Aproape fiecare țară are datorii: în trecut, datoriile se făceau pentru a acoperi costurile războaielor. Azi, guvernele iau împrumuturi pentru a construi noi drumuri și spitale, pentru a menține bugetele țării atunci când apare o recesiune sau când veniturile fiscale scad. Datoria publică globală a atins un nivel record de 97 trilioane de dolari SUA în 2023 și va depăși 100 de trilioane de dolari în acest an, potrivit FMI.
Uneori, Statele împrumută de la alte State. Alteori de la bănci, de la fonduri de investiții sau de la investitori individuali. Dar, la fel ca orice persoană care se împrumută de la bancă, în viață pot apărea situații care te fac să nu poți achita la timp rata și ai nevoie de fonduri suplimentare.
Problema rambursării datoriilor. Cine achită nota de plată?
Ok, Statele se împrumută pentru că au nevoie să construiască spitale, șosele șamd. Cine achită aceste datorii? E destul de simplu: actualii și viitorii contribuabili. Cu cât datoria este mai mare, cu atât sunt mai mari plățile în contul dobânzii și a principalului.
„În anul 2023, costurile cu dobânzile au înregistrat creșteri, ca urmare a creșterii ratelor de dobândă, în special a celor aferente datoriei interne începând cu anul 2022, dar și volumelor ridicate de datorie nou contractată pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice. La sfârșitul anului 2023, datoria în monedă națională rămâne mai costisitoare decât datoria în valută”, arată MFP.
Creșterea cheltuielilor cu achitarea împrumuturilor ține încordate finanțele guvernamentale și necesită venituri fiscale mai mari pentru a acoperi costul datoriei.
Generațiile viitoare se vor confrunta cu taxe și impozite mai mari, iar în România procesul de îmbătrânire demografică complică și mai mult problema.
Creșterea datoriei naționale reconfigurează alocarea resurselor
Pe măsură ce cheltuielile asociate datoriei cresc, în contextul unor venituri bugetare limitate, guvernele vor fi nevoite să renunțe la unele finanțări pentru sectoare esențiale, precum educația, infrastructura și serviciile sociale din cauza banilor mai puțini. Această situație poate restrânge accesul generațiilor viitoare la educație de calitate, infrastructura necesară și sistemele de asistență socială, cu implicații negative asupra bunăstării viitoare.
Generațiile viitoare vor suporta astfel consecințele deciziilor care au dus la acumularea datoriei publice, deși ele nu au fost implicate în luarea acestor decizii. Această sarcină financiară poate genera percepții de inechitate, deoarece costurile cheltuielilor curente sunt transferate către cei care nu au avut un rol în crearea lor. Ei vor fi chemați să rezolve probleme pe care nu ei le-au creat, mai pe scurt.
O datorie națională ridicată mai duce și la creșterea ratelor dobânzilor, presiuni inflaționiste și încetinirea creșterii economice. Acești factori pot limita oferta de locuri de muncă, creșterea salariilor și stabilitatea economică, cu impact asupra securității financiare și a calității vieții pentru generațiile viitoare.
Care țară are cel mai înalt nivel al datoriei
Țara cu cel mai înalt nivel de datorii naționale ca procent din datorii la PIB a fost Japonia la 243% în 2022, potrivit datelor OCDE. Acesta este cel mai recent an pentru care sunt disponibile date. Statele Unite s-au clasat pe locul patru în spatele Greciei și Italiei.
Cum a făcut familia de bancheri Rothschild bani de pe urma bătăliei de la Waterloo
Legătura familiei Rothschild cu războaiele napoleonice este semnificativă, subliniind rolul lor de finanțatori cheie în această perioadă tumultuoasă din istoria europeană.
Înainte de Războaiele Napoleonice (1803-1815), Rothschilds era deja una dintre cele mai bogate familii. Nathan Mayer Rothschild a acordat un sprijin financiar substanțial armatei britanice, finanțând armata Ducelui de Wellington cu aproximativ 9,8 milioane de lire sterline (în jur de 900 de milioane de lire sterline la valoarea de azi) în împrumuturi către Aliații Continentali din Marea Britanie.
De-a lungul războaielor napoleoniene, familia Rothschild a împrumutat bani ambelor părți beligerante. Această practică nu era ceva neobișnuit în rândul bancherilor acelei vremi (nici azi nu este), ei căutând doar să-și asigure protecția celui care venea la putere, indiferent cine ar fi fost acela.
Familia Rothschild a dezvoltat o rețea extinsă de agenți și curieri care le-a permis să transporte rapid aur și alte resurse într-o Europă sfâșiată de război. Această rețea nu numai că a facilitat tranzacțiile financiare, dar i-a permis și lui Nathan Rothschild să primească informații critice înaintea celorlalți, cum ar fi știrea victoriei lui Wellington la Bătălia de la Waterloo.
După ce a aflat că Napoleon a fost învind, printr-o mișcare de geniu, Rotschild își vinde pe bursa din Londra toate acțiunile la „English Consul”. Văzând acest lucru, lumea e convinsă că britanicii fuseseră cei învinși și acționarii „English Consul” se năpustesc să-și vândă toate acțiunile. Acțiunile se devalorizează până aproape de zero, moment în care Nathan Rotschild le cumpără, sub acoperire, pe toate.
La scurt timp, înfrângerea lui Napoleon la Waterloo devine știre oficială. Valoarea acțiunilor crește peste valoarea dinainte de 20 iunie. Rezultatul? Averea lui Nathan Rotschild a crescut de peste 20 de ori.
De ce crizele datoriilor apar în cicluri?
Ori de câte ori încep să vorbesc despre cicluri, în special despre cicluri mari, pe termen lung, sprâncenele oamenilor se ridică, scrie Ray Dalio în cartea ”Principiile navigării prin crizele marilor datorii”; reacțiile pe care le provoc sunt similare cu cele la care m-aș aștepta dacă aș vorbi despre astrologie.
Pentru a pune aceste chestiuni complicate în termeni foarte simpli, voi creați un ciclu oricând împrumutați bani. A cumpăra ceva ce nu-ți poți permite înseamnă a cheltui mai mult decât câștigi. Nu doar împrumutați de la creditor, ci te împrumuți de la sinele tău viitor. În esență, creați un moment în viitor în care va trebui să cheltuiți mai puțin decât câștigați, astfel încât să îl puteți rambursa datoria. Tiparul de a împrumuta, de a cheltui mai mult decât câștigi și apoi a trebui să cheltuiești mai puțin decât câștigi foarte repede seamănă cu un ciclu. Acest lucru este valabil atât pentru o economie națională, cât și pentru un individ. Împrumutul pune în mișcare o serie mecanică și previzibilă de evenimente.
Dacă înțelegeți jocul Monopoly, puteți înțelege destul de bine cum funcționează ciclurile de credit la nivelul unei întregi economii. La începutul jocului, oamenii au o mulțime de bani și doar câteva proprietăți, așa că merită să transformați numerarul în proprietăți, spune Dalio. Pe măsură ce jocul avansează și jucătorii cumpără tot mai multe case și hoteluri, sunt necesari tot mai mulți bani pentru a plăti chiria necesară atunci când aterizați pe proprietate. Unii jucători sunt forțați să-și vândă proprietățile la prețuri reduse pentru a face rost de banii.
Deci, la începutul jocului, „proprietatea este rege” și mai târziu în joc, „numerarul este rege”. Cei care joacă jocul înțeleg cel mai bine cum să stabilească echilibrul potrivit între proprietăți și numerar pe măsură ce jocul progresează.
Acum, să ne imaginăm cum ar funcționa acest joc Monopoly dacă am permite băncii să facă împrumuturi și să ia depozite. Jucătorii ar putea să împrumute bani pentru a cumpăra proprietăți și, în loc să-și țină numerarul la saltea, i-ar depune la bancă pentru a câștiga dobânzi. Banii astfel depuși oferă băncii posibilitatea de a credita mai mult. Să ne imaginăm, de asemenea, că jucătorii ar putea cumpăra și vinde proprietăți unul, celuilalt pe credit (adică, promițând să ramburseze banii cu dobândă la o dată ulterioară).
Dacă Monopoly ar fi jucat în acest fel, ar fi un model aproape perfect pentru modul în care funcționează economia
Suma cheltuielilor finanțate cu datorii pentru hoteluri ar crește rapid . Debitorii care dețin acele hoteluri vor rămâne lipsiți de banii de care au nevoie pentru a-și plăti salariile, utilitățile și poate chiar ratele la împrumuturi. Banca va avea, de asemenea, probleme, deoarece nevoia crescândă de numerar a deponenților îi va determina să vrea să-i retragă. Dacă nu se face nimic pentru a interveni, atât băncile, cât și debitorii vor colapsa, iar economia în ansamblu va avea probleme. De-a lungul timpului, pe măsură ce aceste cicluri de expansiune și contracție apar în mod repetat, sunt create condițiile pentru o criză mare, pe termen lung, a datoriilor.
În timpul creșterii economice, creditarea sprijină investițiile, care la rândul lor sprijină veniturile și prețurile activelor; veniturile crescute și prețurile activelor susțin în continuare împrumuturile și cheltuielile pentru bunuri și active financiare. Împrumurile duc la creșterea cheltuielilor și, , aproape de vârful ciclului, creditarea se bazează pe așteptarea că creșterea economică de mai sus va continua la nesfârșit, explică Dalio. Numai că nicio creșere nu durează la infinit. Iar în cele din urmă, veniturile vor scădea sub costul împrumuturilor.
Economiile a căror creștere este susținută semnificativ de investiții fixe (imobiliare și infrastructură) finanțate prin datorii sunt deosebit de susceptibile la schimbări ciclice mari, deoarece ritmurile rapide de construcție a acestor active cu viață lungă nu sunt sustenabile.
Să presupunem că alocați 10 milioane de euro pe an pentru a construi o clădire de birouri (vă costă, pe lângă materialele de construcții și salariile muncitorilor, utilajele etc). Când clădirea este terminată, cheltuielile vor scădea la 0 euro pe an, la fel ca și cererea de muncitori și materiale de construcție.
Din acel moment, creșterea, veniturile și capacitatea de a vă plăti creditul vor depinde de alt tip de cerere. Acest tip de ciclu este foarte tipic economiilor emergente, deoarece au atât de multe de finanțat.
sursă: hotnews.ro
