AcasăPoliticăCrin Antonescu: “I-am cerut lui Bolojan să candideze la prezidențiale, a refuzat....
Data publicării: mai 22, 2026 17:35

Crin Antonescu: “I-am cerut lui Bolojan să candideze la prezidențiale, a refuzat. În timpul lui Iohannis clasa politică a fost emasculată!”

Data publicării: mai 22, 2026 17:35

DISTRIBUIE:

Este sau nu Ilie Bolojan în campanie pentru alegerile prezidențiale, așa cum acuză PSD? Crin Antonescu, fost lider liberal și candidatul formațiunii la alegerile pentru Cotroceni din 2025 spune că el însuși i-a cerut lui Ilie Bolojan să candideze la alegerile prezidențiale.

Ce a discutat Crin Antonescu cu Ilie Bolojan despre alegerile prezidențiale

„Mitul se construiește, de cele mai multe ori, pe minciuni. Bolojan nu a candidat la președinție pentru că și-a dat cuvântul. Cui și-a dat, dom’le, cuvântul? Poate francezilor, poate englezilor, poate jamaicanilor”, a declarat Crin Antonescu.

Fostul lider liberal a spus că Bolojan nu i-a promis lui că nu va candida, pentru că nu i-a cerut un asemenea angajament.

„Eu i-am spus: candidează la președinție. Deci mie nu mi-a dat cuvântul, că nu i l-am cerut. Pesediștilor și-a dat cuvântul? Cui și-a dat cuvântul de a ieșit mitul ăsta?”, a afirmat Antonescu.

Acesta a susținut că Ilie Bolojan „trebuia să candideze” și că ar fi putut chiar să câștige alegerile.

„Trebuia să candideze. Poate și câștiga. Eu i-am și spus să candideze”, a spus Crin Antonescu.

Discuția ar fi avut loc imediat după eșecul lui Nicolae Ciucă

„Imediat după eșecul domnului Ciucă, a doua zi, a treia zi, când a venit la București”, a spus Antonescu.

El a precizat că i-a propus lui Bolojan să candideze din partea PNL, nu în numele unei alianțe cu PSD.

„Să candideze din partea PNL. Păi nu vorbeam eu în numele PSD. Nu știu ce făcea PSD. I-am spus să candideze în numele PNL”, a mai spus Crin Antonescu.

Antonescu a mai afirmat că, după desemnarea sa drept candidat, a existat o campanie care ar fi urmărit slăbirea candidaturii sale, iar Ilie Bolojan ar fi asistat la aceasta fără să intervină.

„Faptul că această campanie a început după ce eu fusesem desemnat a fost o campanie menită, evident, să șubrezească această candidatură a mea, la care domnul Bolojan a asistat absolut pașnic, senin și liniștit”, a declarat el.

Antonescu spune că românii îl vor regreta pe Klaus Iohannis

O să începeți să-l regretați pe Iohannis”

Antonescu susține că, în timp, percepția publică asupra fostului președinte se va schimba.

„Cu trecerea timpului o să începeți să îl regretați pe Iohannis. Dar cred că cel mai mare păcat este faptul că, sub mandatele sale, nu neapărat la inițiativa lui, a avut, pur și simplu, o decapitare, o emasculare, nu știu cum să-i spun, a clasei politice.”

El compară actuala situație politică cu perioadele anterioare, susținând că diferențele dintre marile partide au devenit greu de observat.

„Greu deosebești pe pesediști de peneliști”
„Deci noi am ajuns, totuși, de la personaje, nu vreau să dau nume, dar, în orice caz, în epoca Băsescu, bătălie politică totuși și adevărată, cu niște lideri, cu o dramă, noi am ajuns la niște situații în care greu deosebești, în tot acest timp, greu deosebești pe pesediști de peneliști, sincer. Dincolo de momentele de scandal și de simulările astea de război, greu îi deosebești.

Și, apropo de faptul că s-a ajuns în Partidul Național Liberal, unde, o mai spun încă o dată, Tăriceanu era ministru și, la masa Biroului Politic, era un scandal care mai de care sărea în capul lui Tăriceanu”, a declarat fostul candidat la prezidențiale.

Despre PNL și actuala conducere

De asemenea, Antonescu a comentat și tensiunile din interiorul Partidului Național Liberal, susținând că formațiunea s-a schimbat profund.

„Repet, astăzi, în Partidul Național Liberal, sub conducerea hashtag-ului Bolojan, eu cred că deja oamenii ăștia, câți mai sunt? Doi, trei din vechiul PNL? Curaj să vorbească? N-au. Stau pe acolo, poate, poate intră în grații sau capătă ceva.”

El a adăugat că partidul a ajuns să existe mai mult formal: „Nu mai cred că mai putem vorbi de Partidul Național Liberal decât cu numele și cu firma. Se întâmplă în istorie. Asta este situația.”

Critici privind calitatea clasei politice

Fostul lider liberal extinde critica asupra întregii clase politice, pe care o descrie într-un proces de degradare a discursului și leadershipului.

„Dar, apropo de toate partidele, dincolo de discuții interne, de democrație internă de partid, care oricum la alții, chiar la PSD, este mai văzută sau nevăzută, este mai intensă decât la PNL, noi am ajuns de fapt la o cădere dramatică a calității dialogului politic, discursului politic, leadershipului politic și personalului politic în general. Uitați-vă totuși că e suficient să privim, să deschidem puțin ușa, să ne uităm pe la Parlament. Cu rare excepții, e jale.”

Despre mandatul lui Klaus Iohannis

Antonescu pune această evoluție pe seama perioadei politice recente, pe care o leagă de mandatul lui Klaus Iohannis.

„Asta nu avem cum decât istoric să o punem pe numele epocii Iohannis, chiar dacă, repet, nu neapărat Iohannis s-a ocupat de asta. Dar atunci când vrei să ai o conducere comodă la PNL, când vrei să ai o conducere comodă la PSD, când cochetezi cu tot felul de alte forme, să ai un candidat comod la președinție în 2019, candidat comod la președinție și nici atunci măcar nu faci o dezbatere.”

El a criticat și modul în care a fost gestionată campania prezidențială din 2019.

„Totuși, gândiți-vă, îmi pare rău să vă spun, puteți vorbi despre niște merite pe care Iohannis le are, dar să n-ai curaj să faci o dezbatere cu doamna Viorica Dăncilă, tu fiind președinte în exercițiu, e totuși un moment jenant care arată unde s-a ajuns. Dar la chestiunea asta au concurat foarte mulți. Inclusiv în PNL, cei care supraviețuiau, să zic așa, epurării treptate, au mulțumit că a rămas mai mult loc pentru ei”, a conchis fostul lider PNL.

sursă: stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Cine e ucraineanul care a introdus 210 milioane de euro cash...

Peste 1 miliard de euro din Ucraina s-au plimbat prin sacoșe în România în perioada 2024-2025, cu un vârf care a coincis cu perioada...

Soros se asociază cu urmașii securiștilor români. Controlul la HOTNEWS! (evadare.ro)

O fundație finanțată de George Soros a devenit acționar semnificativ la Hotnews, notează ActiveNews. Site-ul de știri va fi deținut în proporție de 17% de fondul...

Loturile celor 48 de echipe pentru Campionatul Mondial! 23 de selecționeri...

Campionatul Mondial 2026, găzduit de SUA, Canada și Mexic, se apropie cu pași repezi, iar selecționerii celor 48 de echipe participante anunță în această...

Adriana Balint: ONG-urile din România s-au ocupat cu denigrarea propriului popor!

Ia sa vedeți cum, imediat ce se va vedea de unde vin banii către ONG-uri, începem brusc să consumăm pasta de dinți la fel...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img