Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, difuzată la Radio Gold FM și moderată de Cozmin Gușă, jurnalista Sarmiza Andronic a analizat scenariul unirii României cu Republica Moldova, precum și relația Nicușor Dan – Maia Sandu după eliminarea lui Ilie Bolojan.
Proiectul unirii a fost, în ultima perioadă, readus în discuție atât de președinta Maia Sandu, cât și de premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu. Jurnalista Sarmiza Andronic a poposit câteva zile în Republica Moldova, în interes de serviciu, și a relatat care este atmosfera la zi, ce reacții au moldovenii referitor la acest subiect, dar și legat de asocierea Maiei Sandu cu Ilie Bolojan, respectiv Nicușor Dan.
Premierul Alexandru Munteanu, despre ideea unionistă: Eu cred că suntem foarte aproape
Ani la rând, România a fost principalul sprijin real al Republicii Moldova, în toate domeniile, de la cel financiar, la cel sanitar și chiar politic. De foarte multe ori, România a ajutat fără să ceară nimic la schimb. „Din acest motiv, pentru mulți români, discursurile unor analiști sau comentatori moldoveni, care reduc România la o țară coruptă ori stat instabil, sunt profund incorecte și de-a dreptul ipocrite! Una este să critici legitim, și alta este să arăți dispreț constant față de singurul stat care a susținut Republica Moldova aproape indiferent de guvernare sau de context geopolitic”, a explicat Sarmiza Andronic, profund revoltată de atitudinea „fraților de peste Prut”. Oameni ai regimului Maia Sandu au vorbit, în ultima vreme, la unele dintre ultimele posturi de televiziuni care mai rezistă, astăzi, în Republica Moldova (restul fiind neagreate de sistem) au vorbit foarte urât despre România și au lansat acuzații grave la adresa noastră.
Regimul Maia Sandu a fost apropiat și asociat cu premierul Ilie Bolojan, partenerul ideal, previzibil, rece, văzut bine la Bruxelles. Chișinăul știa că se putea baza pe el, fără prea multe piedici ori comentarii. Doar că, acum, Ilie Bolojan a fost deposedat de puterile de premier, care îl făceau atât de atractiv pentru moldoveni și pentru interesele lor. Nicușor Dan, pe de altă parte, e un alt tip de actor, mai imprevizibil politic; or Maia Sandu are nevoie nu doar de un partener român pro-european, ci și de unul stabil. În acest context, președinta Moldovei readuce în prim-plan, brusc, proiectul unirii, pentru că relațiile sale cu Emmanuel Macron s-au răcit, cu Germania nu a avut nicicând o relație prea apropiată, iar singura soluție de care se agață a rămas România, atât de detestată și criticată.
Românii nu își mai doresc unirea cu Moldova, iar moldovenii ne privesc drept niște frați mai mari, de care ei nu mai au nevoie. Antipatia lor față de noi, din cauză că le impunem ideea noastră de bine al lor, cât și sentimentul nostru că moldovenii sunt nerecunoscători, sunt două elemente care nu fac decât să semene divizare. În disperarea de a păstra echilibrul geopolitic al Republicii Moldova, Maia Sandu s-ar putea lepăda de București și ar putea căuta alte surse de ajutor. Doar că în tot acest proces uită de moldovenii ei de acasă și nu le bagă în seamă aproape deloc dorințele și părerile.
Maia Sandu nu-și mai poate prelungi mandatul în Republica Moldova, și nu este exclus scenariul vehiculat de jurnalista Natalia Morari, care spune că președinta își pregătește și o variantă românească de carieră politică, începând din 2028, cel mai probabil în baza proiectului de unire. Despre acest scenariu, dar și alte variante, Cozmin Gușă și Sarmiza Andronic vor discuta mai multe săptămâna viitoare, cu noi concluzii și după Summit-ul B9.
Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro









