AcasăExterneȘeful spionajului rusesc consemnează condițiile obligatorii pentru pace în Ucraina. Avertisment dur...
Data publicării: aprilie 16, 2025 11:08

Șeful spionajului rusesc consemnează condițiile obligatorii pentru pace în Ucraina. Avertisment dur pentru țările NATO!

Data publicării: aprilie 16, 2025 11:08

DISTRIBUIE:

Şeful serviciului rus de informaţii externe (SVR), Serghei Narîşkin, a reiterat condiţiile Rusiei pentru a pune capăt războiului în Ucraina, relatează dpa. Potrivit acestuia, un acord de pace trebuie să includă „recunoașterea granițelor teritoriale actuale ale Federaţiei Ruse”, referindu-se la regiunile ucrainene anexate de ruși după invazia lansată în februarie 2022. 

Potrivit agenţiei TASS, Narîşkin a declarat că Ucraina trebuie să renunţe la ambiţiile de a adera la NATO şi la teritoriile anexate de Rusia.

„Condiţiile unui acord de pace includ un statut liber de arme nucleare, neutru pentru Ucraina, demilitarizarea şi denazificarea statului ucrainean şi abolirea tuturor legilor discriminatorii adoptate după lovitura de stat din 2014”, a spus Narîşkin, referindu-se la răsturnarea de la putere a preşedintelui Viktor Ianukovici în urma protestelor pro-occidentale.

Un acord de pace, a continuat şeful SVR, trebuie să includă de asemenea „recunoaşterea suveranităţii şi a graniţelor teritoriale ale Federaţiei Ruse – actualele graniţe teritoriale”, potrivit Agerpres.

După anexarea peninsulei Crimeea în 2014, Rusia a anexat şi regiunile ucrainene Luhansk, Doneţk, Herson şi Zaporojia în urma invaziei lansate în februarie 2022, însă, cu excepţia Crimeii, nu controlează în totalitate aceste teritorii.

Pe de altă parte, Narîşkin a salutat faptul că dialogul între Rusia şi SUA cu privire la un potenţial sfârşit al războiului a fost reluat.

Narîşkin amenință NATO

Vorbind cu prilejul unei vizite în capitala Belarusului, Minsk, Narîşkin a mai spus că Rusia şi Belarus, ţară învecinată şi ea cu Polonia, constată o intensificare a activităţilor NATO la frontierele lor.

„Simțim și vedem că țările europene, în special Franța, Marea Britanie și Germania, cresc nivelul de escaladare în jurul conflictului ucrainean. Prin urmare, trebuie să acționăm preventiv. Suntem pregătiți pentru asta”, a declarat el.

În cazul unui atac asupra Rusiei sau Belarusului, Rusia ar riposta împotriva NATO în ansamblu, dar Polonia și statele baltice ar avea de suferit mai întâi, a avertizat Narîşkin.

Aceste țări ar trebui să înțeleagă că „în cazul unei agresiuni” din partea NATO „cu siguranță vor fi provocate daune întregului bloc NATO, dar într-o măsură mai mare primii care vor suferi vor fi purtătorii unor astfel de idei în cercurile politice din Polonia și țările baltice”, a mai spus șeful spionajului rus.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că Rusia şi SUA lucrează din greu la găsirea unei soluţii paşnice pentru Ucraina, însă el a acuzat Europa că este interesată de continuarea războiului prin livrarea de armament Kievului.

Uniunea Europeană şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski resping acuzaţia şi insistă că aspiră la „pace prin forţă”, menţionează dpa.

sursă: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

„Fără Filtru cu Jessie”: Eugen Teodorovici acuză subminarea intereselor naționale și...

Eugen Teodorovici, fost Ministru al Finanțelor și actual director al Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi a României, a participat la un...

Călin Marchievici, sinteza presei din Israel despre alegerile din SUA. Ultimul...

”Ultimul bastion pro-israelian a căzut: timpul presează pentru a provoca prăbușirea regimului iranian”, titrează cotidianul conservator Israel Hayom, potrivit căruia campaniile desfășurate de ani...

Mare scandal economic. Firma lui Gruia Stoica a beneficiat de un...

Diferența dintre chiriile încasate de Rolling Stock Company pentru vagoanele și locomotivele puse la dispoziția Grup Feroviar Român și prețurile practicate pe piața liberă...

Atenție Ucraina! Republicanii care susțineau războiul nu mai sunt în Congres!

Preluarea controlului asupra ambelor camere ale Congresului american de către democrați vine cu un cost ascuns și periculos pentru Kiev. Alegerile intermediare din 3...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img