AcasăExterneAmbasadorul Rusiei, în vizită la MAE, îndeamnă România să evacueze personalul diplomatic...
Data publicării: mai 29, 2026 10:07

Ambasadorul Rusiei, în vizită la MAE, îndeamnă România să evacueze personalul diplomatic din Kiev!

Data publicării: mai 29, 2026 10:07

DISTRIBUIE:

Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a avut miercuri, 27 mai, o întrevedere la Ministerul român al Afacerilor Externe, în cadrul căreia a transmis o serie de solicitări și critici la adresa poziției României față de conflictul din Ucraina. Diplomatul a cerut autorităților române să ia în serios recomandarea de evacuare din capitala ucraineană a personalului diplomatic.

Întâlnirea a avut loc la solicitarea ambasadorului rus, potrivit unui comunicat publicat pe Facebook de Ambasada Rusiei.

„S-a atras atenția părții române asupra declarației Ministerului rus de Externe din 25 mai cu privire la grevele sistematice planificate de către Forțele Armate ale Federației Ruse asupra întreprinderilor din complexul militar-industrial ucrainean, centrele decizionale și puncte de comandă din Kiev. Ca răspuns la atacurile formațiunilor armate ale regimului de la Kiev asupra populației civile din Rusia. În cadrul conversației, ambasadorul a făcut apel la diplomații români să nu urmeze abordarea frivolă a altor capitale europene, să nu pună în pericol viața și sănătatea propriilor cetățeni inutil și cel mai în serios să ia recomandările de evacuare a personalului diplomatic din capitala ucraineană”, a transmis Ambasada Rusiei, într-un mesaj publicat joi, 28 mai, pe Facebook.

Moscova critică România pentru lipsa unei reacții la atacul de la Starobelsk: „Nu au  avut curajul să condamne atacul terorist sângeros„

Reprezentanții Ambasadei critică faptul că autoritățile române nu au condamnat atacul ucrainean asupra unui colegiu din Starobelsk, în urma căruia, potrivit Moscovei, au murit 21 de studenți și peste 60 au fost răniți.

„Şeful misiunii diplomatice ruse şi-a exprimat regretul cu privire la poziţia autorităţilor oficiale române, care nu au avut curajul să condamne atacul terorist sângeros”, se arată în comunicat.

Ambasada rusă afirmă că diplomații români „nu au avut nicio reacţie corespunzătoare”, iar în schimb „s-a auzit doar setul tradiţional de clişee propagandistice care denaturează desfăşurarea reală a evenimentelor”.

Rusia cere României să înceteze sprijinul pentru Ucraina

Potrivit comunicatului, ambasadorul Lipaev a solicitat României să tragă „concluziile corespunzătoare” din tragedia de la Starobelsk și „să înceteze sprijinul militar şi financiar acordat regimului de la Kiev, care comite acte de genocid, terorism şi alte crime internaţionale”.

De asemenea, diplomatul a avertizat România „să nu urmeze abordarea frivolă a altor capitale europene” și să nu expună personalul diplomatic „unui pericol inutil”.

sursă: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

“Ce trebuie să știm / Ca să nu … greșim”: România...

Autor: Cozmin Gușă Azi-noapte, l-am visat pe Sorin Grindeanu. Mă rog, nu e chiar de mirare, pentru că ne știm de vreo 25 de ani....

Rezultat indecis în alegerile din Israel. Netanyahu și Eisenkot se bat...

Partidul Likud, condus de prim-ministrul Benjamin Netanyahu, a obținut cele mai multe mandate în alegerile parlamentare desfășurate marți în Israel. Cu toate acestea, rezultatele...

Petrișor Peiu: Să ne aducem aminte înțeleptul proverb: „ prostia și...

Așa cum am mai îndemnat, este bine să ne aducem aminte înțeleptul proverb: „ prostia și domnia se plătesc!” Cu adăugirea: acum chiar se...

Djokovic, mesaj fulminant după căderea regimului Vucic!

Novak Djokovic a declarat că mișcarea studențească din Serbia a creat un „sentiment de mândrie” atât în țară, cât și în străinătate, după victoria...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img