AcasăGold FMDan Puric la „Fără Filtru, cu Jessie Baneș”: „Civilizația modernă a lustruit...
Data publicării: aprilie 24, 2026 14:50

Dan Puric la „Fără Filtru, cu Jessie Baneș”: „Civilizația modernă a lustruit barbaria, nu a vindecat-o. Întoarcerea la icoana neamului este singura ieșire din logica războaielor!”

Data publicării: aprilie 24, 2026 14:50

DISTRIBUIE:

Autor: Oana-Medeea Groza

În ciuda pretenției că lumea a progresat, iată că umanitatea începe secolul XXI cu războaie peste războaie. Este un război pe teritorii sau este o luptă, de fapt, între globalism și tot ce mai înseamnă vechile tradiții și normalitatea, până la urmă? Dan Puric a reflectat asupra acestei crize globale și a oferit câteva răspunsuri, la „Fără Filtru, cu Jessie Baneș”.

Dan Puric vorbește despre războaie nu ca despre simple conflicte pentru teritorii, ci ca despre o luptă între un globalism cinic, orientat spre profit și dominație, și ceea ce el numește „vechile tradiții”, „normalitatea” și omenia creștină a popoarelor. El e revoltat că secolul XXI începe cu „asemenea carnagii”, în care marile puteri „se bat pentru resurse ca chiorii, să-și extindă teritoriile de dominare”, în timp ce oamenii obișnuiți plătesc prețul în suferință și sânge. Dan Puric leagă războaiele actuale de o istorie lungă de exploatare a României: de la împăratul Traian, care a luat aurul Daciei într-un an de zile, până la Imperiul Austro-Ungar și, în prezent, Uniunea Europeană, pe care o vede ca pe o continuare a aceleiași logici de dominare și jefuire a resurselor. Românul simplu simte instinctiv că străinii vin mereu după bogățiile țării, dar nu trebuie să cedeze credința și demnitatea. Maestrul Dan Puric critică dur „civilizația” occidentală, pe care o consideră un barbarism lustruit. Spune că marile puteri au „polizat civilizația”, i-au dat luciu, dar dedesubt rămâne aceeași barbarie, manifestată prin: războaie, fuga după profit, dispreț față de viața omului. Cel mai elocvent exemplu este SUA. Dan Puric spune că preferă „să stea în lumea a treia și să fie om decât să fie într-o lume civilizată un barbar criminal”. Pentru el, războaiele moderne sunt expresia unei civilizații care a pierdut misterul omului și al lui Dumnezeu, reducând totul la bani, resurse și dominație.

Dan Puric insistă că războaiele sunt întreținute de profitul uriaș al industriei de armament. Evocă imaginea unui copil musulman fără brațe, victimă colaterală a războiului, ca simbol al unei suferințe pe care niciun lider nu o poate „repara”. Le reproșează liderilor politici că tratează aceste tragedii ca „pagube colaterale”, în timp ce mamele și copiii poartă adevăratul preț al conflictelor. În contrapunct cu barbaria războaielor, Dan Puric vorbește despre „epicentrul de omenie” al poporului român. El spune că românul autentic are în el îngăduință și înțelegere, nu „toleranță” rece, birocratică.  Pentru el, adevărata rezolvare a conflictelor este recunoașterea umanității celuilalt, nu confruntarea. „Nu toleranța, ci îngăduință și înțelegerea lucrurilor”, promovează el, sugerând că pacea vine din inimă, nu din tratate cinice. Dan Puric mai afirmă că războaiele vor înceta abia când pacea va deveni profitabilă. Cât timp profitul se face din arme și distrugere, sistemul va produce mereu conflicte. El contrastează această logică cu imaginea omului care moare și nu ia nimic cu el, poate doar „o icoană”, subliniind că banii și puterea nu au valoare în fața morții și a lui Dumnezeu.

Un alt fir important pe care maestrul Dan Puric îl urmărește în discursul său este reprezentat de ruptura dintre popor și clasa politică. Spune că „statul român împotriva poporului” funcționează ca o boală autoimună: instituțiile care ar trebui să apere națiunea o atacă, îi distrug istoria, modelele, demnitatea. În acest context, războaiele externe se suprapun peste un război intern împotriva memoriei și identității: se atacă Eminescu, Avram Iancu, martirii, se refuză chiar și o cruce pentru cei uciși în gropile comune, „ca să nu-i ofensăm pe ăia care i-au împușcat”.

România, „Fără Filtru”, prin ochii lui Dan Puric: un palimpsest al durerii și umilinței, o rană adâncă lăsată de tăierea cordonului ombilical dintre popor și țară

Viziunea lui Dan Puric despre războaie se conturează ca profund morală și spirituală: ele sunt semnul unei civilizații decuplate de la omenie și de la Dumnezeu, conduse de elite avide de putere și profit, în timp ce popoarele sunt reduse la supraviețuire, mutilate zilnic de conducere. Singura ieșire pe care o vede este întoarcerea la „icoana neamului”, la rădăcinile de omenie creștină, la capacitatea de a-l vedea pe celălalt ca om, nu ca dușman sau resursă. Adevărata pace începe din reconectarea la propria demnitate și la chipul lui Dumnezeu din om.

Emisiunea „Fără Filtru, cu Jessie Baneș”, moderată de Jessie Baneș, poate fi urmărită în fiecare joi, începând cu ora 18.00, pe canalul de YouTube Fără Filtru cu Jessie Baneș, dar și pe toate platformele Radio Gold FM. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Diplomacy360, dialoguri pentru parteneriate reale. Florentina Grigoraș: “Sportul concurează pentru relevanță...

Sportul nu mai trebuie privit ca un cost, ci ca o investiție strategică. Această idee a sintetizat direcția centrală a evenimentului Sport Diplomacy Strategic Dialogue,...

POLITICO despre George Simion: ”Își pregătește revenirea pe fondul prăbușirii Guvernului...

Figura înflăcărată a dreptei radicale George Simion a pierdut alegerile prezidențiale din România anul trecut, însă pe măsură ce coaliția de guvernare se destramă,...

Concursul EUROVISION e boicotat de țările europene, ce protestează astfel contra...

Posturile naționale de televiziune din Irlanda, Spania și Slovenia nu vor difuza Concursul Eurovision în acest an, după ce au decis să boicoteze evenimentul...

Copiii lui Viktor Orban ”spală putina” după alegerile pierdute de tatăl...

Schimbări importante apar în familia premierului în funcție Viktor Orbán, într-un context politic sensibil. Fiul său, Gáspár Orbán, a decis să iasă din armată chiar înaintea alegerilor parlamentare din...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img