guvernul Veștea și atacă dur conducerea partidului: „Au devenit brusc niște fecioare ieșite din bordel”

Data publicării: iunie 18, 2026 8:47

DISTRIBUIE:

Președintele Consiliului Județean Cluj, liberalul Alin Tișe, a lansat miercuri seara un atac dur la adresa conducerii PNL și a cerut parlamentarilor liberali să voteze învestirea Guvernului Veștea. Într-o intervenție la Sinteza Zilei, la Antena 3 CNN, Tișe a spus că PNL „nu poate sabota” instalarea unui guvern și a acuzat ipocrizia unor lideri liberali care au acceptat anterior guvernarea cu PSD, dar resping acum formula propusă de președintele Nicușor Dan.

Tișe a susținut că PNL are obligația să pună interesul țării înaintea interesului de partid, chiar dacă ulterior ar decide să rămână în opoziție.

Tișe: PNL este dator să participe la instalarea unui guvern

„Consider că Partidul Național Liberal este obligat să se situeze deasupra vremurilor și să pună înaintea interesului de partid existența statului de drept, pentru că în momentul de față, prin această criză prelungită de 50 de zile, Partidul Național Liberal și-a uitat menirea pentru care este în Parlament”, a declarat Alin Tișe.

Liderul liberal din Cluj a spus că își menține poziția exprimată constant în ultimele săptămâni, deși, afirmă el, a fost catalogat drept „trădător” sau „omul nu știu cui”.

„Poziția mea fără echivoc a fost următoarea: PNL-ul este dator pentru această țară să participe la instaurarea unui guvern, iar dacă ulterior PNL-ul dorește să rămână în opoziție, nu are decât să o facă. Dar în niciun caz nu poate sabota realizarea și crearea unui guvern al acestei țări, pentru că pentru asta au votat oamenii PNL-ul, ca să gireze și să participe la un guvern”, a afirmat Tișe.

„Ce avem cu țara? Cu ce ne-a greșit țara?”

Președintele CJ Cluj a acuzat că disputa politică din PNL s-a transformat într-o luptă personală, ruptă de problemele reale ale oamenilor.

„Această luptă politică s-a transformat într-o luptă personală, în dispute care nu au nicio legătură cu oamenii. Toate acestea au făcut din PNL astăzi o redută de luptă în care oamenii nu mai înțeleg nimic”, a spus Tișe.

El a criticat și argumentul potrivit căruia PNL ar trebui să stea în opoziție pentru a crește electoral, în timp ce țara ar putea fi guvernată de PSD și AUR.

„Își imaginează unii că, ducându-se între oameni, vor explica faptul că, dacă vor conduce țara PSD-ul cu AUR, oamenii vor trăi prost, iar dacă noi suntem în opoziție, vom crește ca Făt-Frumos. Aceste lucruri nu mai pot continua”, a spus liberalul.

Tișe a invocat și problemele economice, afirmând că mediul de afaceri și populația resimt deja efectele instabilității.

„Dincolo de a fi om al administrației, eu sunt și un mic antreprenor de o viață și știu ce înseamnă să pierzi, să dai o factură, să plătești o factură în luna care vine, să vină o rată de la bancă. Antreprenorii dau faliment pe capete, șomajul este în creștere. Astăzi am avut inflație de 11%. Au crescut ratele la bănci într-o lună de mii de lei, iar politicienii au timp să se răfuiască între ei”, a afirmat el.

„Ce avem cu țara? Cu ce ne-a greșit țara? Ca să ne lămurim între noi de ce a trădat celălalt, care e trădătorul mai mare, care e mai mic?”, a mai spus Tișe.

Teama parlamentarilor PNL de excludere

Întrebat dacă Guvernul Veștea ar putea fi susținut de mai mulți parlamentari PNL decât se estimează în acest moment, Alin Tișe a spus că este greu de anticipat, pentru că există teama de excludere din partid.

„Greu de spus, pentru că sigur este teama de a fi exclus din partid. Însă nu cred că mai e nevoie să fie exclus din partid, pentru că PNL-ul a dat nu știu câte decizii până în prezent prin care a stabilit că toți cei care votează în afara liniei partidului practic se autoexclud din partid”, a spus Tișe.

El a ironizat convocarea congresului PNL pentru sancționarea celor care ar vota Guvernul Veștea, susținând că partidul a stabilit deja mecanismul politic prin care aceștia s-ar plasa în afara liniei oficiale.

„Nu înțeleg acum de ce mai fac congrese pentru a da oameni afară, câtă vreme toți cei care își vor asuma votul pentru acest guvern, prin decizia partidului, se situează în afara partidului”, a declarat liderul liberal.

Atac la ipocrizia din PNL: „Fecioare ieșite din bordel”

Alin Tișe a lansat apoi unul dintre cele mai dure atacuri la adresa actualei conduceri a PNL, acuzând partidul că respinge acum formule politice pe care le-a acceptat în trecut.

„Chestiunea legată de PNL, care acum de fapt nu mai dorește, pentru că a devenit brusc niște fecioare ieșite din bordel, scuzați-mi exprimarea. Până acum a fost bună relația cu PSD-ul și am reușit, cu al treilea partid din Parlament, să dăm un prim-ministru. Atunci nu am avut o problemă”, a spus Tișe.

Liberalul a acuzat o schimbare bruscă de discurs față de președintele României, după desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier.

„Dintr-o dată, președintele României este un trădător care vrea să rupă partidul și, nominalizând pe cineva de la alt partid, dintr-o dată nu mai este un președinte democrat. Păi când era bun președintele? Când a numit de la PNL pe domnul Bolojan ca să facă guvernul, a fost bun președintele, deși eram partidul al treilea din Parlament”, a afirmat Tișe.

„Iar acum, când președintele încearcă disperat să dea țării un guvern, nu mai suntem de acord cu nimic. Păi unde este această ipocrizie maximă pe care o avem? De unde atâta ipocrizie?”, a continuat acesta.

„Bolojan nu este niciun salvator și nu este șeful nostru”

Președintele CJ Cluj a fost întrebat și despre informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora Ilie Bolojan l-ar fi „mințit” pe președintele României în legătură cu susținerea pentru un guvern format de Eugen Tomac. Tișe a spus că nu are date despre acest episod, dar că Bolojan ar trebui să clarifice situația.

În același timp, el a transmis un mesaj direct la adresa președintelui PNL.

„Domnul Bolojan este președintele acestui partid. El nu este niciun salvator, nu este niciun șef de partid autoritar, providențial. El este acolo pentru că noi toți ceilalți din țară i-am dat un vot și nu este șeful nostru”, a spus Tișe.

Liberalul a afirmat că Bolojan este „colegul” celor din PNL și trebuie să ducă la capăt mandatul primit de la partid, nu să confunde formațiunea cu propria persoană.

„Partidul se cheamă Partidul Național Liberal, nu se cheamă Partidul Național Bolojan. Domnul Bolojan este acolo prin munca noastră, a tuturor, și prin voturile pe care noi toți am reușit să i le aducem”, a afirmat Tișe.

El a încheiat spunând că, dincolo de ambițiile și conflictele interne, liderul PNL are obligația de a găsi soluții pentru partid și pentru țară.

„Dincolo de toate aceste ambiții și de certurile pe care domnul Bolojan le are cu cineva în partid, este obligat față de această țară și față de acest partid să găsească soluțiile cele mai bune”, a conchis Alin Tișe.

sursă: stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Să dea Dumnezeu să fiți judecați la Cluj

Ani de zile am crezut că anumite episoade negre din relația dintre justiție și presă au rămas definitiv în trecut. Am crezut că dosarul...

Bogdan Comaroni explică mișcarea neașteptată a lui Putin de a declanșa...

 Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Bogdan Comaroni a vorbit despre decizia...

Bogdan Comaroni, despre răscoala din sistem, resetarea politică ratată de AUR...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Bogdan Comaroni a vorbit despre mișcarea-șoc...

“Ce trebuie să știm / Ca să nu … greșim”: Cine...

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă Subiectul 1: Cine își bate joc de Nicușor Dan? Ipoteza răscoalei unei părți...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img