Autor: Cozmin Gușă
Încep mai relaxat astăzi, povestindu-vă ceva din trecut, dar cu concluzii serioase. Și încep mai relaxat pentru că, oricum, se vede de la o zi la alta că suntem praf, noi, ca țară, și nu doar la nivel economic.
Ei bine, în 2002, deci acum aproape 25 de ani (ehehei, fost-ai Lele cât ai fost), eu eram Secretar General la PSD, partidul care guverna. Și, pe nepusă masă, ambasadorul Franței a venit să-mi facă o vizită și m-a anunțat că fusesem ales pentru un curs de negocieri economice internaționale la celebra ENA, École Nationale d’Administration din Franța, așa-zisa școală de miniștri a Franței, care între timp a fost desființată. Sigur că am acceptat. Cursul dura aproape cinci luni. Foarte interesant, însă, pentru un tânăr de 32 de ani, cât aveam eu în acel moment. Dar au apărut foarte multe invidii în jur, foarte multe bârfe despre ceea ce urma să fac eu. Și, crezând că toți ar fi trebuit să se bucure, că doar eram tânărul Secretar General al PSD, eram nedumerit. L-am întrebat pe generalul Iulian Vlad, cu care eram deja prieten, iar acesta mi-a explicat pe scurt. „Copile”, că așa îmi spunea, „trebuie să înțelegi că ăștia sunt toți invidioși, pentru că ei consideră că deja Franța, alegându-te pentru acest curs, te-a recrutat ca agent acoperit la vârful statului român; agent acoperit al statului francez”. Bineînțeles că nu era așa, dar generalul m-a avertizat că aveam să văd în Franța ce se va întâmpla.
Și așa a fost cum a spus domnul Vlad, fie iertat. În cele câteva luni în care am stat la Paris, venind o dată pe săptămână în România pentru două sau trei zile, au existat mai multe tentative directe de recrutare. Unele au venit din partea unor ofițeri ai DGSE, care erau și printre colegii mei de acolo, altele au fost celebrele tentative de tip „borcanul cu miere” sau propuneri de afaceri în zona sportivă ori în cea a restaurantelor. Mă rog, o să povestesc altădată pe larg. A fost agreabilă șederea mea în Franța. Nu m-am certat nici cu cei care au vrut să mă recruteze. Unii erau și români, recrutați deja. Și am rămas astăzi cu destui amici francezi. Esențial pentru mine, după această experiență franțuzească, este că am putut monitoriza cu precizie, ulterior, rețeaua franceză din România. Nu „Filiera franceză”? Era și un celebru film. Bineînțeles, am priceput mai bine cum e cu acoperiții și cu cei ai Germaniei, și cu cei ai americanilor, mult mai puțin decât cu cei ai francezilor sau ai nemților. Mossadul, în România, mai mult și mai bine decât oricine. Iar cei ai Rusiei, rusofilii, sunt adânc conspirați.
Vreau, în urma acestei scurte povestiri, să rețineți că nu prea a scăpat nimeni relevant din România de recrutare sau, cel puțin, de tentative de recrutare din partea serviciilor secrete străine, nici înainte, dar mai ales după 1989.
Subiectul de astăzi este despre filiera germană de agenți acoperiți de la vârful României, care a fost schimbată de puțină vreme cu cea franceză. Nu s-a insistat pe acest subiect. Este cumva un subiect tabu în mass-media, pentru că s-ar recunoaște implicit statutul de colonie al României, despre care tot vorbim de câteva decenii, dar niciodată nu apăsăm, nu punem punctul pe „i” atunci când acest lucru este evident. O colonie e condusă, bineînțeles, de interpuși ai altor forțe externe, cum s-a întâmplat și cu România ultimelor decenii.
Filiera germană de la vârful României s-a consolidat în mandatele lui Klaus Iohannis și s-a menținut la putere, la conducerea României, după plecarea lui Iohannis, prin echipa Ilie Bolojan. Nici despre asta nu prea s-a vorbit, decât atunci când s-au livrat în mod fraudulos, după cum vedem, miliardele de euro din programul SAFE către compania germană Rheinmetall. Toți au acuzat la unison subordonarea față de Germania și prezența agenților secreți germani la vârful României, uitând însă nuanța esențială: acest subiect trebuia focalizat și asupra BlackRock, cea mai mare companie din lume, care nu este doar acționar semnificativ la Rheinmetall, ci reprezintă și fostul loc de muncă al cancelarului Friedrich Merz, care a fost membru în Consiliul de Administrație al BlackRock. Desigur, însă, că tot despre Germania vorbim atunci când vorbim despre acești bani dați de România.
Cărțile s-au dat cu adevărat pe față, însă, în legătură cu agenții acoperiți germani de la conducerea României abia după nominalizarea lui Siegfried Mureșan ca premier desemnat; o nominalizare făcută doar de formă, ca să nu fie votat. Astfel s-a generat punctul de inflexiune (pentru cei care mai știți matematică, acolo unde se schimbă banda curbei). S-a schimbat și în România ștafeta între nemți și francezi. Odată ce neamțul Iohannis a fost schimbat cu francezul Nicușor Dan, devenise destul de clar cum bate vântul, însă fără eficiență în planul conducerii efective, atât timp cât guvernul, așa cum s-a dovedit ulterior și am spus adeseori, rămăsese sub cârma germană, prin Bolojan & Co.
S-a rezolvat și treaba asta de curând, după ce total inadecvatul pentru funcția de premier (altfel, om de treabă), mă refer la „francezul” Luca Niculescu, a devenit premier desemnat și apoi a fost votat și instalat la Palatul Victoria. Ați observat că n-am comentat în această direcție mandatul lui Luca Niculescu. M-am abținut, deoarece era cazul totuși să analizăm cu ce anume se va distinge Franța în folosul României, o Franță care ia locul Germaniei la conducerea efectivă a țării noastre. Și am văzut mai repede decât am prognozat, anume prin eșecul răsunător de la alegerile pentru conducerea Francofoniei, care s-au desfășurat în ultimele zile. Acolo unde franco-românul Dacian Julien Cioloș ar fi trebuit să fie înscăunat ca șef, având, nu-i așa?, susținerea publică a președintelui Franței, care este autoritatea supremă a Francofoniei. Sau cel puțin așa credeam noi. Nu-i așa? Cum să piardă lupta pentru șefie cineva susținut în asemenea mod? Ei bine, așa a crezut și Nicușor Dan și a intrat și el cu arme, bagaje și bani în campania lui Cioloș. Nimeni din structura de intelligence a statului român n-a fost în stare să-i spună președintelui României cum stau, de fapt, treburile. Ați văzut ce s-a întâmplat. S-a comentat mult această înfrângere în cursul zilei de ieri, din sculare în culcare. Eu vă sugerez însă, sigur, și din partizanat, să citiți analiza Dariei Gușă. O găsiți și pe acest canal de YouTube, Cozmin Gușă Media. Este cea mai completă și lămuritoare.
Dar mă întreb așa: dacă Daria, care, sigur, este absolventă magna cum laude a unei universități prestigioase, St. Andrews din Marea Britanie, știa asemenea lucruri la 23 de ani, deci încă de la începutul carierei de geopolitician, cum de aceste lucruri n-au fost expuse la Cotroceni, avant la lettre, de către niciun serviciu secret românesc? Răspunsul este interesant, dar nu îl dau acum. În fine, înfrângerea aceasta de la Francofonie, tocmai pentru că această candidatură a lui Cioloș și a României a fost susținută de președintele Franței, indică cu prea multă precizie cam ce mai este în stare să facă Franța pentru România: rien de rien. Adică absolut nimic. Iar dacă la Francofonie n-a putut să facă nimic, ce am putea spera la nivel de NATO, UE, ONU și alte organizații internaționale? Rien de rien. Absolut nimic. De-aia am zis în titlu: „Siegfried, Luca, tot un drac”. Pentru că așa este.
Acum circa un an, comentând lipsa totală de atenție a lui Trump legată de România și în contextul în care nu îl blagoslovea deloc pe pe Nicușor Dan, nu îl pomenea deloc nici măcar pe Călin Georgescu, am susținut atunci (cred că tot prin noiembrie era, în 2025) că America ne va lua în seamă, finalmente, abia când România ar putea demonstra legături concrete cu Rusia sau China, în baza potențialului geoeconomic pe care îl deținem. Susțin la fel și azi. Este esențial să intrăm, în sfârșit, pe radarul Americii. Dar trebuie să trecem prin această etapă pe care o explicam. Iar astăzi, cu o zi înainte de întâlnirea din Shenzhen, este și mai clar decât acum un an: alături de Germania, Franța sau oricare alt suzeran european decăzut și flămând, nu vom fi decât o entitate bună de jumulit de către toți și apărată de nimeni.
Videoclipul integral pe Canalul de YouTube CozminGusaMedia










