Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de la Radio Gold FM, moderată de Cozmin Gușă, Bogdan Comaroni a analizat conferința de presă maraton a lui Nicușor Dan, fiind completat, în a doua parte a emisiunii, de jurnalista Sarmiza Andronic, care și-a expus propria interpretare asupra acesteia și a arătat ce-a intenționat și ce-a reușit președintele în urma prestației sale.
În prima parte a emisiunii, jurnalistul Bogdan Comaroni a subliniat faptul că această conferință-maraton a președintelui Nicușor Dan a apărut ca aranjată de dinainte și a fost realizată „obligat-forțat”, pentru ca populația să fie pregătită pentru anul viitor, în care se vor aplica măsuri și mai drastice, iar situația economiei se va degrada și mai mult, în dauna populației țării, care va avea de suferit în continuare. De altfel, Nicușor Dan a și făcut referire la amenințarea agențiilor de rating, demonstrând că România riscă să fie aruncată în categoria „junk” și să ajungă la mâna Fondului Monetar Internațional.
Faptul că întreaga conferință a părut regizată sau pregătită de dinainte s-a observat și din eschivarea președintelui în fața unor întrebări ce vizau direct structura SPP-ului și pe Lucian Pahonțu, dar și în cazul interogațiilor referitoare la domeniul justiției. Totodată, Bogdan Comaroni a susținut că întregul discurs al președintelui a fost pregătit și adresat acelei părți a populației „mai slabă cu duhul”, iar acest lucru se confirmă inclusiv prin deturnarea subiectelor și focalizarea presei, a doua zi, asupra scandalului cu jurnalistul Vanghele, interzis de la Palatul Cotroceni în acest mandat al lui Nicușor Dan. Astfel, manipularea continuă, iar societatea românească este în continuare dezbinată și îndobitocită prin clasicele metode de dezinformare.
Sarmiza Andronic: Conferința lui Nicușor Dan a fost cu de toate, pentru el au contat mesajele despre PSD și AUR
Sarmiza Andronic a remarcat faptul că președintele Nicușor Dan a apărut în fața alegătorilor săi, dorind să le explice acestora cum de s-a ajuns la un guvern sprijinit de PSD, pe fondul criticilor din spațiul public referitoare la asocierea președintelui cu PSD-ul. Nicușor Dan a considerat că aceasta este varianta optimă, având în vedere riscurile presupuse de celelalte opțiuni. Suspectă este, însă, insistența asupra motivelor pentru care președintele nu a vrut ca AUR-ul să ajungă la guvernare. A părut că Nicușor Dan a avut, printre altele, misiunea acestei clarificări legate de PSD, dar și să sublinieze că se detașează de ceea ce reprezintă AUR în acest moment.
Și Sarmizei Andronic i s-a părut nepotrivită interacțiunea președintelui cu jurnalistul Ovidiu Vanghele, care a părut o răfuială pe probleme personale, nepotrivită contextului. După o conferință de peste 2 ore și jumătate, populația a rămas doar cu acest scandal legat de jurnalistul Vanghele, ceea ce spune multe despre felul în care ne raportăm la președintele țării ca autoritate, precum și la interesele țării.
Nicușor Dan a bifat, aseară, prin discursul său, câteva obiective legate de explicarea asocierii cu PSD-ul și delimitarea clară față de AUR. Dacă, în schimb, a vrut să recâștige încrederea alegătorilor, la acest capitol a ratat ocazia de a-și reconsolida credibilitatea.
Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro









