AcasăAlte ŞtiriCum actualul Guvern a dus România într-un deficit de democrație
Data publicării: aprilie 13, 2022 18:37

Cum actualul Guvern a dus România într-un deficit de democrație

Data publicării: aprilie 13, 2022 18:37

DISTRIBUIE:

Autor: Vali Andronescu

Jurnalistul Ion Spânu a declarat în cadrul emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n Căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, faptul că: „Deficitul de democrație a venit în momentul în care PSD a bătut palma cu PNL”.

„Chiar nu înțelegeam ce înseamnă să distrugi opoziția într-o țară fiindcă, practic, asta este cel mai mare atac la adresa democrației”, a specificat jurnalistul întrebat de cât de deteriorată este democrația prin dispariția spiritului critic din presă. „Nu ai opoziție, nu ai democrație, în rest poți să ai deficit de democrație în multe alte lucruri”.

Potrivit spuselor jurnalistului, în momentul în care în partea cea mai importantă, anume partea politică, nu există opoziție, decât „șubredă”, atunci democrația a dispărut. „La noi mi se pare că s-a trecut ușor peste acest lucru, acesta mi se pare momentul în care a fost un atac atât de puternic asupra democrației încât mi-e teamă că efectele vor dura mult”, a transmis Spânu.

Numirea lui Nicolae Ciucă premier

Klaus Iohannis l-a desemnat pe Nicolae Ciucă drept prim-ministru în urmă cu câteva luni. „Cum e posibil ca un popor întreg și o clasă politică destul de activă să accepte ideea că Președintele României poate să decidă cineva fi președintele unuia dintre partidele politice din România?” – a declarat jurnalistul. „Cum e posibil așa ceva și să nu existe o reacție împotriva acestei acțiuni”.

Ion Spânu a spus că în urmă cu șase luni țara a încheiat o perioadă de alte șase luni la dispoziție președintelui Klaus Iohannis. „Toată țara a trebuit să oprească până și pandemia pentru congresul în care Florin Cîțu, președintele PNL, trebuia să fie omul lui Iohannis, ca după, tot el (n.r. Klaus Iohannis), tot cu aceiași oameni, să vină să spună că nu e bun acesta și l-a desemnat pe Ciucă premier”, a mai transmis jurnalistul.

Emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Americanii NU sunt bogați: Adevărul despre economia SUA

Mass-media susține adesea că americanii sunt mai bogați decât europenii, dar acest lucru nu este adevărat. Averea medie pare ridicată, însă este distorsionată de...

Victor Roncea, ipoteză de senzație: În cazul “agentului” Dominic Fritz, filiera...

A fost pregătit cetățeanul german cu afiliere chinezească Fritz K. Dominic Samuel să preia conducerea României prin modelul trambulinei primăriei Timișoara, a președinției USR...

Geopolitica la Zi (90). Conflictul Falkland/Malvinas servește de fapt interesele Israelului!

(transcriere din emisiunea Geopolitica la Zi cu Daria Gușă la Gold FM) V-am mai povestit la începutul verii despre aceste insule, atunci când a fost...

Financial Times: NABU investighează peste 60 de deputați ucraineni. Biroul anticorupție...

Biroul Național Anticorupție al Ucrainei, NABU, investighează peste 60 de deputați ai Radei Supreme, potrivit șefului uneia dintre subdiviziunile de anchetă ale instituției, Oleksandr...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img