O navă a fost lovită de Federația Rusă pe muchia care separă apele teritoriale ale României de zona economică exclusivă, la 13 mile marine în largul Constanței.
Să o luăm didactic.
Unu: Locul în care s-a produs atacul este pe muchia dintre apele teritoriale și zona economică exclusivă.
Doi: Locul în care s-a produs atacul nu este lipsit de semnificație. Acest punct al angajării țintei a fost cel mai probabil ales în mod deliberat de Federația Rusă pentru a transmite un mesaj – mesajul de a opri fluxul logistic dinspre și către porturile ucrainene. Dar și pentru a testa capacitatea NATO de a oferi un răspuns rapid și concret.
Trei: Ce asistență am primit până acum ? Aliații noștri americani au trimis în Bulgaria o aeronavă Poseidon care va face supraveghere. Este un semnal politic dar cu limite operaționale evidente – aeronava nu poate sta în aer tot timpul. Parlamentul European a votat la 22 octombrie o rezoluție la Strasbourg în care propune o operațiune navală a statelor membre UE în Marea Neagră și în care se subliniază importanța cooperării dintre România-Bulgaria și Turcia. Europarlamentarii probabil că nu au studiat doctrina turcă la Marea Neagră care are în ca principiu rezolvarea/discutarea problemelor Mării Negre exclusiv de către statele riverane. Turcia mai are un principiu iar cei care îl invită pe distinsul ambasador pe care îl are la București ar fi trebuit să îl rețină : rezolvarea pe care diplomatică a problemelor de securitate la Marea Neagră. Cât despre cei care cred că pot exista inițiative NATO sau UE la Marea Neagră fără a socoti viziunea Turciei, spun cât se poate de simplu: trăiesc pe altă lume! La 20 octombrie România împreună cu Bulgaria au înaintat către NATO o listă cu echipamente și alte măsuri de asistență.
Patru: Întrebarea esențială este, așadar, ce face România până când aliații săi vor decide să transforme solidaritatea politică în măsuri concrete. Pentru că riscurile la adresa intereselor noastre maritime, a investițiilor și a obiectivelor strategice din Marea Neagră cresc dincolo de ceea ce poate fi considerat acceptabil. Nu cred că există – desigur în afara celor care au avut și au relații de prietenie nefirești cu diverse medii străine – oameni care să nu realizeze că tranzitul prin spațiul maritim aflat în responsabilitatea României se apropie de o loterie a securității, ceea ce este inacceptabil. Există și cei care și-au făcut o nișă de câștig și afirmare profesională și influență din război. Analiza strategică din instituțiile statului român și din spațiul public trebuie să nu mai fie captivă acestor mercenari.
Cinci: Menținerea unei asemenea situații prezintă riscuri majore și costuri strategice pe care România nu și le poate permite. Și nici vecinii noștri. Kievul, în ciuda situației militare, dar mai ales strategice foarte dificile, trebuie să înțeleagă un adevăr elementar: vulnerabilizarea României nu servește intereselor Ucrainei. România este cel mai important vecin al acesteia, cu un rol esențial în susținerea efortului ucrainean și în menținerea legăturilor cu Occidentul. Slăbirea securității românești ar afecta, prin ricoșeu, însăși capacitatea Ucrainei de a-și susține rezistența și de a-și apăra interesele strategice pe termen lung.
Șase: Partenerii noștri occidentali trebuie să înțeleagă faptul că solidaritatea nu poate funcționa într-un singur sens, iar securitatea regională nu poate fi construită prin transferarea riscurilor de la un aliat la altul, așa cum se întâmplă acum. Este de neînțeles cum Finlanda și Polonia pun sub tensiune flancul estic prin presiunea constantă de a transfera resurse suplimentare care nu țin seama de necesitatea echilibrului pe întreg flancul estic.
Șapte: Foarte îngrijorătoare este configurația diplomatică a ultimelor negocieri cu Ucraina, desfășurate la Oslo, cu participarea Finlandei. Avem de-a face cu două țări care susțin Ucraina, dar care nu sunt riverane Mării Negre și ale căror priorități de securitate sunt legate, în mod firesc, și de propria regiune. Nu vreau să contest legitimitatea implicării lor, dar trebuie să observăm ceea ce această alegere diplomatică lasă în afara cadrului: statele aliate riverane Mării Negre, adică România, Bulgaria și Turcia, adică țările care suportă cel mai mult costurile strategice ale războiului din Ucraina.
Opt: Își poate permite România să trateze organizarea reuniunii de la Oslo ca pe un simplu detaliu de protocol ? Ce semnificație are opțiunea emisarului american dl. Witkoff pentru acest cadru nordic ? Indică oare o anumită abordare în care securitatea Mării Negre rămâne secundară față de alte dosare și alte teatre strategice, precum Europa Nordică și Baltică ?
Nouă: Dacă Rusia încearcă să testeze rezistența acestui segment al flancului estic, răspunsul nostru trebuie să se sprijine ținând seama de capacitățile reale de apărare de care dispunem, pe coordonare regională și pe o înțelegere limpede a intereselor pe care România este pregătită să le apere (o avem ?).
Zece: Problema nu este dacă aliații noștri ne susțin în principiu, problema este dacă această susținere poate produce efecte înainte ca Moscova să transforme vulnerabilitatea noastră într-un fapt împlinit.
Dar până nu vom căuta să fim sinceri cu noi înșine și să avem puțin curaj, lucrurile nu vor face decât să se înrăutățească.
sursă: gandul.ro
