AcasăAlte ŞtiriTratatul de Aderare la UE și scandalul cerealelor - demitizăm propaganda de...
Data publicării: aprilie 20, 2023 18:15

Tratatul de Aderare la UE și scandalul cerealelor – demitizăm propaganda de boudoir și gargara lui Daea

Data publicării: aprilie 20, 2023 18:15

DISTRIBUIE:

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea sa de la Radio Gold FM, „Scamatoriile Iosefinei”, jurnalista Iosefina Pascal a adus în prim plan cele mai recente afirmații ale lui Petre Daea, Ministrul Agriculturii, destructurând argumentele slabe sau chiar false pe care acesta le-a invocat pentru a-și masca inactivitatea și lipsa de inițiativă.

Recent, Petre Daea a decis sigilarea transporturilor de cereale, această măsură oferind garanții în plus statului român că grânele ucrainenilor părăsesc teritoriul țării. Până acum, ministrul se plângea că nu se poate face nimic din cauza Uniunii Europene care nu ne lasă să luăm măsuri. Comisia Europeană a decis să facă acel coridor de solidaritate astfel încât cerealele din Ucraina să ajungă în țările subdezvoltate în care este nevoie de acestea. Pe parcurs, însă, au ieșit din bârlog băieții deștepți care fac speculă și au demarat reale afaceri, iar grânele au rămas pe teritoriul european, iar de aici s-a ajuns la dezastrul din agricultură de care se plâng, pe bună dreptate, fermierii din Europa de Est.

Deși acordurile comerciale țin de competența UE și vizează toate țările membre, tratatul de aderare la UE prevede că politica economică și fiscală este apanajul exclusiv al fiecărui stat membru în parte. Acest lucru înseamnă că președintele sau premierul are puterea de a decide cu privire la politica economică și fiscală a țării pe care o reprezintă. Este clar că atunci când sectorul economic este afectat, prin falimentarea fermierilor și a agricultorilor, statul poate și trebuie să intervină, deci „daea” scuzele invocate de Daea nu stau în picioare.

O altă prevedere din tratatul de aderare stipulează că securitatea națională a statelor membre rămâne în responsabilitatea exclusivă a fiecărui stat membru. La noi, Klaus Iohannis a inclus sectorul agriculturii, în general, și criza fermierilor și a agricultorilor, în mod special, pe agenda CSAT, ceea ce înseamnă că ne confruntăm cu o problemă de siguranță națională.

Toate aceste prevederi arată clar că se poate interveni și chiar urgent pentru a salva ce se mai poate salva din agricultura românească. Restul sunt scuze și aberații care fac obiectul glumelor din mediul online sau de la posturile de televiziuni, pe modelul Digi24, care scria nu demult pe burtieră „De ce UE dă puțini bani fermierilor? Daea”.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Lavrov: Nu vrem război cu Europa, dar dacă țările europene vor...

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat astăzi că Rusia nu dorește și nu plănuiește un război cu Europa, dar dacă țările europene...

Liviu Alexa: Sper ca Trump și republicanii să piardă majoritatea în...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de la Radio Gold FM, Cozmin Gușă și Liviu Alexa au realizat o analiză a...

Liviu Man: Bulgaria este o țară rusofilă, a jucat mereu cu...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, de la Radio Gold FM, jurnalistul Liviu Man și geopoliticianul Cozmin Gușă au dezbătut pe...

Deputatul Andrei Gușă (AUR): Germania are dreptul la suveranitate, dar nu...

Autor: Andrei Gușă Germania are tot dreptul să-și stabilească o politică suverană și conservatoare în materie de migrație, să-și protejeze sistemul de asistență socială, să...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img