AcasăExterneSarmiza Andronic: Abu Dhabi pregătește, de fapt, o “a doua Ialta”, în...
Data publicării: noiembrie 11, 2026 17:55

Sarmiza Andronic: Abu Dhabi pregătește, de fapt, o “a doua Ialta”, în China, peste o săptămână!

Data publicării: noiembrie 11, 2026 17:55

DISTRIBUIE:

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalista Sarmiza Andronic a contextualizat și interpretat negocierile Rusia-Ucraina-SUA din Abu Dhabi, arătând și ce se poate prognoza în preambulul întâlnirii Putin-Trump-Xi.

La Abu Dhabi, miza pe care o deslușește jurnalista Sarmiza Andronic este dacă Rusia acceptă să oprească războiul înainte ca Ucraina să cedeze teritorii. Moscova cere întregul Donbas, dar și anumite zone pe care armata rusă nu le controlează. Jurnalista este de părere că Rusiei nu îi vor fi respectate și oferite pe tavă aceste cerințe maximale, pentru că ucrainenii nu sunt de acord, nefiind siguri pe garanțiile de pace oferite de ruși.

SUA participă la negocierile de la Abu Dhabi, pentru că au interesul să arate că medierea americană produce rezultate. Donald Trump a vorbit despre iminența încheierii unui acord, în timp ce Marco Rubio, Secretarul de Stat, este mai prudent și rezervat în declarațiile sale.

Moscova acceptă discuții directe cu Kievul, dar se opune participării europenilor. În continuarea acestei poziții, la Shenzen, dacă se va aborda și subiectul războiului din Ucraina, Putin ar putea negocia cu Trump și Xi Jinping în absența europenilor și chiar a Ucrainei. Se discută despre „Shenzen, a doua Ialta”, după cum a descris pentru prima dată proiectul marilor puteri geopoliticianul Cozmin Gușă.

“Ce trebuie să știm / Ca să nu … greșim”: România se joacă cu focul acuzând și provocând Rusia, ne pierdem și bruma de credibilitate externă rămasă. Dar dacă Rusia-SUA-China pun la cale o nouă Ialta și-și împart influența în Europa?!

Dacă Rusia ajunge să discute de la egal la egal cu SUA și China despre regulile după care va funcționa lumea într-o Nouă Ordine Mondială, își va consolida un statut de care se poate folosi mult dincolo de negocierile de la Shenzen. Xi Jinping are un alt interes, dorind să arate că SUA trebuie să discute cu China în privința comerțului sau controlului armamentelor, pentru că fără Beijing nu se poate.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până miercuri, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Comaroni: Nicușor Dan și-a atins scopul, a dat mesaje convingătoare pentru...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de la Radio Gold FM, moderată de Cozmin Gușă, Bogdan Comaroni a analizat conferința de...

Reforma administrativă cu 26 de județe. Cum ar arăta harta României!

România ar putea rămâne cu numai 15 județe, în loc de 41, dacă reforma administrativ-teritorială discutată în PSD ar fi aplicată într-o formă care...

Victor Ponta, concluzii negative despre conferința lui Nicușor Dan!

Nu știu cine a făcut strategia pentru conferința de presă de azi a președintelui, dar știu cu siguranță că, pur și simplu, nu poți...

“Ce trebuie să știm / Ca să nu … greșim”: Nicușor...

Autor: Cozmin Gușă Am observat, încă de aseară, din timpul conferinței, că există o preferință în rândul comentatorilor, jurnaliștilor, analiștilor sau politicienilor: aceea de a...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img