AcasăExternePutin joacă tare. A semnat decretul ce va duce Armata Rusiei la...
Data publicării: septembrie 29, 2026 12:00

Putin joacă tare. A semnat decretul ce va duce Armata Rusiei la efective de 2,5 milioane de oameni!

Data publicării: septembrie 29, 2026 12:00

DISTRIBUIE:

Președintele rus Vladimir Putin a majorat din nou efectivele autorizate ale Forțelor Armate ale Rusiei, pentru a patra oară de la începutul anului 2026. Potrivit unui decret semnat pe 28 septembrie, armata rusă va avea o schemă totală de 2.441.630 de posturi, dintre care 1.550.500 pentru militari. Documentul a intrat în vigoare în aceeași zi.

Guvernul rus trebuie să prevadă fondurile suplimentare necesare Ministerului Apărării pentru aplicarea decretului.

Noua modificare adaugă 15.500 de posturi de militari față de nivelul stabilit la sfârșitul lunii iulie, când schema Forțelor Armate fusese ridicată la 2.426.130 de persoane, dintre care 1.535.000 de militari.

Este deja a patra modificare a efectivelor armatei ruse în 2026. În martie, Putin stabilise un plafon de 2.391.770 de posturi, inclusiv 1.502.640 de militari. În iunie, numărul acestora a fost majorat la 1.510.000, iar la 27 iulie – la 1.535.000.

Astfel, din martie până la sfârșitul lunii septembrie, numărul autorizat al posturilor pentru militari a crescut cu 47.860, până la peste 1,55 milioane.

Creșterea prevăzută prin decret nu înseamnă însă automat că armata rusă dispune deja de încă 15.500 de militari. Pavel Luzin, cercetător la Saratoga Foundation, a explicat pentru The Insider că este vorba în primul rând despre extinderea schemei de personal și a finanțării aferente.

Potrivit expertului, apariția unor noi posturi poate fi legată de crearea sau reorganizarea unor structuri militare și nu reflectă în mod obligatoriu efectivele reale disponibile. În iulie, de exemplu, Kremlinul a legat una dintre extinderi de constituirea unor unități militare de construcții.

Decizia vine în timp ce Moscova pregătește bugetul federal pentru următorii ani și intenționează să majoreze puternic cheltuielile militare. Potrivit documentelor bugetare consultate de Reuters, Rusia plănuiește să aloce 17,1 trilioane de ruble pentru apărare în 2027, cu aproximativ 27% mai mult decât cele 13,5 trilioane prevăzute anterior. Pentru 2028 sunt planificate aproximativ 16,6 trilioane de ruble.

În aceeași zi, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, citând informații ale serviciilor de informații militare ucrainene, că Rusia ar fi început deja ceea ce el a numit o „mobilizare suplimentară”, prin creșterea recrutărilor și încercarea de a atrage mai mulți cetățeni străini în armată.

Zelenski a mai afirmat că în Rusia se află în prezent peste 8.000 de militari nord-coreeni, iar Phenianul s-ar pregăti să trimită încă 10.000 de soldați, care ar urma să fie instruiți înainte de desfășurare.

sursă: ziua.md

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Liviu Alexa: Nicușor Dan nu vine cu propuneri serioase de premier!...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, difuzată la Radio Gold FM și moderată de Daria Gușă, jurnalistul Liviu Alexa a analizat...

SRS: Guvernul Niculescu are sanse zero. Se urmărește disolutia statului român!...

Autor: Oana-Medeea Groza Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu a vorbit, în cadrul emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată, astăzi, de Daria Gușă la RADIO GOLD...

“Ce trebuie să știm / Ca să nu … greșim”: “Toți...

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Daria Gușă Cinci nume și avem aceeași întrebare: ce fel de guvern vrea, de fapt,...

Declarația politică a deputatului Andrei Gușă (AUR): România nu mai poate...

ROMÂNIA NU MAI POATE FI GUVERNATĂ ÎMPOTRIVA VOTULUI ROMÂNILOR Desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru este încă o dovadă că președintele Nicușor Dan...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img