AcasăExternePutin anunță că războiul din Ucraina se apropie de sfârșit și că...
Data publicării: mai 10, 2026 11:55

Putin anunță că războiul din Ucraina se apropie de sfârșit și că dorește o nouă structură de securitate în Europa. Negociatorul Gerhard Schroeder!

Data publicării: mai 10, 2026 11:55

DISTRIBUIE:

Vladimir Putin a declarat că războiul din Ucraina „se apropie de sfârșit”, într-un discurs susținut după cea mai discretă paradă militară organizată la Moscova în ultimii ani, fără tancuri și fără demonstrații de forță.

Liderul de la Kremlin a făcut declarațiile după parada organizată la Moscova cu ocazia Zilei Victoriei, eveniment care comemorează victoria Uniunii Sovietice în cel de-Al Doilea Război Mondial. Spre deosebire de edițiile anterioare, parada din Piața Roșie nu a inclus tancuri și sisteme de rachete, pe fondul temerilor legate de posibile atacuri cu drone din partea Ucrainei. 

„Cred că această chestiune se apropie de sfârșit”, a afirmat Putin, referindu-se la ceea ce Kremlinul continuă să numească „operațiunea militară specială” din Ucraina, scrie BBC. 

Declarațiile sale au venit la doar câteva ore după discursul susținut în cadrul ceremoniei oficiale, în care liderul rus a justificat din nou invazia începută în februarie 2022. Putin a susținut că Rusia duce un război „drept” și a acuzat Occidentul că sprijină militar Ucraina.

„Ei au promis ajutor și apoi au început să alimenteze o confruntare cu Rusia care continuă până în prezent. Cred că această chestiune se apropie de sfârșit, dar este o problemă serioasă”, a declarat președintele rus în cadrul unei conferințe de presă.

Posibilă întâlnire cu Zelenski, dar doar după un acord de pace

Putin a afirmat că este dispus să se întâlnească cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, însă numai după finalizarea unui acord de pace pe termen lung.

„O întâlnire într-o țară terță este posibilă, dar numai după ce vor fi încheiate acordurile finale privind un tratat de pace pentru o perspectivă istorică pe termen lung. Acesta trebuie să fie pasul final”, a spus liderul rus.

El a adăugat că a auzit declarațiile lui Zelenski privind disponibilitatea unei întâlniri directe, însă a precizat că „nu este pentru prima dată când auzim astfel de afirmații”.

Kremlinul vorbește despre noi aranjamente de securitate în Europa

De asemenea, Vladimir Putin a declarat că Rusia ar fi pregătită să negocieze noi formule de securitate pentru Europa.

Surprinzător, el l-a indicat drept partener preferat de dialog pe fostul cancelar german Gerhard Schröder, cunoscut pentru relațiile apropiate cu liderul rus și pentru colaborările sale cu companii energetice de stat din Rusia.

Între timp, președintele Consiliului European, António Costa, a afirmat recent că există „potențial” pentru eventuale negocieri între Uniunea Europeană și Rusia. Potrivit Financial Times, oficialul european a precizat că poartă discuții cu liderii UE despre momentul și condițiile unui posibil dialog cu Moscova.

Schimb de prizonieri și armistițiu temporar

În weekend, Moscova și Kievul au convenit asupra unui schimb de 1.000 de prizonieri din fiecare tabără, în urma unui armistițiu temporar intermediat de președintele american Donald Trump. Totuși, Putin a susținut că Rusia nu a primit încă un răspuns concret din partea Ucrainei privind implementarea schimbului.

Parada din acest an a fost considerată una dintre cele mai discrete organizate la Moscova în ultimele două decenii. Numărul jurnaliștilor acreditați a fost semnificativ redus, iar multe instituții media internaționale nu au primit acces la eveniment.

sursă: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

MI-E DOR DE SERGIU NICOLAESCU

Autor: Aurel Badea De ce și-a numit Sergiu Nicolaescu filmul despre Ion Antonescu „Oglinda”? Mă urmărește întrebarea asta. Putea să-i spună Antonescu. Putea să-i spună 23 August....

Poveștile lui Pilu (azi despre fotbal): Minipreședintele

MINIPREȘEDINTELE  E vară și cald. Pleonasm. E fotbal și jale. Realitate. Cu memoria cam șubredă, dar în permanență atentă la tot ceea ce a fost bun și...

FRUMENTARIUS: Ce mai fac serviciile secrete ale lumii!

DN/BXS: Peter Reesink, directorul Serviciului de Informații și Securitate Militară din Olanda, a păstrat un profil public pe aplicația de fitness Strava, care...

Dan Diaconu analizează ”cam tot ce n-ai știut despre AI”!

Autor: Dan Diaconu, trenduri.blogspot.com Reacțiile generate de articolele în care vorbesc  despre AI mă pun în fața a două tipologii. Pe de o parte sunt...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img