AcasăAlte ŞtiriZiua Constituției, fără Constituție
Data publicării: decembrie 9, 2022 9:53

Ziua Constituției, fără Constituție

Data publicării: decembrie 9, 2022 9:53

DISTRIBUIE:

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Ieri, România a celebrat o sărbătoare extrem de ciudată. A fost Ziua Constituției. Și tot ieri, umilința îndurată de aceeași Românie a fost maximă. S-a dovedit că este cu neputință să aniversezi Ziua Constituției fără a avea o Constituție. Legea Fundamentală a fost în acest an înfrântă. E greu de estimat în ce măsură a fost înfrântă de alții și în ce măsură a fost înfrântă de noi. Consecințele însă sunt cât se poate de evidente.

Nu voi face de această dată o radiografie a rușinosului eșec pe care l-am înregistrat la Bruxelles, chiar de Ziua Constituției. Despre asta s-a scris și se va mai scrie, s-a dezbătut și se va mai dezbate. În schimb, precizez din capul locului că vinovații, adevărații responsabili, sunt cei care au aruncat Legea Fundamentală la coșul de gunoi. Fără Constituție, nu există suveranitate. Fără suveranitate, nu există țară. Ci doar o asociere haotică a unor indivizi. E neimportant dacă aceștia sunt mii, zeci de mii sau milioane.

Pe parcursul acestui an, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, în parteneriat cu reprezentantul opoziției, Robert Cazanciuc de la PSD, și el cu stagii în același minister, au elaborat și, respectiv, promovat trei legi zise ale justiției. Ignorând cu desăvârșire nenumăratele obiecții formulate practic de toate asociațiile de magistrați. Și de societatea civilă responsabilă. Aceste legi devenite organice, votate pe repete înainte de partidele majorității guvernamentale, au înfrânt Legea Fundamentală. Au subordonat Legea Fundamentală normelor europene. Curtea Constituțională a devenit peste noapte o ficțiune. Care sunt consecințele?

Prima și cea mai importantă consecință este că suveranitatea României a devenit la rândul ei o ficțiune. De facto, această suveranitate era deja pusă în paranteze prin modul în care, rând pe rând, guvernele României au cedat atribute ale suveranității de stat unor puteri străine și unor societăți comerciale. Dreptul de a exploata bogățiile solului și subsolului. Dreptul de  a valorifica în interes național uriașele zăcăminte de gaze și petrol din platforma continentală a Mării Negre. Dreptul de a fi stăpâni pe propriile păduri. Și așa mai departe. Anterior, tot prin măsuri de sabotare a suveranității statului, guvernele care s-au succedat la putere s-au dovedit incapabile să protejeze forța de muncă. Și astfel România a pierdut cel mai mare număr de cetățeni din întreaga ei istorie, printr-un exod al forței de muncă neegalat încă de niciun alt stat în ultimii ani, inclusiv de statele care s-au confruntat cu calamități naturale sau cu războaie.

Legile justiției prevăd că, în mod obligatoriu, atunci când există o divergență între normele stabilite de Uniunea Europeană și normele prevăzute în Constituția României, au prioritate normele europene. Cu alte cuvinte, alții ne fac legea. Și, așa cum s-a văzut, legea devine fărădelege.  

Suveranitatea ori e, ori nu e. Nu există o suveranitate diluată. Sau diminuată. Sau știrbită. Dacă suveranitatea nu este întreagă, atunci ea nu mai există. Pur și simplu. Iar când nu există suveranitate, suntem la cheremul oricui. Trăim și acționăm sub dictat. Și ridicăm din umeri a neputință. Ne întrebăm uimiți ce ne-a lovit. Ce ne-a lovit ieri la Bruxelles? Ne-a lovit în moalele capului propria noastră neputință. Facem parte dintr-o generație, care va trebui să răspundă în fața istoriei pentru pierderea celui mai de preț dar pe care-l are o națiune. Acela de a-și exercita propria suveranitate. Și tot noi sau generația care urmează să vină avem obligația de a ne recâștiga exercițiul Legii Fundamentale.

sursă: corectnews.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

COTIDIANUL prezintă ”de doi bani gâlceavă”: Suveraniștii se ceartă pe motivul...

„Vor să fie singuri pe zona suveranistă. Suntem la un pas distanță de desființare. AUR încearcă să mai ia un om că să ne...

Eugen Tomac revine: “Sunt onorat c-am reușit să conving profesioniștii să...

Europarlamentarul Eugen Tomac a oferit vineri seară, 14 august, explicații detaliate privind decizia sa de a renunța la desemnarea pentru funcția de prim-ministru, acuzând...

Geografia invizibilă a puterii israeliene

Suveranitatea asupra datelor este noul petrol – dar Orientul Mijlociu extrage materia primă, în timp ce giganții tehnologici străini o rafinează. Harta ascunsă de servere...

THE DIPLOMATIC AFFAIRS: Cea mai tânără, dar una dintre cele mai...

La 28 de ani, ea a reinterpretat funcția de secretar de presă al Casei Albe și a devenit una dintre cele mai recunoscute fețe...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img