Autor: Dan Diaconu, trenduri.blogspot.com
Idioții pro-Ucraina sunt în culmea fericirii ca efect al „loviturilor reușite” ale Ucrainei împotriva Rusiei. Este adevărat că s-au reușit câteva lovituri care au îngreunat teribil situația exporturilor petroliere ale Rusiei. La fel de adevărat este că Ucraina a început inclusiv atacuri teroriste asupra petrolierelor rusești în apele internaționale, motiv suficient pentru ca spălații pe creier să radieze de fericire, fără a înțelege ce consecințe poate avea un astfel de gest. O să încep prin a explica ceea ce se întâmplă în realitate, pentru ca apoi să înțelegem unde ne aflăm și care este destinația.
În primul rând trebuie să conștientizăm că războiul din Ucraina nu este despre Ucraina, ci despre Rusia. Ucraina a fost gândită strict ca unealtă folosită de puterea hegemonică americană împotriva Rusiei. Așa cum în Al Doilea Război Mondial Hitler a utilizat banderiștii ucraineni împotriva URSS, la fel se întâmplă acum, când imperiul în derivă al Americii utilizează tehnica de manipulare nazistă pentru a instrumentaliza o agresiune asupra Rusiei.
Ei știu bine ce fac și de aceea, de fiecare dată, au lucrat sub acoperire. Cel mai mare dezavantaj al Rusiei este acela că nu poate duce un război la scară împotriva Ucrainei. Motivul? Populația. Când 90% dintre ucraineni sunt vorbitori de limbă rusă și când mai bine de jumătate sunt atașați mai degrabă idealurilor „Maicii Rusia”, e greu să-ți organizezi atacul. De partea cealaltă, Occidentul știe bine ce face: utilizează scutul uman și instrumentează eficient agresiunea asupra Rusiei. E un joc pervers, pe care Rusia l-a acceptat așa, iar aici motivele sunt discutabile. Ceea ce este cert e că planificatorilor din spate nu le pasă de Ucraina și ucraineni, ci de rezultatele concrete ale agresiunii. Mai țineți minte atacurile asupra radarelor de avertizare timpurie Voronej? Sau atacul împotriva bombardierelor strategice rusești? Toate au avut un singur scop: slăbirea Rusiei astfel încât, la un moment dat, SUA să intre în joc precum cavalerul pe cal alb și să le spună rușilor că-s slabi și au nevoie de un nou deceniu nouă. Ceea ce e imposibil și nu se poate lăsa decât cu o iarnă nucleară.
Unii cred că venirea lui Trump a schimbat jocurile. Aiurea, nimic nu s-a schimbat! Trump a schimbat doar abordarea, însă rezultatul urmărit este aceeași, anume continuarea agresiunii. În timp ce se preface că moare de grija soldaților ruși(atenție la retorica de aici!), în realitate oamenii săi negri lucrează cot la cot cu țările care aparent se află în „disensiune” cu SUA, adică Anglia și Uniunea Europeană.
Citiți articolul integral pe trenduri.blogspot.com!
sursă: trenduri.blogspot.com
[20.04.2026 15:13] Cosminus Maximus: Fără țară
Eu sunt un om fără de țară,
Un strop de foc purtat de vânt,
Un rob răzleț scăpat din fiară,
Cel mai sărac de pe pământ.
Eu sunt un mag de legea nouă,
Un biet nebun, orbit de-o stea,
Ce-am rătăcit să v-aduc vouă
Poveștile din țara mea.
Eu sunt o lacrimă târzie
Din plânsul unei mii de ani,
Sunt visul care reînvie
La vetrele celor orfani.
Sunt o mustrare călătoare
De pe tărâmuri fără glas,
Și dintr-o lume care moare
Sunt strigătul ce-a mai rămas.
Eu sunt oftatul care plânge
Acolo-n satul meu din deal,
Sunt țipătul muiat în sânge
Al văduvelor din Ardeal.
Sunt solul dragostei și-al urii,
Un visător de biruinți,
Ce port blesteme-n cerul gurii,
Drept moștenire din părinți.
Eu m-am desprins dintre morminte,
Din cripte umede și reci,
De unde-aducerile-aminte
Țin straje unui gând de veci.
Și cu fiorul care poartă
Pe cei încrezători în frați,
V-am plâns la fiecare poartă
Durerea morților uitați.
Azi simt cum noaptea se coboară
Pe dimineața mea de ieri,
Cum cântul meu se înfășoară
În giulgiul veșnicei tăceri…
Și printre voi îmi duc povara
Stropit de râs și de noroi,
Căci vai de cine-și pierde țara
Ca să și-o ceară de la voi…
–- Fără țară (1916), de Octavian Goga