Autor: Inocentiu Voinea
Se face o jumătate de deceniu în toamna acestui an de când l-am cunoscut pe David Popovici. Începusem proiectul „Magazin Olimpic” și strângeam „marfă” pentru numărul inaugural. Și cum ne propusesem în programul editorial să promovăm și să încurajăm tinerii sportivi care nu aveau parte de reflectoarele presei, și așa chioare, ba mai mult stinse, când e vorba de altceva decât de fotbal, am plecat la „23 August” la bazin să-i luăm un interviu puștiului pletos care tocmai cucerise trei medalii la Festivalul Tineretului European de la Baku, una de aur, la 100 m, și două de argint, la 200 și la 50 m.
Toate la liber, dar David nu era sigur pe atunci că acesta va rămâne stilul său preferat. „S-ar putea să mai cresc; fratele meu mai mare are vreo doi metri, așa că s-ar putea să fac „spate” mai târziu. Incertitudinile erau multe pentru puștiul care ne-a vorbit cu pasiune despre preocupările sale din afara școlii și a bazinului. Îi plăcea să frecventeze o trupă de teatru, „Brainstorming”, alături de mai mulți colegi de la Coșbuc, unde, în afară de exprimarea artistică, prin gesturi, prin replici rostite cu tâlc, le era îndrumat și traseul lecturilor importante pentru formarea lor. Venise la înot pentru a-și corecta o poziție a coloanei, dar i-a plăcut în apă, și a rămas, deși nu prea se alinia el la rigorile disciplinare impuse grupei. El venea la bazin să se joace.
I-am făcut poze, i-am luat două vorbe și lui Adrian Rădulescu, un tânăr antrenor de care nu auzise nimeni, și am plecat. Impresionat de lejeritatea puștiului, de determinarea sa de a face cu mare plăcere și bucurie ceea ce-și propune, am încheiat interviul publicat în primul număr al revistei Magazin Olimpic cam așa: nu știu dacă va ajunge un înotător celebru la stilul liber, sau dacă va deveni un bun „spatist”, ori, de ce nu, un actor cunoscut, dar de un lucru sunt sigur: de David Popovici veți mai auzi!
N-a trecut mult și de David Popovici a auzit tot Mapamondul! Mai întâi când, la Roma, a spulberat recordul mondial la 100 m liber, care dăinuia de 13 ani, adică cu 5 ani înainte ca David să se apuce de înot. Acum, după aurul olimpic de aseară, asemenea unor nume grele ca Nadia, Năstase sau Hagi, când spui David Popovici, spui România. Asta am înțeles-o aseară, când am plecat, cu sufletul plin de bucurie, de la arena La Defence. Purtam un tricou roșu pe care scria mare Team Romania. Tot drumul până la hotel a trebuit să răspund zâmbetelor adresate, să bat palma cu cei ce-mi arătau pumnul strâns cu degetul mare ridicat, spunând, fiecare cum putea de bine, POPOVICI. Popovici est très bon! Popovici is verry good!
David nu s-a schimbat. Aseară, în zona mixtă, l-am simțit la fel de relaxat și de degajat ca acum 5 ani, când stăteam amândoi pe câte un block start, la un capăt al bazinului exterior, acoperit cu un balon, de la „23 August”, Lia Manoliu, cum îi spune acum. Le-a spus politicos, dar ferm, ziariștilor străini că va răspunde mai întâi tuturor întrebărilor adresate de jurnaliștii români. Și a făcut-o cu răbdare, preluând și rolul de MJ al conferinței de presă, când a simțit că unii colegi, furați de istoricul moment, acaparau discuția. Asta mai dovedește încă o dată gradul înalt al inteligenței emoționale cu care e înzestrat David. Or, tocmai în asta constă, zic eu, marele secret al succesului său. E atent la ce se întâmplă cu el, dar și la ce se întâmplă în jur. El știe exact unde e și unde vrea să ajungă!
sursă: ziuanews.ro
