Într-un interviu reluat pe rețelele de socializare, Cristian Sima, supranumit și „brokerul fugar”, a vorbit despre regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu, atingând tangețial subiectul deciziilor economice ale președintelui acelor vremuri și oportunismul profitorilor tranziției, care s-au îmbogățit și au făcut averi de miliarde furând din banii statului.
Întrebat unde s-au dus banii lui Ceaușescu odată cu Revoluția și căderea comunismului, Cristian Sima a explicat următoarele:
„Deci să fie clar, Ceaușescu nu a avut niciun fel de bani. N-a avut conturi în afară pe numele lui. N-a fost ca alți dictatori, ca Pinochet, de pildă, să-și pună banii în Elveția, să-și deschidă conturi, nimic. În momentul în care Ceaușescu nu și-a mai plătit datoria externă (și după aia și-a plătit-o, dar stați să vedeți), n-a mai vrut să plătească, nici să mai ia alți bani de la FMI, șansa de a rămâne în sistemul de swift și așa mai departe a fost zero. Și atunci, ce făcea Ceaușescu? Că el dacă exporta niște tractoare în Libia și Libia plătea dolarii aia, trebuie să știți că dolarii trec totdeauna până în Statele Unite. Și s-ar fi blocat dolarii, ca să se plătească datoria. Și atunci, Mihai Pacepa l-a învățat o șmecherie: deschidem în Elveția și în alte țări din astea de tip paradis fiscal societăți mixte româno- cu un cetățean de acolo. Avem noi un securist de-aș nostru, care-i cetățean elvețian, îl punem pe ăla acționar cu 50%+, intră și statul și totul trece, adică tractorul care merge în Libia, e vândut la un preț de nimic sau zero la această firmă, dar firma asta îi vinde la libieni. Libianul plătește, Gaddafi îl plătea firma aia mixtă româno-elvețiană, îi plătea banii și banii ăia după aia erau cărați cu valize, cu ce vrei tu, în România. Securitatea a organizat toată chestia asta.
Normal că Dan Voiculescu avea acces la conturile lor. Prin firma Dunărea avea acces la toate conturile pe care le deschidea Dunărea, ca societate de comerț exterior, evident, unde toți erau securiști, că nu era niciunul, nici femeia de serviu, să nu aibă grade. Ce s-a întâmplat? Imediat după Revoluție, pe lângă faptul că la Banca Română de Comerț Exterior, când noi ne luptam cu teroriștii, câțiva bancheri, din gașca lui Pacepa, împărțeau banii țării și vedeau ce bani sunt și pe acolo, așa, toate firmele astea nu au mai trimis banii înapoi în țară, banii care au intrat. Și mai erau contracte în curs, s-au mai plătit ăia, unii. Păi 90. Și s-au prins, n-au mai plătit nimic. De-aia aveam nu știu cât credit de luat de la libieni. Logic, n-a mai fost Ceaușescu, n-au mai plătit. Și acum banii ăștia care erau strânși, unii de dinainte, unii care au mai venit după ´90 băieții ăștia deștepți i-au dus într-o parte.
Trebuie să vă spun că Radu Dimofte a deschis un cont, pe numele tatălui lui, la Lombard Odier, în Geneva, unde, din 1 milion, 2, 3, s-au strâns 400 de milioane de franci. Ăia 400 de milioane de franci pleacă, în 1993, de la Lombard Odier, la Banca Columna, filiala Zurich. Banca Columna a deschis o filială la Zurich, a primit aia 400 de milioane, și, după 3 luni, s-a închis. Și banii ăia au dispărut. Și din ăia au început să facă afaceri în România.
Așa s-au făcut la început marile averi. Până atunci au stat la cutie. Ba mai mult, ca nu cumva cineva să-i dea în gât și să spună, știi cine era la Zurich CEO-ul filialei Băncii Columna, celebra bancă a securișilor care a dat faliment în România? În 1993, la Zurich, când s-a deschis acea sucursală (nici măcar nu era bancă, era sucursală, adică aveau un apartament și atât), era CEO Valentin Ceaușescu. Și atunci, pentru că ei s-au gândit: ´bă, dacă iese ceva prost, zicem că sunt banii lui Ceaușescu, uite-l pe Valentin´. L-au pus pe ala acolo. Ăla, săracul, cred că nu știe ce s-a întâmplat. Capul răutăților de aici a fost. Puiu Popoviciu, ginerele lui Dinca, a adus și el toți banii, s-au strâns toți. În numele tatălui, nu biologic, ci tatălui din acte, a lui Dimofte, care un moșulică a deschis un cont în Elveția, cifrat, la Lombard Odier, a primit, ușor câte ușor, 400 de milioane de franci, pe care nu i-a folosit pentru el, ci i-a trimis toți la bancă, la Columna. Că nici ăștia nu făceau ce voiau, că era o gașcă mare și și-ar fi dat la gioale. Unii au rămas pe dinafară, ca Dăianu; ăilalți, de pe lângă el, Pascariu, Vlad Soare, Temișan, și-au găsit posturi. Ăsta a rămas băgător de seamă. Și așa mai departe.”
