Într-o drumeție de trei zile pe Via Transilvanica, o jurnalistă a renunțat la atracțiile obișnuite care au legătură cu legendele despre Dracula și a descoperit, în schimb, satele medievale, pădurile străvechi și o istorie vie, bogată.
Erin Vivid Riley, jurnalistă specializată în călătorii, a îmbinat câteva zile petrecute pe Via Transilvanica, cu o vizită în orașele care servesc drept porți de intrare în regiune: Cluj-Napoca și Brașov.
Ea recunoaște, într-un reportaj publicat în New York Times, intitulat sugestiv „Transilvania, unde pajiștile unduiesc, iar legendele despre Dracula pălesc”, că înainte de a veni în România, această regiune îi părea mai degrabă un simbol universal decât un loc real.
De când scriitorul irlandez Bram Stoker a publicat „Dracula” în 1897, în imaginarul colectiv, Transilvania a devenit cadrul prin excelență pentru genul horror gotic. Recent, această destinație a revenit în atenția Hollywood-ului, fiind o sursă de inspirație pentru filmul „Nosferatu” (2024) al lui Robert Eggers și oferind decorul pentru anumite secvențe din serialul „Wednesday”, difuzat pe Netflix, scrie ea.
Sighișoara, „o adevărată capsulă a timpului”
Dincolo de peisajele desprinse parcă din povești, cu castele semețe, cetăți cocoțate pe dealuri și sate cu case în culori pastelate, ea a descoperit o cultură modelată de influențele hunilor, sașilor, otomanilor, habsburgilor, maghiarilor, dar și de procesul de redescoperire și refacere de după perioada comunistă.
Jurnalista remarcă aerul modern al orașului Cluj-Napoca: „Cu un aer modern, specific unui centru cosmopolit care a beneficiat recent de fonduri europene și de o dezvoltare accelerată a sectorului tehnologic, Cluj-Napoca etalează un spirit contracultural, asumându-și totodată trecutul comunist nu tocmai îndepărtat.”
De acolo, s-a îndreptat spre Sighișoara, un oraș care i s-a părut „o adevărată capsulă a timpului”.
Incursiune în tărâmul urșilor
Având doar trei zile la dispoziție pentru a explora Via Transilvanica la pas, ea a ales o porțiune scurtă, ușor accesibilă fără mașină, care să concentreze cât mai multe obiective pe o distanță cât mai mică – un segment de aproximativ 48 de kilometri din zona de mijloc a traseului. Pornind din Sighișoara, a petrecut o noapte în satul Criț, având ca destinație finală satul Biertan, dominat de o biserică fortificată.
Încă din primii kilometri, a zărit urme pe un drum forestier noroios. În România trăiesc între 10.000 și 13.000 de urși bruni – cea mai mare populație din Europa, exceptând Rusia, notează jurnalista. Per total, s-a simțit în largul său, deși parcurgea traseul pe cont propriu, având o condiție fizică medie, dar o experiență peste medie în drumețiile cu rucsac în spate.
Două sate parcă desprinse din basme
În Criț, sat cu o populație de aproximativ 500 de locuitori, ea a remarcat castelul care a aparținut familiei Bethlen – una dintre cele mai influente familii din regiune – din secolul al XIV-lea și până la naționalizarea edificiului, în 1949.
A doua zi dimineață, a parcurs pe jos aproximativ 24 de kilometri până în Biertan, „un alt sat desprins parcă din basme”, remarcând priveliștea de sus asupra așezării medievale – cu biserica sa impunătoare, situată pe un deal și înconjurată de case cu acoperișuri roșii. Vizita în interiorul bisericii care, timp de secole, a fost reședința episcopului luteran săsesc, a fost, însă, mai puțin impresionantă.
În schimb, descoperirea a ceea ce poate fi descris drept o „închisoare matrimonială”, amenajată lângă zidurile fortificate ale bisericii, a transformat întreaga excursie într-o experiență memorabilă. Expoziția, care cuprinde două manechine într-o încăpere mică, închisă cu gratii, ilustrează o veche tradiție luterană a sașilor: cuplurile căsătorite care luau în considerare divorțul erau închise împreună, pentru a încerca să-și rezolve neînțelegerile și să se împace.
Ceva mai presus de ficțiune
Jurnalista a inclus în itinerarul ei și Brașovul, un oraș mai orientat către turiști, cu magazine care vând produse tematice „Dracula” și operatori turistici care promovează vizite la Castelul Bran, situat în apropiere, „bârlogul” celebrului vampir.
Urmând sfatului ghidului care a condus-o prin Sighișoara, ea a preferat să meargă la Sinaia și să viziteze Castelul Peleș, „un loc mult mai fermecător”.
Ce a urmat i-a întrecut toate așteptările, mărturisește ea: „Exteriorul său tradițional, în stil neorenascentist, ascunde o opulență absolută în interior. Fiecare dintre cele aproximativ 160 de încăperi este o odă maximalistă dedicată unui anumit subiect. 40 de tipuri de lemn, prelucrate cu detalii ornamentale bogate, umplu atriumul central. Candelabre uriașe din sticlă de Murano și un șemineu din marmură italiană Paonazzo împodobesc Sala Florentină. O altă încăpere adăpostește o colecție uluitoare de 1.600 de piese de armament, variind de la săbii de călău până la armuri pentru cai.”
„Totul depășea orice ar fi putut plăsmui imaginația mea”, scrie jurnalista. Era mai degrabă un „castel” decât oricare dintre cele întâlnite în legendele regelui Arthur sau în basmele animate. Era, la fel ca mare parte din Transilvania, ceva mai presus de ficțiune, conchide ea.
T.D.
sursă: spotmedia.ro
