Dincolo de discursuri. Dincolo de sondaje. Imaginea care comunică înaintea cuvintelor. În fiecare weekend, veți putea citi despre stilul și imaginea celor care ne conduc.
Analiza din această săptămână se concentrează asupra lui George Simion. Liderul AUR este unul dintre puținii politicieni analizați în această serie căruia i se poate atribui modestia vestimentară. În aparițiile sale publice, stă departe de luxul afișat și de hainele care cer să le fie verificat prețul. Nu se îmbracă pentru a arăta că a ajuns deasupra românilor. Se îmbracă pentru a părea unul dintre ei.
Iar aici George Simion se pricepe mai bine decât mulți dintre adversarii săi. Știe să intre într-un context fără să pară costumat. Știe când să poarte cravată, când să o lase acasă și când să suflece mânecile cămășii.
Hainele sale nu spun „priviți cât valorez”. Spun „mă cunoașteți, sunt de-al vostru”.
Peluza, prima lui uniformă a puterii
Înainte de sacoul bleumarin a fost hanoracul. Înainte de cravată a fost fularul tricolor. Înainte de tribuna Parlamentului a fost peluza. George Simion nu a apărut în politică direct într-un costum croit pentru campanie. Imaginea sa s-a format printre suporterii echipei naționale. A fost cofondator al grupărilor Honor et Patria și Uniți sub Tricolor și a pus bazele revistei „Romanian Ultras”.
O fotografie realizată la meciul Bulgaria-România, în 2007, îl arată într-un hanorac închis la culoare, cu blugi și fular tricolor. Este în mijlocul suporterilor, înconjurat de fum colorat. Nu iese în evidență prin haine. Se confundă cu grupul.
Aceasta a fost prima lui uniformă.
Peluza nu este locul în care individul trebuie să arate mai bine decât ceilalți. Este locul în care hainele, culorile și fularele construiesc o identitate comună. Simion a învățat devreme forța acestei imagini. În politică a păstrat mecanismul, dar a schimbat poziția. Nu se mai pierde în mulțime. Acum se așază în fața ei.
Fularul, hanoracul și steagul nu au fost doar accesorii de suporter. Au fost primele instrumente ale personajului public. De aici vin ușurința cu care poartă tricolorul și lipsa de timiditate în băile de mulțime. Costumul a venit mai târziu. Instinctul vestimentar s-a format însă în peluză.
Costumul nu a șters ultrasul. Doar l-a disciplinat
Trecerea de la suporter la politician se vede cel mai bine în garderobă. Fularul împletit a fost înlocuit de cravată, iar hanoracul, de sacoul bleumarin.
Schimbarea nu s-a produs peste noapte. Primele costume ale lui George Simion păreau, uneori, mai degrabă obligația funcției decât alegerea omului. Între timp, liderul AUR a învățat să le poarte.
În Parlament preferă formula sigură: costum bleumarin, cămașă albă, cravată într-o culoare închisă și pantofi negri sau maro. Nu încearcă să reinventeze costumul bărbătesc. Nici nu este nevoie. Bleumarinul îi oferă autoritate, iar cămașa albă păstrează imaginea curată. Cravata aduce disciplina pe care personajul de tribună nu o are întotdeauna. Costumul nu îl transformă într-un politician de salon. Îl face doar prezentabil pentru încăperea în care a intrat.
Într-o fotografie din Parlament, Simion poartă un costum bleumarin, o cămașă albă și o cravată vișinie. Ținuta este simplă, potrivită și suficient de sobră. Nu pare că hainele i-au fost împrumutate de funcție.
Există, totuși, câțiva centimetri care îl mai trădează.
Unele sacouri sunt prea lungi. Alteori, pantalonii nu cad perfect, iar cravata se oprește prea sus. Sunt greșeli de croitorie, nu greșeli de identitate. Simion știe ce trebuie să poarte. Nu știe întotdeauna câți centimetri ar trebui scurtați.
Cămașa albă, uniforma politicianului aflat mereu în campanie
Costumul îi vine bine, însă George Simion este cel mai convingător atunci când renunță la cravată. Cămașa albă, pantalonii bleumarin și mânecile suflecate au devenit una dintre uniformele sale politice. Este o combinație simplă, aproape imposibil de greșit și foarte ușor de înțeles.
Cămașa spune că este suficient de serios pentru funcție. Mânecile suflecate spun că nu se teme să coboare printre oameni. Este, desigur, o imagine construită. Dar este bine construită.
La un eveniment de campanie din 2024, Simion a apărut în cămașă albă, cu mânecile ridicate, pantaloni bleumarin și curea maro. Într-o mână ținea microfonul, în cealaltă, tricolorul și materialele electorale. Nu exista niciun accesoriu inutil.
Aici hainele lucrează pentru el.
Ținuta îi pune în valoare statura și îl face să pară energic. Nu îl izolează pe o scenă, ci îl leagă vizual de oamenii aflați în fața sa. Cămașa albă poate fi purtată de politician, de antreprenor, de profesor, de oricine. Este suficient de oficială pentru scenă și suficient de obișnuită pentru mulțime.
Problema apare când relaxarea este împinsă puțin prea departe. Cămașa descheiată neglijent la gât și gulerul care cade peste sacou nu mai vorbesc despre naturalețe. Vorbesc despre grabă.
Simion nu trebuie să fie impecabil. Nici nu i s-ar potrivi o imagine lustruită excesiv. Între accesibil și neglijent există însă un nasture. Uneori, ar trebui închis.
Hainele casual nu sunt o pauză de la politică
În tricouri, hanorace și geci simple, George Simion pare cel mai aproape de omul care era înainte de Parlament. Nu există o ruptură între politician și haine. Nu pare că a primit indicații complicate de la un consultant și nici că trebuie să își amintească permanent ce personaj joacă. Casualul îi vine natural pentru că de acolo a pornit.
Numai că, în cazul lui, nici măcar hanoracul nu este cu adevărat neutru. Tricourile poartă mesaje, culorile trimit la partid, iar tricolorul apare suficient de des încât să nu mai fie doar un accesoriu.
George Simion a înțeles că o haină obișnuită poate deveni afiș electoral. Nu trebuie să fie scumpă. Trebuie să fie fotografiată.
Aceasta este una dintre calitățile sale vestimentare. Nu confundă eficiența cu luxul.
Nunta „cu poporul”, momentul în care tradiția a devenit recuzită politică
La nunta din august 2022, George Simion nu s-a limitat la a purta port popular. A construit în jurul lui un întreg spectacol politic.
Și-a invitat susținătorii la Măciuca, le-a cerut să vină îmbrăcați tradițional și a transformat un eveniment personal într-o demonstrație de forță. Au fost mulțimi, steaguri, muzică populară și camere de filmat. Mirele nu a stat doar în centrul nunții. A stat în centrul unei imagini despre liderul care își cheamă poporul aproape. Tocmai această punere în scenă a dus la comparații cu nunta organizată în 1925 de Corneliu Zelea Codreanu. Asocierea a fost respinsă de Simion, însă asemănările vizuale și politice nu pot fi expediate printr-o simplă dezmințire.
Nu vorbim doar despre doi bărbați îmbrăcați în haine tradiționale. Vorbim despre două evenimente publice, construite în jurul mulțimii, al identității naționale și al imaginii conducătorului aflat în mijlocul oamenilor.
Aici, portul popular nu mai este o alegere inocentă. Devine instrument de legitimare politică.
Cămașa brodată, brâul și haina cu motive tradiționale nu l-au prezentat doar drept un mire atașat obiceiurilor românești. L-au ajutat să joace rolul liderului venit din popor și revendicat de popor.
Iar aceasta este problema.
Tradiția nu ar trebui folosită ca decor pentru cultul personalității. Portul popular nu este uniformă electorală, iar simbolurile naționale nu sunt proprietatea unui partid sau a unui politician.
George Simion a apăsat atât de tare pe această imagine, încât a golit-o parțial de naturalețe. Când fiecare detaliu este pregătit pentru mulțime și cameră, autenticitatea începe să semene cu propaganda.
Comparația cu Zelea Codreanu nu trebuie folosită superficial și nici transformată într-o acuzație imposibil de demonstrat. Dar nici nu trebuie îndulcită. Un politician este responsabil și pentru imaginile istorice pe care le reactivează, mai ales când își construiește atent fiecare simbol.
În cazul nunții lui George Simion, portul popular nu a fost doar purtat. A fost exploatat.
Nu este cel mai elegant. Este unul dintre cei mai eficienți
George Simion nu este cel mai elegant politician din România în sensul clasic al cuvântului. Costumele nu sunt mereu croite perfect, cravatele îi mai joacă feste, iar cămașa rămâne uneori prea deschisă. Este însă unul dintre politicienii care se folosesc cel mai bine de haine.
Știe când trebuie să pară lider de partid, când trebuie să redevină omul din peluză și când trebuie să se transforme în reprezentantul tradiției. Trecerea dintre aceste personaje se face ușor, fără schimbări spectaculoase.
Garderoba lui nu este construită pentru elită. Este construită pentru recunoaștere.
Modestia vestimentară îl ajută să păstreze distanța față de imaginea politicianului îmbogățit odată cu funcția. Nu vedem o transformare bruscă, de la activist la colecționar de costume și accesorii luxoase. Vedem același personaj, doar mai bine împachetat. Cravata este uneori prea scurtă. Sacoul mai are nevoie de croitor. Portul popular ar merita lăsat, din când în când, să respire. Dar mesajul rămâne întreg.
George Simion nu se îmbracă să fie admirat. Se îmbracă să fie recunoscut. Nu se ridică prin haine deasupra mulțimii. Se așază în mijlocul ei, suficient de aproape încât să pară unul dintre oameni și suficient de vizibil încât să țină microfonul.
sursă: cotidianul.ro
