Daria Gușă: Prognoza parlamentarelor din Rusia certifică victoria regimului Putin. “Normalitate, patriotism, antiprogresism!”

Autor: Daria Gușă

Weekendul acesta are loc în Rusia al nouălea scrutin legislativ din istoria postsovietică, eveniment care le-a scăpat multora din cauza lipsei unor analize clare ale acestor alegeri în presa occidentală. Într-adevăr, au apărut pe ici-colo niște reportaje negative la adresa Kremlinului și a lipsei de democrație de la Moscova, dar mult mai puține decât în alți ani. Cum putem justifica această lipsă de interes pentru alegerile din Rusia? Nu o putem atribui doar faptului că se știe deja învingătorul. Mai degrabă, lipsa suspectă de atenție ar avea ca scopuri definitorii, în opinia mea, o lipsă de mediatizare a mesajelor posibil atractive pentru europeni ce vin de la partidele din Rusia și evitarea întrebărilor ce i se vor pune în mod organic lui Zelenski apropo de propriile alegeri, care tot nu mai au loc. Dacă s-ar discuta alegerile din Rusia, atunci s-ar accepta și normalitatea organizării acestora, și ar trebui să se accepte și faptul că Rusia nu este atât de afectată de războiul care, pare-se, ține Ucraina departe de vreun scrutin democratic. Nu îmi imaginez că jurnaliștii europeni sunt prea ocupați cu relatarea unor știri și momente atractive de la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică din Ucraina, summit la care Nicușor Dan a fost doar invitat, în ciuda faptului că însuși Biroul Prezidențial ne-a amintit că în România se află mai mult de jumătate din munții Carpați.

Aș dori totuși să fac aici o prezentare a principalelor partide și a mesajelor lor, pentru a arăta că principalul fir unificator este congruent cu mesajul pe care Rusia a încercat să îl transmită sub Putin, anume un mesaj centrat pe ortodoxie și antiprogresism. Din singurele cifre la care avem acces, vedem iarăși o dominație clară a Rusiei Unite, partidul lui Putin, într-o ușoară scădere față de ultimele alegeri.

Peste acest tablou oficial s-a suprapus, în iunie, o mișcare de război informațional care merită menționată, chiar dacă vine dintr-o sursă cu interes direct în conflict. Zelenski a publicat, pe conturile sale de social media, documente pe care le-a prezentat drept rapoarte sociologice interne, interceptate de serviciile de informații ucrainene, destinate biroului lui Putin. Potrivit acestor „scurgeri”, rata de aprobare a lui Putin urma să scadă la 55% până pe 20 septembrie, iar dezaprobarea să urce la 33%, în timp ce Rusia Unită era creditată cu doar 22% — sub jumătate din prognoza FOM —, urmată de Oameni Noi cu 17%, comuniști cu 14%, LDPR cu 10% și Rusia Justă cu 6%. Zelenski a mers mai departe, sugerând că discrepanța va obliga Kremlinul la „falsificări semnificativ mai mari” ale rezultatului. Când am comentat această postare a lui Zelenski acum câteva luni în cadrul emisiunii mele săptămânale, am ajuns la concluzia că Zelenski ar fi, de fapt, un foarte bine acoperit agent al Rusiei, care a reamintit Occidentului rata mare de aprobare de care se bucură Putin în aceeași săptămână cu apariția mai multor sondaje de opinie din Occidentul democrat ce indicau rate de aprobare de sub 20% pentru alde Merz, Macron și Starmer.

Ca să luăm acum fiecare partid separat, Rusia Unită rămâne, oricum ai socoti procentele, forța dominantă. Duma are 450 de locuri: 225 repartizate pe liste, cu prag de 5%, și 225 în circumscripții uninominale. Prin urmare, poate obține sub jumătate din voturile pe liste și totuși o majoritate parlamentară covârșitoare. În 2021, Rusia Unită a câștigat 198 dintre cele 225 de circumscripții. Reperele de urmărit sunt 226 de mandate pentru majoritatea absolută și 300 pentru două treimi. Lista de candidați reunește administrația de stat (Lavrov, primarul Moscovei Sobianin) cu vitrina războiului: corespondentul de front Evgheni Poddubnîi, comisara pentru drepturile copilului Maria Lvova-Belova (aceeași care a atras mandatul CPI pentru transferul de copii ucraineni), veteranul Vladislav Golovin, liderul Iunarmiei (organizația militară de tineret). Prezența unei personalități pe listă nu garantează că va prelua ulterior mandatul, dar e clar că vorbim despre candidați care demonstează că administrația statului și frontul sunt același lucru, iar votul pentru Rusia Unită e vot de susținere a armatei.

Cea mai interesantă poveste a acestui scrutin e cea a Partidului Liberal Democrat (LDPR), ce a rămas fără fondatorul-showman Vladimir Jirinovski în urma decesului acestuia din 2022. Leonid Slutsky, succesorul lui Jirinovski și reprezentant al Rusiei în negocierile cu Ucraina din 2022, neavând carisma lui Jirinovski, încearcă să reconstruiască vizibilitatea LDPR prin figuri spectaculoase. Cea mai spectaculoasă e Viktor Bout, „Neguțătorul Morții”, condamnat în SUA pentru conspirații privind uciderea de cetățeni americani și sprijinirea unei organizații teroriste, eliberat în decembrie 2022 prin schimbul pentru baschetbalista Brittney Griner, apoi ales rapid în legislativul regional de la Ulianovsk. Acum e trecut pe locul cinci al listei federale, imediat după Slutsky, comandantul Vereșceaghin și șefa campaniei Voropaeva, poziție care îi asigură practic un loc în Dumă dacă partidul confirmă sondajele.

Pe lângă faptul că Bout este arhicunoscut la nivel internațional — chiar Hollywoodul s-a asigurat de acest lucru prin excelentul film Lord of War (2005), în care rolul lui Bout este jucat de Nicolas Cage —, restul imaginii lui este absolut congruent cu tipul de patriotism creștin și antiprogresist promovat de Kremlin. Expozițiile de pictură ale lui Bout au fost sprijinite financiar de Fondul Rus pentru Pace, condus de Slutsky, de patriarhul Kirill și de rectorul MGIMO (principala universitate de relații internaționale din Rusia) Anatoli Torkunov, printre alții; rapoartele fundației menționează, pe lângă promovarea imaginii ortodoxiei, și cheltuieli pentru echiparea participanților la război. Programul de guvernare al LDPR, intitulat „100 de zile de transformare a Rusiei”, se concentrează pe o eventuală victorie militară în Ucraina, scutiri fiscale pentru veniturile mici și tăierea prestațiilor sociale pentru migranți.

Comuniștii lui Ghennadi Ziuganov, liderul KPRF, rămân principalul loc din sistem în care nemulțumirea socială își găsește un vehicul, cu un mesaj concentrat pe naționalizare, industrie și pensii, dar în combinație, nu în opoziție, cu sprijinul pentru „operațiunea specială” și un limbaj conservator din punct de vedere social. Diferența față de 2021 e esențială: atunci, KPRF strângea și votul de protest al celor care voiau pur și simplu să voteze împotriva sistemului. Sprijinirea explicită a invaziei de către conducerea partidului a rupt acea punte și va duce cel mai probabil la o scădere a numărului de mandate.

Rusia Justă, cel mai fragil partid parlamentar, e și cel mai instructiv. FOM îl plasează peste pragul de 5%, VTsIOM îl arată aproape de excludere, iar partidul a renominalizat doar 17 din cei 27 de deputați aflați la final de mandat, semn clar de reconfigurare forțată. Apelul final al liderului Serghei Mironov amestecă, la fel ca KPRF, redistribuirea economică de stânga (înghețarea tarifelor, impozite pe bogați) cu autoritarism social de dreapta (restricții dure pentru migranți, pedeapsa capitală pentru corupție). Cel mai interesant nume de pe listă e Serghei Arbuzov, fost prim-vicepremier al Ucrainei, inclus pe segmentul de listă care acoperă teritoriile ocupate, inclusiv Crimeea. Cooptarea unor foste elite ucrainene în reprezentarea parlamentară a teritoriilor anexate arată că s-a ajuns la perspectiva unei integrări administrative permanente a acestora.

Partidul Oameni Noi este probabil singurul cu un mesaj social diferit: viață normală, modernă, fără complicații administrative suplimentare. Campania „Rusia pentru viață” cere alegerea directă a primarilor, mai multe resurse fiscale în regiuni și se poziționează public împotriva restricțiilor privind avortul și a întreruperilor de internet. Nu e un partid al opoziției față de război, dar e semnul unei a doua definiții a „normalității” în competiție cu cea a Kremlinului, concentrată pe viața cotidiană fără noi interdicții de stat. Creșterea lui în sondaje față de rezultatul ultimelor alegeri arată că această nișă există și nu e mică, chiar dacă rămâne, la fel ca toate celelalte, un partid acceptat, nu unul care contestă puterea lui Putin.

Singura controversă legată de aceste alegeri mediatizată clar în Occident este cea referitoare la partidul Iabloko, partidul exclus de Curtea Supremă luna trecută, interzicându-i-se participarea pe lista națională. Diverse pretexte au fost folosite pentru a-l elimina din alegeri, inclusiv folosirea unei melodii americane, sesizarea venind însă din partea micului partid naționalist Rodina, care are un singur deputat în parlament, nu direct din partea autorităților. Excluderea nu a fost totală, 106 reprezentanți ai acestui partid concurând în continuare individual. Iabloko se orientează clar proeuropean, se opune direct războiului din Ucraina, cere mai multe drepturi pentru persoanele LGBT, iar poziția religioasă este laică și pluralistă, nu concentrată pe ortodoxie.

Prin comparație cu Iabloko, vedem că firul roșu al tuturor acestor partide este noua normalitate rusă ca produs electoral comun. Dacă ne uităm la diferențele clare dintre mesajele actuale și cele din 2021, Kremlinul a construit, legislativ și cultural, un cadru conservator bine definit, bazat în principal pe familie și valori creștine. Aici identificăm concret extinderea legii împotriva „propagandei LGBT” în 2022, desemnarea în 2023 a „mișcării LGBT internaționale” drept extremistă și interzicerea în 2024 a „propagandei childfree” printr-un vot unanim în Dumă. Până și susținerea pentru continuarea efortului de război din Ucraina devine, în acest cadru, susținerea luptei împotriva valorilor polarizante și uneori denaturate promovate în Occident, și astfel este mai ușor de înghițit pentru cetățeanul rus. Singurul partid care se opune acestei lupte ideologice, nu militare, cu Occidentul este cel exclus de pe listă, toate cele cu șanse de intrare în Dumă mulându-se astfel la acest nou mesaj unificator și conservator al unei Rusii creștine.

Ca prognoză, în mod evident Rusia Unită va păstra majoritatea absolută, cel mai probabil confortabil peste cele 226 de mandate necesare, grație în special circumscripțiilor uninominale. Nu cred că va fi nevoie de vreo fraudă electorală pentru a asigura acest fapt, chiar dacă mulți spun că pentru asta s-a extins zona de activitate a votului electronic de la distanță. KPRF, LDPR și Rusia Justă vor reintra, deși ultimul o va face la limită, iar Oameni Noi va confirma, probabil, un scor aproape dublu față de cel din 2021. Viktor Bout va deveni deputat federal și va fi una dintre puținele figuri rusești cunoscute la nivel internațional, folosit ca propagator al mesajelor antiprogresiste, dar fără perspective reale de a ajunge la cel mai înalt nivel al politicii interne. Poate cea mai importantă concluzie a acestor alegeri, pe lângă rescrierea identității naționale ruse ca una a normalității, rămâne aceeași ca la ultimele: încă nu putem identifica niciun fel de succesor pentru Vladimir Putin, iar figurile importante din politica internă sunt menținute ascunse de presa internațională pentru a nu genera speculații sau simpatii. Doar întrebați-vă dacă știți măcar numele lui Mihail Mișustin, cel care este deja premierul Rusiei de 6 ani. Momentan însă identificăm un regim Putin stabil, care reușește să absoarbă diversele nemulțumiri legate de economia Rusiei prin restul partidelor din cursa electorală, și care datorită sau din cauza dezordinii din Occident nu se confruntă cu nemulțumiri de ordin social destul de mari cât să fie nevoit să co-opteze sau să includă în parlament și partide precum Iabloko.