AcasăExterneSurpriza lui Putin pentru europeni. Rusia invită UE la negocierile de pace...
Data publicării: octombrie 25, 2026 17:08

Surpriza lui Putin pentru europeni. Rusia invită UE la negocierile de pace pentru Ucraina!

Data publicării: octombrie 25, 2026 17:08

DISTRIBUIE:

Europa ar trebui inclusă în discuţiile privind un acord de pace în Ucraina, deoarece poziţia sa ar putea fi crucială, a declarat duminică Iuri Uşakov, consilierul lui Putin pentru politică externă de la Kremlin, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

SUA nu au reuşit să exercite presiuni asupra Kievului pentru a-l determina să accepte un acord de pace, a afirmat Uşakov într-un interviu acordat unui corespondent al televiziunii de stat, Pavel Zarubin.

„Înainte, părea că, după Anchorage, administraţia SUA ar putea dicta anumite lucruri şi ar putea forţa Kievul să se conformeze. Însă, până acum, acest lucru nu a dat cu adevărat rezultate”, a spus Uşakov, făcând referire la întâlnirea din 2025, desfăşurată la Anchorage, între preşedintele american Donald Trump şi preşedintele rus Vladimir Putin.

„Asta pentru că nu este suficient să discutăm doar cu Kievul. Trebuie să discutăm cu întreaga Europă, care susţine pe deplin Kievul”, a adăugat el.

După ce, iniţial, a lăsat în seama lui Trump sarcina de a încerca să medieze o încetare a războiului Rusiei în Ucraina, UE a făcut demersuri prudente faţă de Rusia. Liderii Marii Britanii, Germaniei şi Franţei au declarat că susţin o propunere privind discuţii între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi Putin, în încercarea de a obţine o încetare a focului, şi că Europa ar urma să joace un rol în acest proces.

Între timp, Rusia a transmis că este deschisă la dialog, dar nu şi la ultimatumuri.

Duminică, Uşakov a declarat că Rusia este pregătită să reia discuţiile de pace în format trilateral – cu Ucraina şi SUA – după Ziua Unităţii Naţionale a Rusiei, sărbătorită pe 4 noiembrie.

Această declaraţie vine în continuarea comentariilor făcute de Kremlin în cursul acestei săptămâni, referitoare la disponibilitatea lui Putin de a relua discuţiile cu Ucraina, mediate de SUA, chiar de luna viitoare.

Zelenski a declarat vineri că negociatorii de pace din Ucraina, Rusia şi SUA au convenit să se întâlnească la nivel tehnic în prima jumătate a lunii noiembrie, la Abu Dhabi, adăugând că speră ca, ulterior, să aibă loc şi o întrevedere a liderilor acestor state.

Uşakov a făcut, de asemenea, referire la o posibilă întâlnire între Putin, preşedintele chinez Xi Jinping şi preşedintele american Donald Trump, precizând că pregătirile au început deja. Această întrevedere ar urma să aibă loc în marja summitului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), care se va desfăşura în China, în perioada 18-19 noiembrie. O întâlnire separată între Putin şi Trump, la Shenzhen, nu a fost stabilită, a mai spus Uşakov.

sursă: antena3.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

CNN: Cine este Gadi Eisenkot, cel care are șansa să-l învingă...

Pentru milioane de israelieni chemați la urne la scrutinul din 27 octombrie, principalul atu al lui Gadi Eisenkot se rezumă la un detaliu simplu:...

Ștefan Popescu: Analiză în 10 puncte despre riscurile securității României la...

O navă a fost lovită de Federația Rusă pe muchia care separă apele teritoriale ale României de zona economică exclusivă, la 13 mile marine...

POLITICO: UE este obligată să găsească un canal direct de discuții...

Guvernele europene încep să vadă tot mai clar că ar putea fi nevoite, în curând, să desemneze pe cineva care să se întâlnească direct...

Cristian Unteanu, analiză despre modul în care marile puteri negociază Noua...

Asta e, trebuie să ne resemnăm că marile jocuri de putere au început să fie negociate de mai mult timp între super-puteri, apoi marile...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img